Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Povestea din spatele maşinilor care salvează vieţi. O echipă Observator a urmărit pas cu pas cum se fabrică o ambulanţă

Sunt imaginea pandemiei. Te trec fiori când le auzi sirenele şi ştii că atunci când le vezi în oglinda retrovizoare trebuie să le faci loc să te depăşească, pentru că cineva, undeva… are nevoie urgentă de ajutor. Ambulanţele pentru victime multiple sunt veritabile spitale pe roţi, capabile să transporte, în siguranţă, până la 9 pacienţi. 600 de ore de muncă şi zeci de mii de euro costă transformarea unei banale autoutilitare de marfă într-un vârf de lance în lupta cu moartea. Iată cum se fabrică!

de Alex Prunean

la 12.12.2021 , 22:15

Alex Prunean, reporter Observator: Totul începe din acest punct, cu o simplă autoutilitară de transport marfă. Maşina este una de serie, astfel că puţine caracteristici de acum corespund cu cerinţele unei ambulanţe. Rezervorul va fi înlocuit cu unul de aluminiu, ceva mai mare, instalaţia electrică va fi modificată pentru a face faţa consumului ridicat al echipamentelor medicale, iar bordul va fi adaptat în aşa fel încât ambulanţierul să aibă de aici control asupra tuturor dotărilor puse pe maşină.

După ce autoutilitara ajunge în fabrică, muncitorii confecţionează cadrul metalic pe care va sta habitaclul, sau locul destinat pacienţilor. Peretii acestuia sunt făcuţi dintr-un material care e, în acelaşi timp, uşor, rezistent şi bun izolator termic. Odată pus habitaclul pe şaua autoutilitarei, ambulanţa începe să prindă formă. 

George Osan, director operaţiuni: După ce se fixează cutia pe suprasasiul confectionat din aluminiu, Se instalează scările de acces, în spate şi pe lateral, se montează podeaua dintr-un lemn dublu straficat, linoleumul de pe podea, se cablează, după care se pune  trapa de ieşire de urgenţă, instalaţia de climatizare, instalaţia de încălzire şi alte componente electrice.

Vezi și

Producţia maşinilor care salvează vieţi

Pe acelaşi subiect

Montarea cadrului pe care apoi vor fi aşezate uşile e următorul pas. Fiind cea mai solicitata zonă în timpul folosirii ambulanţei, nu e loc de greşeli sau compromisuri. 

Autospeciala e apoi utilată cu mobilier special, prevăzut cu sisteme anti-deschidere accidentală, exact ca cele folosite în avioane. Şi acolo, dar şi aici, folosirea eficientă a fiecărui centimetru de spaţiu e foarte importantă. 

George Osan, director operaţiuni: Aici se depozitează echipamentele de imobilizare, echipamentele medicale de mai mici dimensiuni, În partea din mijloc este o banchetă care poate să ducă până la 3 servanţi şi în banchetă avem un sistem de încălzire independent şi un troliu folosit pentru a putea aduce în autospecială persoane supraponderale. În spatele meu avem un display touch-screen de unde se pot controla toate funcţiile maşinii. Vedem chiar şi încărcarea pe fiecare baterie, sistemul de iluminat, sistemul de ventilaţie şi, informativ, dacă sunt uşi deschise, dacă este conectat la priza exterioară. În partea de jos este un sistem automat de control al instalaţiei de oxigen.

Nouă persoane pot fi transportate în compartiment, pentru că suportul de tărgi este perfect adaptabil. 

George Osan, director operaţiuni:  Autospeciala dispune de nouă locuri în compartimentul pentru pacienţi. Este dotată cu un sistem multifuncţional care permite atât deplasarea personalului pe partea dreaptă şi pe partea stângă. Sunt trei locuri pe fiecare parte, fiecare loc dispune de centuri de siguranţă iar în cazul pacienţilor imobilizaţi pe targă, acest sistem se transformă într-un sistem de transport a două targi de tip NATO, una pe podea şi una în partea superioară.

După ce au fost montate uşile şi s-au facut probele de uzură urmează partea cea mai grea. 

Alex Prunean, reporter Observator: Una dintre ultimele etape, dar si printre cele mai costisitoare, este dotarea ambulantei cu echipamentele cerute de client, în acest caz DSU. Fiind o ambulanţă care doar va transporta victimele de la locul evenimentului către spital, nu va avea aparatură de terapie intensivă, dar tot va avea aici un defibrilator, aparate de oxigen, dar şi de monitorizare a semnelor vitale.

Cateva mici retuşuri şi gata… ambulanţa poate ieşi pe traseu.

Peste 100.000 de euro costă o astfel de ambulanţă, dar vorbim de o maşină capabilă să se descurce aproape în orice fel de condiţii: are tracţiune 4x4 dar şi un troliu de autotractare, sistem de localizare gps. Sistem performant de videoconferinţă, astfel că oricând un medic din spital îşi poate ajuta colegii cu sfaturi, primind, în timp real, datele despre pacient direct prin sistemul de telemedicină.

Fiecare judeţ are acum câteva astfel de maşini. Cererea pentru ele a explodat la începutul pandemiei, când au fost folosite pentru a transporta celebrele izolete. Anual, pe porţile fabricii de lângă Cluj-Napoca ies sute de astfel de ambulanţe sau autospeciale de pompieri. Multe dintre ele ajung în străinătate: Moldova, Bulgaria, Austria dar până şi în Sri Lanka. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Exclusiv Observator » Povestea din spatele maşinilor care salvează vieţi. O echipă Observator a urmărit pas cu pas cum se fabrică o ambulanţă