Video Români vaccinați cu doze din lotul AstraZeneca ABV2856 interzis în Italia
Vaccinul AstraZeneca le dă fiori europenilor. Mai multe persoane au avut probleme de coagulare şi cel puţin patru au murit după ce au primit serul britanico-suedez. În timp ce autorităţile europene investighează, cel puţin nouă ţări au oprit, temporar, administrarea serului: Austria, Italia, Danemarca, Islanda, Norvegia, Estonia, Lituania, Letonia şi Luxemburg. Sunt vizate două loturi de vaccin. Unul dintre ele a ajuns şi în România. Peste trei milioane de oameni s-au vaccinat cu AstraZeneca la nivel european.
- În România au fost administrate 214.494 doze de vaccin AstraZeneca-Oxford
- Adeverințe de vaccinare din România, cu lotul ABV2856, au ajuns pe internet
Agenţia Europeană a Medicamentului invocă precauţia ca motiv pentru suspendarea vaccinării. Cel puţin 22 de cazuri de tromoboză au fost semnalate până luni la nivelul Uniunii Europene în rândul persoanelor imunizate cu serul Oxford AstraZeneca. Şi patru decese.
În Italia, doi bărbaţi, între care un ofițer de marină de doar 43 de ani, au murit după ce fost vaccinaţi cu doze dintr-un lot de vaccin folosit şi-n România. Celelelate două cazuri sunt legate de un alt lot care dă fiori autorităţilor din alte 17 ţări europene.
Soren Brostrom, ministrul danez al Sănătăţii: Am recurs la acestă decizie ca măsură de precauţie şi vom suspenda temporar administrarea vaccinului AstraZeneca. Este important să menţionăm că am reacţionat după o suspiciune.
Nu a fost stabilită o legătură clară între decese și vaccinul AstraZeneca
O relaţie cauzală directă între problemele de coagulare şi administrarea serului britanico suedez nu a fost dovedită. La nivel european, cel puţin nouă ţări au decis să stopeze, temporar vaccinarea. În Danemarca, Norvegia şi Islanda, blocajul este total. Restul au blocat doar administrarea dozelor din lotul problematic.
Primele probleme au fost raportate în Austria. Luni, autorităţile de la Viena au blocat administrarea serului după moartea unei asistente de 49 de ani.
Geir Bukholm, secretar ministerul Sănătății Norvegia: Nu a fost o decizie ușoară. Am luat-o din cauza suspiciunii că ar putea exista o legătură între decesul din Danemarca și vaccin.
Este un an negru pentru vaccinul britanico-suedez. Africa de Sud a oprit administrarea serului pe care îl consideră ineficient împotriva tulpinii sud-africane. Un studiu arată o eficienţă de doar 22 la sută în faţa formelor moderate a tulpinii sud-africane. Pe de altă parte, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat, joi, vaccinul anti-COVID-19 produs de Johnson & Johnson, primul care se administreză într-o singură doză.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰