Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scene incredibile la Cluj. Avion Spartan cu 3 paciente COVID, oprit înainte de decolare. Austria a anunțat că nu este pregătită

Situaţie de-a dreptul incredibilă pe Aeroprtul din Cluj-Napoca. Un avion Spartan care trebuia să transfere la Viena trei paciente, în stare gravă, bolnave de COVID, a fost oprit din drum chiar înainte de decolare. Cele trei femei, care au stat aproape o oră în aeronavă, au fost preluate de ambulanţe şi transportate înapoi la spitalul din Cluj, unde, din lipsă de locuri, erau ţinute la oxigen chiar în secţia de Urgenţe. 

de Alex Prunean

la 21.10.2021 , 16:30

Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care pacienții nu au mai fost transferați la Viena, dar, din primele informații, partea austriacă, după ce inițial își dăduse acordul pentru a primi acești pacienți, a anunțat că nu mai este pregătită, pentru moment, să ne ofere sprijin cu internarea bolnavilor. 

Vorbim despre trei femei în stare gravă, cu vârste cuprinse între 40 și 67 de ani și care de mai multe zile primeau oxigen în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, pentru că pe secția de Terapie Intensivă nu mai este niciun loc. Cele trei paciente au fost aduse aici la aeroport, unde erau așteptate deja de o aeronavă Spartan trimisă de la București și urmau ca în jurul orei 15 să decoleze spre Viena, acolo unde erau primite de un spital de stat până când starea lor de sănătate permitea transferul într-un salon normal.

După 40 de minute de așteptat pe pistă, piloții au fost înștiințați că spitalul din Austria nu îi mai primește, astfel că au fost chemate din nou ambulanțele aici la aerport, pacientele au fost debarcate și duse înapoi la spital. Aeronava va rămâne în aeroportu până mâine pentru că se vor face din nou demersuri către clinica din Viena pentru a se încerca din nou transferul celor trei femei. Evident, dacă starea lor va mai permite acest lucru.

Vezi și

Trei pacienţi cu COVID, în stare critică, transferaţi în Polonia

Pe acelaşi subiect

Trei pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare critică în unităţi de primiri urgenţe din Bucureşti, dar care pot fi transportaţi, sunt transferaţi, joi, la Lodz, în Polonia, întrucât au nevoie de îngrijire la Terapie intensivă. Potrivit Ministerului Sănătăţii, în cursul zilei de joi, trei pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2, aflaţi în stare critică, sunt transferaţi în Polonia, la Lodz. Este vorba despre pacienţi care au fost internaţi în unităţi de primiri urgenţe din Bucureşti, aflaţi în stare stabilă, transportabili, intubaţi şi care necesită asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă.

"Mulţumim colegilor noştri din Polonia pentru sprijin şi promptitudine. În aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluţii în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare şi pentru acordarea asistenţei medicale pacienţilor care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara graniţelor", a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii.

Țările Uniunii Europene, dispuse să ajute România în plin val 4 de COVID

Potrivit MS, preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni, la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedintele Republicii Lituania şi premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie de la Bruxelles, Regatul Belgiei, în cadrul căreia liderii europeni şi-au exprimat disponibilitatea de sprijin pentru ţara noastră.

În urma acestei întâlniri online, în 19 octombrie, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a avut o discuţie similară cu omologul polon, Adam Niedzielski, care a asigurat ministrul român că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Scene incredibile la Cluj. Avion Spartan cu 3 paciente COVID, oprit înainte de decolare. Austria a anunțat că nu este pregătită