Video Cine este Viktor Bout, traficantul rus cunoscut drept "Negustorul Morţii". A fost eliberat odată cu Brittney Griner
După un coşmar de aproape un an în închisorile Rusiei, o baschetbalistă din Statele Unite s-a întors acasă. A fost arestată când a intrat în Rusia să meargă la clubul cu care semnase şi eliberată aseară, la schimb cu un temut traficant rus de arme. "Negustorul morţii" a zăcut închis 14 ani într-o închisoare din Statele Unite.
Schimbul de deţinuţi dintre ruşi şi americani a fost făcut la aeroportul din Abu Dhabi. Baschetbalista americană a fost adusă de la Moscova, iar "Negustorul Morţii", de la Washington, fiecare cu un avion privat. Cei doi s-au intersectat preţ de câteva secunde, când mergeau spre poliţiştii din ţara lor.
Griner, dublă campioană olimpică, cu naţionala de baschet a Statelor Unite, a stat 11 luni într-o închisoare rusă. A fost arestată pe aerportul din Moscova, pentru că în bagaje, vameşii i-au găsit ulei de cannabis. În luna august, un tribunal rus a găsit-o vinovată de contrabandă cu droguri și a condamnat-o la 9 ani de închisoare.
Viktor Bout, cel pentru care a fost dată la schimb, stă de 14 ani într-o închisoare americană. Fost ofiţer al forţelor aeriene sovietice, a devenit faimos pentru furnizarea de arme pentru războaiele civile din America de Sud, Africa şi Orientul Mijlociu. El a fost fost capturat de americani în 2008, cu ajutorul polițiștilor români, după ce unul dintre complicii săi a venit la noi în ţară, pentru a cumpăra arme.
Presa de stat rusă prezintă schimbul de deţinuţi ca pe o mare victorie a regimului Putin în faţa administraţiei Biden. Unii analiști cred că Bout are legături cu serviciile de informații ale Rusiei, iar asta ar putea explica de ce Putin, fost ofiţer KGB, a făcut asemenea eforturi pentru eliberarea sa. Pe de altă parte, decizia SUA de a-l elibera pe Viktor Bout, doar la schimb cu Griner, deşi iniţial ceruseră ruşilor să îl elibereze şi pe și pe Paul Whelan, un fost puşcaş marin, reprezintă un compromis important.
- Ruşii şi americanii au făcut schimb de deţinuţi: baschetbalista Brittney Griner contra traficantului de arme...
- Rusia este dispusă la un schimb de deţinuţi cu SUA care să o implice pe jucătoarea Brittney Griner
- Schimb de deținuți între SUA și Rusia. Oferta făcută de Biden lui Putin: Viktor Bout în schimbul lui Brittney...
Ucraina se teme de riscul unui accident nuclear
"Este o zi pentru care am muncit timp îndelungat. Nu ne-am oprit niciodată din a cere eliberarea ei, a fost nevoie de negocieri intense şi vreau să mulţumesc tuturor celor din administraţia Biden care au muncit în acest scop", a declarat Joe Biden.
Între timp, pe frontul din Ucraina, cresc temerile legate de riscul unui accident nuclear, susţine Kievul. Forţele ruse ar fi instalat mai multe lansatoare de rachete în zona centralei nucleare Zaporojie şi ar putea folosi cea mai mare centrală atomică din Europa ca bază pentru a trage asupra teritoriului ucrainean.
Pe linia frontului din Doneţk, Numai într-o zi, cel puţin cinci civili au fost uciși și doi au fost răniți în zonele controlate de ucraineni. Şi regiunea Harkov a fost atacată cu rachete. Secţia de pediatrie şi morga unui spital au fost distruse.
Situaţia din Ucraina l-a impresionat până la lacrimi pe suveranul pontif. "Fecioară Neprihănită, mi-aș fi dorit să-ți aduc mulțumirile poporului ucrainean", a spus Papa Francisc.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰