Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un copil de 13 ani din Timiş, la un pas de moarte chiar în faţa tatălui său după ce o poartă a căzut pe el

Încă un copil a fost rănit grav de o poartă de fotbal care s-a prăbuşit peste el. E al doilea caz din ultimele 6 luni. Şi unul din multele cazuri din ultimii ani. Băiatul de 13 ani a fost operat de urgenţă şi este internat la terapie intensivă la spitalul din Timişoara.

de Iulia Pop

la 15.03.2026 , 13:20

Incidentul tragic a avut loc aseară în jurul orei 19 în comuna Cenad, din judeţul Timiş. Băiatul de 13 ani se afla pe terenul de fotbal din localitate, alături de tatăl său.

La un pas de moarte în faţa tatălui 

"Din primele verificări, s-a stabilit faptul că băiatul s-ar fi jucat pe bara porţii de fotbal, aceasta desprinzându-se şi lovindu-l în zona capului. Minorul a fost transportat de urgenţă la spitalul judeţean din Timişoara pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate", a declarat Aurora Piperea, IPJ Timiş.

Articolul continuă după reclamă

Copilul a ajuns în stare gravă la spital şi a fost operat de urgenţă. El a rămas internat pe secţia de terapie intensivă. Poliţia investighează acum cazul. Din păcate, incidentul nu este unul izolat. Acum doi ani, un alt băieţel de doar 6 ani din Bihor a ajuns în comă după ce a fost strivit tot de o poartă de fotbal, neancorată.  

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-ați făcut plinul la pompă de teama scumpirilor?
Observator » Evenimente » Un copil de 13 ani din Timiş, la un pas de moarte chiar în faţa tatălui său după ce o poartă a căzut pe el