Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Barack Obama a anunţat oficial că o susține pe Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă: Vom face totul ca ea să câștige

Alegeri SUA 2024. Barack Obama a anunţat vineri că o susţine pe vicepreședinta SUA Kamala Harris pentru a fi nominalizată drept candidatul democrat la președinție. Fostul preşedinte american a pus capăt mai multor zile de speculaţii. Tabăra republicană a susţinut că Barack Obama şi Joe Biden nu se înţeleg iar fostul lider de la Casa Albă ezită să-şi anunţe public sprijinul pentru Kamala Harris pentru că nu crede în şansele ei de a-l învinge pe Donald Trump în noiembrie.

de Redactia Observator

la 26.07.2024 , 12:59

Barack Obama a anunţat oficial că o susține pe Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă Vom face totul ca ea să câștige Barack Obama a anunţat oficial că o susține pe Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă Vom face totul ca ea să câștige - Profimedia

Fostul președinte și fosta primă doamnă a SUA, Barack şi Michelle Obama, au transmis într-o declarație comună, publicată vineri, că Kamala Harris are "viziunea, caracterul și forța de care este nevoie în acest moment critic".

Obama s-a numărat printre cei peste 100 de lideri democrați importanţi cu care Kamala Harris a vorbit după ce președintele Joe Biden a anunțat duminică trecută că renunță la cursa pentru un nou mandat

"La începutul acestei săptămâni, eu și Michelle am sunat-o pe prietena noastră Kamala Harris. I-am spus că noi credem că va deveni un președinte fantastic al Statelor Unite și că are întregul nostru sprijin. În acest moment critic pentru țara noastră, vom face tot ce putem pentru a ne asigura că ea va câștiga în noiembrie. Sperăm să ni te alături" a transmis Obama pe platforma X.  

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

CNN şi POLITICO au dezvăluit pe 25 iulie că Barack Obama îşi va anunţa în curând public sprijinul politic faţă de Kamala Harris. Potrivit surselor citate, susţinerea faţă de Kamala Harris va merge dincolo de un simplu anunţ, Obama urmând cel mai probabil să fie implicat într-o anumită formă în campania electorală. 

Primul președinte de culoare al SUA a rămas una dintre cele mai populare figuri din Partidul Democrat. El s-a numărat printre liderii democrați care l-au îndemnat în privat pe Biden să se retragă, dar nu a anunţat imediat că o susţine pe Kamala Harris. 

"Vom naviga prin ape tulburi în zilele următoare. Dar cred cu tărie că liderii partidului nostru vor fi capabili să creeze un proces din care să iasă un candidat remarcabil", a spus Obama după ce Biden a publicat scrisoarea de retragere. 

Mișcarea sa de a aştepta a fost criticată de mulți democrați, care au văzut-o ca pe o insultă, potrivit POLITICO. Cu toate astea, potrivit unor surse, Obama nu ar fi dorit să arate părtinire politică în timp ce Partidul Democrat traversa un proces de găsire a unui candidat pe care să-l nominalizeze. 

După ce a devenit clar că Harris are asigurată nominalizarea, Obama şi-a anunţat sprijinul. Şi în timpul alegerilor primare din 2020, Obama nu a anunţat de la început clar că îl sprijină pe Joe Biden, fostul său vicepreședinte, tot din acelaşi motiv. 

The New York Post, o publicaţie aflată în tabară republicanilor, a relatat pe 24 iulie că Obama nu crede că Kamala Harris îl poate învinge pe Trump, acesta fiind motivul pentru care nu şi-a anunţat imediat susţinerea. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Barack Obama a anunţat oficial că o susține pe Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă: Vom face totul ca ea să câștige