Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Israelul anunţă că pregăteşte un răspuns dur la atacul cu rachete lansat de Iran

Armata israeliană anunţă că "pregăteşte un răspuns" la atacul cu 180 de rachete lansat marţi de Iran. Între timp, bombardamentele din Liban continuă, în special în sudul capitalei. Hashem Safieddine, favorit să preia conducerea Hezbollah, a fost ucis într-un atac israelian joi, în Beirut, potrivit Haaretz.

de Redactia Observator

la 05.10.2024 , 17:10

Israelul anunţă că pregăteşte un răspuns dur la atacul cu rachete lansat de Iran Israelul anunţă că pregăteşte un răspuns dur la atacul cu rachete lansat de Iran - Profimedia

Război în Orientul Mijlociu. Cotidianul israelian de stânga Haaretz scrie, citând armata israeliană, că riposta va fi "semnificativă". Armata israeliană "se pregăteşte pentru o lovitură importantă în Iran în urma atacului cu rachete lansat săptămâna aceasta de Teheran", notează ziarul citat.

După ce a slăbit mişcarea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza într-un război devastator şi sângeros pentru populaţia civilă palestiniană şi care încă nu s-a încheiat, armata israeliană şi-a axat de la jumătatea lunii septembrie operaţiunile pe frontul libanez împotriva miliţiei Hezbollah, pe care a bombardat-o intens, i-a detonat de la distanţă dispozitive de telecomunicaţii în care aparent serviciul israelian Mossad reuşise să implanteze explozivi, i-a decimat conducerea, ucigându-l şi pe liderul ei, Hassan Nasralah, iar luni a lansat şi o ofensivă terestră, transmite AFP, citat de Agerpres.

Luptele din sudul Libanului continuă

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Hezbollah, au loc lupte în sudul Libanului, unde armata israeliană încearcă să înainteze, gruparea pro-iraniană susţinând de asemenea sâmbătă că a lansat rachete asupra bazei militare israeliene Ramat David din apropierea oraşului Haifa.

Pe acelaşi subiect

Un element esenţial al strategiei militare israeliene în Liban este distrugerea stocurilor militare ale Hezbollah şi blocarea tuturor căilor acesteia de a se reaproviziona cu arme şi muniţii din Iran. Armata israeliană a distrus astfel un tunel folosit în acest scop şi o şosea între Liban şi Siria, avertizând că "blocada militară" asupra Libanului va continua, probabil pentru mult timp, scrie Times of Israel. În cadrul acestei blocade, armata israeliană a forţat un avion care ar fi avut echipamente militare la bord şi plecase din Iran către Siria sau Liban să se întoarcă din drum deasupra Irakului.

Israelul a promis un răspuns dur la atacul Iranului

Iranul a lansat marţi seară o salvă de circa 200 de rachete balistice către Israel, majoritatea fiind interceptate de sistemele antiaeriene israeliene şi de cele de pe navele americane de război, dar altele au lovit baze militare israeliene, fără însă a distruge avioane sau infrastructuri esenţiale, potrivit armatei israeliene.

Atacul a fost descris de Teheran drept o acţiune de represalii faţă de campania militară israeliană contra grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah şi faţă de uciderea lui Nasrallah, a altor comandanţi ai acestei formaţiuni, precum şi a liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, asasinat la Teheran în iulie.

Israelul a promis o ripostă, în timp ce Iranul a ameninţat la rândul său cu noi atacuri în cazul unor represalii israeliene. Sursele media israeliene nu oferă indicii despre posibila natură a ripostei israeliene. Preşedintele american Joe Biden, a cărui vicepreşedintă democrată Kamala Harris se află în campanie pentru alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, a cerut Israelului să nu lovească instalaţiile petroliere iraniene, acţiune care ar creşte preţul petrolului, afectând SUA chiar înaintea alegerilor. De partea sa, candidatul republican Donald Trump a sugerat Israelului să lovească instalaţiile nucleare iraniene.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Israelul anunţă că pregăteşte un răspuns dur la atacul cu rachete lansat de Iran