Armistițiu în Fâșia Gaza. Israelul va opri operațiunile militare timp de 4 zile, în schimbul eliberării a 50 de ostatici
Război Israel - Hamas. Israelul şi Hamas au convenit asupra unui armistiţiu de patru zile, în urma căruia gruparea palestiniană ar urma să elibereze zeci de ostatici luaţi pe 7 octombrie, au anunţat ambele părţi, potrivit presei internaţionale.
Potrivit Reuters, Guvernul israelian şi Hamas au convenit, miercuri, asupra unei pauze de patru zile a luptelor pentru a permite eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi în Gaza în schimbul a 150 de palestinieni încarceraţi în Israel, precum şi intrarea ajutorului umanitar în enclava asediată.
Oficiali din Qatar, care a mediat negocierile, precum şi din SUA, Israel şi Hamas au afirmat de câteva zile că un acord este iminent. Se crede că Hamas deţine peste 200 de ostatici, luaţi atunci când luptătorii săi au năvălit în Israel la 7 octombrie, ucigând 1.200 de persoane, potrivit unui bilanţ israelian.
Armistițiu în Fâșia Gaza. 50 de femei și copii vor fi eliberați de Hamas
O declaraţie a biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu a precizat că 50 de femei şi copii vor fi eliberaţi pe parcursul a patru zile, timp în care va exista o pauză în lupte.
- Peste 50 de jurnaliști și-au pierdut viața în luptele dintre Israel și Hamas. Majoritatea erau palestinieni
- Ajutoarele europenilor nu au ajuns pe mâinile Hamas, anunță Comisia Europeană. Ce se va întâmpla cu programul...
- Reacţia aleşilor după şedinţa secretă în care au văzut filmul IDF despre ororile Hamas. Unii au ieşit...
- Noi indicii de crime de război comise de Israel în Fâşia Gaza, susţine Amnesty International
Pentru fiecare 10 ostatici suplimentari eliberaţi, pauza va fi prelungită cu încă o zi, a precizat acesta, fără a menţiona eliberarea prizonierilor palestinieni în schimb.
"Guvernul Israelului s-a angajat să îi întoarcă acasă pe toţi ostaticii. În această seară, acesta a aprobat acordul propus ca o primă etapă pentru atingerea acestui obiectiv", se arată în declaraţie, publicată după ore de deliberări care au fost închise presei, transmite News.ro.
Și Israelul va elibera 150 de ostatici palestinieni, ținuți în închisori
Hamas a declarat că cei 50 de ostatici vor fi eliberaţi în schimbul a 150 de femei şi copii palestinieni care sunt deţinuţi în închisorile israeliene. Acordul de armistiţiu va permite, de asemenea, intrarea în Gaza a sute de camioane cu ajutoare umanitare, medicale şi de combustibil, a precizat Hamas.
Acordul este primul armistiţiu dintr-un război în care bombardamentele israeliene au distrus zone întinse din Gaza, condusă de Hamas, au ucis 13.300 de civili în această mică enclavă dens populată şi au lăsat aproximativ două treimi din cei 2,3 milioane de locuitori fără adăpost, potrivit autorităţilor din Gaza.
Înainte de a se reuni cu întregul său guvern, Netanyahu s-a întâlnit marţi cu cabinetul său de război şi cu cabinetul mai larg de securitate naţională cu privire la acest acord.
Înainte de anunţarea acordului, Netanyahu a declarat că intervenţia preşedintelui american Joe Biden a ajutat la îmbunătăţirea acordului provizoriu, astfel încât acesta să includă mai mulţi ostatici şi mai puţine concesii.
Netanyahu a declarat că misiunea mai largă a Israelului nu s-a schimbat: "Vom continua războiul"
"Suntem în război şi vom continua războiul până când ne vom atinge toate obiectivele. Să distrugem Hamas, să ne întoarcem toţi ostaticii şi să ne asigurăm că nicio entitate din Gaza nu mai poate ameninţa Israelul", a declarat el într-un mesaj înregistrat la începutul şedinţei de guvern.
Trei americani, inclusiv o fetiţă de 3 ani ai cărei părinţi s-au numărat printre cei ucişi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, se aşteaptă să se numere printre ostaticii care vor fi eliberaţi, a declarat un oficial american de rang înalt.
Presa israeliană, inclusiv Channel 12 News, a declarat că prima eliberare a ostaticilor este aşteptată joi. Punerea în aplicare a acordului trebuie să aştepte 24 de ore pentru a le da cetăţenilor israelieni şansa de a cere Curţii Supreme să blocheze eliberarea prizonierilor palestinieni, potrivit rapoartelor.
Până în prezent, Hamas a eliberat doar patru prizonieri: cetăţenii americani Judith Raanan, 59 de ani, şi fiica ei, Natalie Raanan, 17 ani, la 20 octombrie, invocând "motive umanitare", şi femeile israeliene Nurit Cooper, 79 de ani, şi Yocheved Lifshitz, 85 de ani, la 23 octombrie.
Aripa armată a grupării militante palestiniene Jihadul Islamic, care a participat la raidul din 7 octombrie împreună cu Hamas, a declarat, marţi seara târziu, că unul dintre ostaticii israelieni pe care îi deţinea de la atacurile din 7 octombrie asupra Israelului a murit.
"Ne-am exprimat anterior dorinţa de a o elibera din motive umanitare, dar inamicul a tras de timp şi acest lucru a dus la moartea ei", au declarat Brigăzile Al Quds pe canalul de Telegram.
Spitalul Indonezia din Fâșia Gaza a primit ordin de evacuare
În timp ce atenţia s-a concentrat asupra acordului de eliberare a ostaticilor, luptele de pe teren au continuat.
Mounir Al-Barsh, directorul general al Ministerului Sănătăţii din Gaza, a declarat pentru Al Jazeera TV că armata israeliană a ordonat evacuarea spitalului indonezian din oraşul Gaza. Israelul a declarat că militanţii operează din această unitate şi a ameninţat că va acţiona împotriva lor în termen de patru ore, a spus el.
Spitalele, inclusiv cel mai mare spital Al-Shifa din Gaza, au devenit practic nefuncţionale din cauza conflictului şi a lipsei de provizii esenţiale. Israelul susţine că Hamas ascunde posturi de comandă militare şi luptători în cadrul acestora, afirmaţie pe care Hamas şi personalul spitalului o neagă.
Marţi, Israelul a declarat, de asemenea, că forţele sale au încercuit tabăra de refugiaţi Jabalia, o extensie urbană aglomerată a oraşului Gaza, unde Hamas s-a luptat cu forţele blindate israeliene care avansează.
Agenţia palestiniană de ştiri WAFA a declarat că 33 de persoane au fost ucise şi zeci rănite într-un atac aerian israelian asupra unei părţi din Jabalia.
Potrivit Naţiunilor Unite, majoritatea palestinienilor din Gaza sunt înregistraţi ca refugiaţi, deoarece ei sau strămoşii lor au fost strămutaţi în urma războiului din 1948, care a dus la crearea Israelului.
În sudul Fâşiei Gaza, presa afiliată Hamas a declarat că 10 persoane au fost ucise şi 22 rănite de un atac aerian israelian asupra unui apartament din oraşul Khan Younis.
Reuters nu a putut verifica imediat relatările privind luptele de ambele părţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰