Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Știrile zilei din 26 iunie. Tătaru vrea o nouă etapă de relaxare, dar cifrele îl îngrijorează pe Orban

Știrile zilei - 26 iunie. Nelu Tătaru spune că de la 1 iulie am putea intra într-o nouă etapă de relaxare, însă după ce au fost anunțate 460 de cazuri noi, premierul Orban spune că se va face o nouă evaluare în weekend și că nu vrea să impună alte restricții. Specialiștii sunt de părere însă că e nevoie.

de Redactia Observator

la 26.06.2020 , 02:48

Știrile zilei din 26 iunie. Tătaru vrea o nouă etapă de relaxare, dar cifrele îl îngrijorează pe Orban Știrile zilei din 26 iunie. Tătaru vrea o nouă etapă de relaxare, dar cifrele îl îngrijorează pe Orban - gov.ro
  • Ești grăbit? Observatornews.ro te ajută să afli, pe scurt, cele mai importante știri ale momentului, la Observator Update

1. Nelu Tătaru a anunțat o nouă etapă de relaxare: "Noi pregătim pentru 1 iulie un alt set de măsuri"

Nelu Tătaru a anunțat că, de la 1 iulie, am putea să intrăm într-o nouă etapă de relaxare. Ministrul a declarat, la Gorj, că astăzi vom avea un număr mai crescut de cazuri decât de obicei, dar speră ca în zilele următoare ”să ne putem reveni”. Ministrul Sănătății a făcut apel a populație să menţină regulile de igienă, regulile de precauţie şi distanţare fizică.

Citește și:
Articolul continuă după reclamă

2. Premierul Orban anunţă o nouă evaluare în weekend şi spune că nu vrea să impună alte restricţii

Premierul Ludovic Orban a anunţat că urmează o evaluare a situaţiei epidemiei de coronavirus în acest weekend, după care va urma o decizie în privinţa măsurilor care trebuie luate, însă nu îşi doreşte să impună alte restricţii. Premierul a declarat că avea în evaluare şi redeschiderea restaurantelor, dar momentan nu poate da nicio informaţie în acest sens.

Citește și:

3. FMI anunță că ar trebui să ne pregătim pentru cea mai gravă recesiune

Ne pregătim pentru cea mai gravă recesiune din istoria lumii, este avertismentul care vine de la FMI, iar criza nu va ierta nicio ţară de pe glob. Forul internaţional a revizuit în scădere semnificativă estimările privind evoluţia economiei mondiale în acest an, iar recuperarea este şi ea pusă sub semnul întreăbării. Totul depinde de evoluţia virusului sau dacă va fi găsit un vaccin eficient. Până atunci, acumulăm datorii. Pierderile legate de pandemie sunt estimate acum la peste 12.000 de miliarde de dolari la nivel mondial, iar numărul şomerilor ar putea depăşi 300 de milioane. 

4. Cazul celui mai bun falsificator de bancnote de plastic din lume bagă teama în autoritățile țărilor care folosesc astfel de bani

Apar detalii noi despre o escrocherie care îi poate inspira chiar şi pe scenariştii americani: marea fraudă cu bani falşi. Un individ fără facultate i-a plimbat pe anchetatori prin toate judeţele ţării, a spălat banii cumpărând pliculeţe cu ness, dar a fost prins după câteva greşeli banale. Până şi bancherii se miră cum şi-a făcut fabrică de bani acasă, în condiţiile în care bancnotele noastre se imprimă afară.

5. Bolnavii cronici se plâng că sunt refuzați de spitale sau puși să aștepte, din cauza pandemiei de coronavirus

În lupta continuă cu epidemia de coronavirus, România îşi uită bolnavii cronici. Spitalele sunt doar în teorie deschise. Pacienţii se plâng că sunt ori refuzaţi, ori puşi să aştepte cu orele până să-i vadă un medic. O realitate cruntă, pe care a văzut-o şi ministrul Sănătăţii, în timpul vizitei sale la Spitalul Judeţean Târgu Jiu. O bătrână l-a implorat, cu lacrimi în ochi, să ia măsuri. Iar o fiică şi-a cărat mama în spate la doi paşi de el, pentru că medicii nu au avut să-i dea un scaun cu rotile.

Ce trebuie să știi:

- Schimbări în procedura pentru înscrierea elevilor la liceu, din cauza pandemiei de coronavirus - surse

- Zeci de mii de turiști sunt așteptați la mare în weekend, după trei săptămâni la rând cu ploi torențiale

- Copil român de 12 ani, salvat de medicii din Bergamo după 319 zile în care a fost conectat la o inimă artificială

Prognoza meteo pentru astăzi

Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, mai ales dupã-amiaza şi seara, în Crişana, în Carpaţii Occidentali, local în Maramureş, în vestul Transilvaniei şi al Olteniei şi izolat în restul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe arii restrânse, cantitãţile de apã vor fi mai însemnate. Izolat va cãdea grindinã.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime între 8 grade în estul Transilvaniei şi 21 de grade pe litoral.

Citește și:

Vremea în Bucureşti

Temperatura maximã va fi de 29...30 de grade, iar cea minimã de 14...16 grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Știrile zilei din 26 iunie. Tătaru vrea o nouă etapă de relaxare, dar cifrele îl îngrijorează pe Orban