Live Text Război în Orientul Mijlociu. Viitorul şef Hezbollah, vizat într-un atac masiv cu bombe grele antibuncăr. Iranul le cere statelor musulmane să se pregătească de apărare
Orientul Mijlociu se pregătește pentru răspunsul Israelului la atacul Iranului cu rachete balistice de la începutul acestei săptămâni. Între timp, bombardamentele în Beirut şi în sudul Libanului s-au intensificat, 37 de oameni fiind ucişi și 151 răniţi doar în ultimele 24 de ore, potrivit ministerului libanez al Sănătății. Joi noapte, explozii puternice au fost raportate în apropierea aeroportului internațional din Beirut. Un oficial israelian a declarat pentru CNN că atacurile l-au vizat pe Hashem Safieddine, un lider de vârf al Hezbollah, considerat un posibil succesor al lui Hassan Nasrallah.
Război în Orientul Mijlociu. Avioanele israeliene continuă să dărâme clădiri întregi din Beirut. Doar ieri, 37 de oameni au fost ucişi în Liban şi mai bine de 150 au fost răniţi, a anunțat ministerul libanez al Sănătății. De asemenea, o tabără de refugiaţi din Cisiordania a fost lovită de armata israeliană. 18 oameni şi-au pierdut viaţa, iar printre ei se află un alt lider Hamas, Zahi Yaser Abd al-Razeq Oufi. La rândul său, Hezbollah a lansat o sută de proiectile şi a anunţat că 17 soldaţi israelieni au fost ucişi în confruntările din sudul teritoriului libanez. Între timp, Iranul a publicat noi imagini din atacul de marţi, cu momentul în care unele din cele 180 de rachete au fost lansate asupra Israelului. Guvernul lui Netanyahu cântărește încă răspunsul său la atac, ambasadorul Israelului la ONU declarând pentru CNN că represaliile "vor fi în curând".
Război în Orientul Mijlociu, desfăşurarea evenimentelor Live Text
UPDATE 18:00 Reprezentanții armatei din Israel susțin că aproximativ 250 de luptători Hezbollah au fost uciși de la declanșarea operațiunea la sol din Liban. Printre aceștia sunt și lideri militari. În plus, armata israeliană a distrus mii de ținte Hezbollah. Armata israeliană IDF susține că a ucis aproximativ 250 de luptători Hezbollah de când forțele sale au intrat în Liban la începutul acestei săptămâni, potrivit Sky News.
Mai mulți comandanți de batalioane și companii Hezbollah se numără printre cei care au murit, a adăugat sursa menționată. Israelienii mai susțin că au „eliminat” peste 2.000 de ținte militare.
- Familiile românilor din Liban răsuflă ușurate: zeci de persoane au fost evacuate cu un avion C-130 Hercules
- Război în Orientul Mijlociu. Joe Biden spune că Israelul ar putea lovi rezervele petroliere ale Iranului, dar "nu...
- Liderul suprem al Iranului nu mai are încredere în nimeni. Se teme că spionii israelieni au penetrat până şi...
- Culisele sistemelor anti-rachetă din Israel, cele mai bune din lume: Cum funcționează "Domul de Fier", "Săgeata"...
- Cum a străpuns Iranul cea mai bună apărare antiaeriană din lume
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Nadav Shoshani, a declarat că armata încă evaluează daunele cauzate de atacurile aeriene din sudul Beirutului din noaptea de joi spre vineri. El a spus că atacurile au vizat sediul de informații al Hezbollah.
Unele dintre lovituri au fost aproape de aeroportul internațional din Beirut, care se află lângă suburbia Dahieh atacată de IDF. Se pare că loviturile l-au vizat pe Hashem Safieddine, care ar putea fi următorul lider al grupării.
UPDATE 14:25 - Armata israeliană a anunţat că l-a ucis pe șeful unității de comunicații a Hezbollah, în loviturile de joi după-amiază, din sudul Beirutului.
UPDATE 12:20 - Într-o apariţie rară, liderul suprem al Iranului a cerut statelor musulmane să se pregătească de apărare. Ayatollahul Ali Khamenei a făcut apel la națiunile musulmane să "lege centura de apărare" din Afganistan până în Yemen și din Iran până în Gaza și Liban, potrivit Sky News. Declarațiile lui Ali Khamenei vin la mai puțin de o săptămână după ce Hassan Nasrallah, liderul grupării militante libaneze Hezbollah, a fost ucis într-un atac aerian israelian.
UPDATE 11:25 - Locuitorii din peste 30 de sate din sudul Libanului au primit ordin de evacuare imediată din partea armatei israeliene. Un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului le-a cerut locuitorilor să își părăsească locuințele "imediat" și "să se îndrepte spre nord de râul Awali".
UPDATE 10:56 - Armata israeliană a declanșat vineri dimineaţă un val intens de bombardamente vizând un buncăr subteran din Beirut, unde s-ar fi aflat Hashem Safieddine, un văr și presupusul succesor al liderului Hezbollah asasinat, Hassan Nasrallah , potrivit a trei oficiali israelieni, citaţi de publicaţia New York Times.
Bombardamentul a fost unul dintre cele mai puternice dintre cele lansate de Israel de la începutul războiului în octombrie anul trecut, potrivit agenției de stat a Libanului.
Mai multe explozii puternice au zguduit zona de lângă Dahiya, un cartier dens populate aflată la sud de Beirut. Unda de șoc a zguduit orașul, cutremurând clădiri iar exploziile au fost auzite de la 25 de km depărtare. Nu este clar dacă liderii Hezbollah vizaţi, inclusiv Safieddine, au fost ucişi
UPDATE 10:24 - Ministrul de externe al Iranului a ajuns în Liban, potrivit Agenției Naționale de Știri oficiale din Liban. "În acest moment, un avion iranian a sosit pe Aeroportul Internațional Rafic Hariri, în care se afla ministrul de externe Dr. Abbas Araghchi", a informat vineri NNA.
Vizita vine într-un moment al tensiunilor regionale în spirală, Israelul lansând atacuri susținute în Liban în ultima săptămână și un recent atac iranian cu rachete asupra țintelor militare din Israel.
UPDATE 9:21 - Situația din Liban devine tot mai critică, iar România trebuie să acționeze prompt pentru a-și proteja cetățenii aflați în zonele de conflict, spune Nicolae Ciucă. "La cererea celor 70 de români care au solicitat ajutorul, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Apărării Naționale au reușit să organizeze cu succes o primă misiune de evacuare. Primii cetățeni români evacuați au ajuns deja acasă ieri, 3 octombrie, grație eforturilor și resurselor puse la dispoziție de către MApN. Mulți alți români se află încă în Liban, iar autoritățile noastre trebuie să continue aceste operațiuni de evacuare, în funcție de cererile primite", a scris Ciucă pe Facebook. Acesta îndeamnă toți cetățenii care nu au cerut încă sprijin să facă acest lucru cât mai curând: "Siguranța fiecărui român trebuie să fie o prioritate pentru România. Guvernul, prin ministerele de resort trebuie să organizeze zboruri de evacuare pentru a-i aduce acasă, departe de riscurile și pericolele din regiune".
UPDATE 9:00 - O lovitură israeliană, vineri dimineaţă, în apropierea punctului de trecere Masnaa de la frontiera Libanului cu Siria, a făcut impracticabil un drum folosit de sute de mii de oameni pentru a fugi de bombardamentele israeliene din ultimele zile, a declarat pentru Reuters ministrul libanez al Transporturilor. Ali Hamieh a spus că atacul a avut loc în interiorul teritoriului libanez, în apropiere de punctul de trecere a frontierei, creând un crater lat de 4 metri. Ministrul declarase joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că punctul de trecere este sub autoritatea statului libanez.
Potrivit statisticilor guvernului libanez, peste 300 000 de persoane - majoritatea sirieni - au trecut din Liban în Siria în ultimele 10 zile pentru a scăpa de intensificarea bombardamentelor israeliene.
UPDATE 7:53 - Israelul a acuzat Hezbollah că a lansat, joi, aproximativ 230 de proiectile din Liban către teritoriul israelian, potrivit CNN. În acest timp, Hezbollah susţine că a desfăşurat 32 de atacuri diferite de-a lungul zilei, inclusiv salve de rachete asupra aşezărilor şi bazelor militare israeliene şi atacuri asupra soldaţilor israelieni care executau operaţiuni terestre în sudul Libanului. Hezbollah nu este singura grupare susţinută de Iran care a revendicat atacuri asupra Israelului joi. Într-un incident separat, Rezistenţa Islamică din Irak, o grupare-umbrelă pentru mai multe miliţii susţinute de Iran, a revendicat responsabilitatea pentru un atac cu drone în sudul Israelului. Armata israeliană a afirmat că a interceptat o dronă deasupra zonei de sud a Israelului şi că nimeni nu a fost rănit.
UPDATE 7:30 - Explozii puternice au fost raportate după miezul nopții de diverse agenții de presă internaționale și libaneze în apropierea aeroportului internațional din Beirut, învecinat cu suburbia Dahieh - bastionul Hezbollah din oraș și o țintă constantă pentru loviturile aeriene israeliene.
Jurnalistul Timour Azhari a distribuit o înregistrare video spunând că loviturile par chiar mai puternice decât atacurile israeliene de vinerea trecută, care l-au ucis pe Hassan Nasrallah.
Imaginile video par să arate o explozie puternică în apropierea Aeroportului Internațional Beirut-Rafic Hariri, dar locația ultimelor atacuri nu a fost confirmată. Anterior, armata israeliană a cerut civililor din apropierea a două clădiri din sudul Beirutului să se îndepărteze înainte de un raid aerian.
Potrivit unor surse citate de CNN, ultima rundă de lovituri aeriene din Beirut l-a vizat pe Hashem Safi al-Din, un lider de vârf al Hezbollah, considerat un candidat la înlocuirea lui Hassan Nasrallah.
Purtătorul de cuvânt al IDF în limba arabă, Avichay Adraee, a făcut apel la locuitorii mai multor clădiri din Dahieh, în sudul Beirutului, să își evacueze locuințele.
UPDATE 7:00 - Armata israeliană afirmă că l-a ucis joi, cu o lovitură aeriană, pe șeful rețelei Hamas din orașul palestinian Tulkarem, conform Sky News. IDF a declarat că Zahi Yaser Abd al-Razeq Oufi a furnizat arme teroriștilor din zona Cisiordaniei și plănuia să execute un atac terorist în viitorul "imediat". "În plus, Oufi a luat parte la planificarea și executarea a numeroase atacuri teroriste semnificative și extreme împotriva civililor israelieni din Iudeea și Samaria, inclusiv atacuri care au dus la rănirea altor civili israelieni", se adaugă în comunicat.
Cel puțin 18 persoane au fost ucise în atacul israelian asupra a ceea ce Ministerul palestinian al Sănătății susține că este o tabără de refugiați din Tulkarem, din Cisiordania ocupată. Biroul premierului Autorității Palestiniene, citat de CNN, a condamnat atacul, numindu-l o "crimă odioasă", și a cerut o acțiune urgentă din partea comunității internaționale pentru a opri atacurile Israelului. "Este timpul ca comunitatea internațională să pună capăt acestor crime continue, care nu au egal în istoria contemporană", a afirmat biroul într-o declarație.
Israelul continuă bombardamentele în Liban
Orientul Mijlociu se pregătește pentru răspunsul Israelului la atacul Iranului cu rachete balistice de la începutul acestei săptămâni. Între timp, Israelul își continuă bombardamentele și incursiunile terestre în Liban.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰