Coreea de Nord, puternic lovită de Covid, ridică restricțiile. Kim Jong susține că a învins pandemia
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat victoria în lupta împotriva coronavirusului, ordonând ridicarea restricțiilor anti-Covid impuse în luna mai, a anunțat joi presa de stat, potrivit CNN.
Coreea de Nord nu a dezvăluit numărul cazurilor confirmate de Covid, dar din 29 iulie nu a raportat nicio persoană infectată.
După ce a dispus anularea măsurilor anti-Covid, liderul de la Phenian a spus că țara sa trebuie să mențină o "barieră antiepidemică puternică precum oțelul și să intensifice activitatea antiepidemică până la sfârșitul crizei globale de sănătate", potrivit agenției de știri de stat KCNA.
Analiștii au declarat că, deși Nordul autoritar s-a folosit de pandemie pentru a înăspri controalele sociale, declarația sa de victorie ar putea fi o pregătire pentru restabilirea comerțului. De asemenea, observatorii cred că anunțul ar putea deschide calea pentru ca Nordul să efectueze un test de armă nucleară pentru prima dată din 2017.
KCNA: Rata oficială a deceselor din Coreea de Nord, un „miracol fără precedent" în comparație cu alte țări
- Trimite Coreea de Nord 100.000 de soldați să lupte în Ucraina alături de Rusia? Cum s-a rostogolit un fake news
- Capitala Coreei de Sud, sub ape. Cele mai puternice precipitaţii din ultimii 80 de ani au devastat Seulul
- Coreea de Nord se pregăteşte pentru un test nuclear, avertizează ONU. Nord-coreeni au început reconstruirea unei...
Rata oficială a deceselor din Coreea de Nord, de 74 de persoane, este un „miracol fără precedent" în comparație cu alte țări, a relatat KCNA, citând un alt oficial. În loc de cazuri confirmate, Coreea de Nord a raportat numărul de persoane cu simptome de febră.
Aceste cazuri zilnice au atins un vârf de peste 392.000 pe 15 mai, determinându-i pe experții în sănătate să avertizeze cu privire la o criză inevitabilă.
Sora lui Kim, Kim Yo Jong, a declarat că și liderul nord-coreean a suferit de simptome de febră și a dat vina pe pliantele din Coreea de Sud pentru provocarea epidemiei, a scris KCNA. „Chiar dacă era grav bolnav, cu febră mare, nu a putut să se culce nici măcar o clipă gândindu-se la oamenii de care a trebuit să aibă grijă până la sfârșit în fața războiului antiepidemic", a spus ea într-un discurs.
Organizația Mondială a Sănătății a pus sub semnul întrebării afirmațiile liderilor din Coreea de Nord, spunând luna trecută că este de părere că situația se înrăutățește, nu se ameliorează, pe fondul absenței unor date independente. Declarația de victorie a Phenianului vine în ciuda faptului că nu a lansat niciun program de vaccinare cunoscut. În schimb, țara spune că s-a bazat pe restricții, tratamente cu medicamente de producție proprie și pe ceea ce Kim a numit „sistemul socialist avantajos de tip coreean". Nordul a declarat că a efectuat controale medicale intensive la nivel național, printre măsurile luate numărându-se testele zilnice PCR din apa colectată în zonele de frontieră. De asemenea, coreenii susțin că au dezvoltat noi metode pentru a detecta mai bine virusul și variantele sale, precum și alte boli infecțioase, cum ar fi variola maimuței.
Phenianul a recunoscut în luna mai primul caz de coronavirus
În luna mai, Coreea de Nord a identificat primul său caz de Covid-19, potrivit presei de stat, care a calificat situaţia drept "urgenţă naţională majoră". Probele prelevate de la un grup de persoane care au avut febră pe 8 mai au fost testate pozitiv pentru varianta Omicron.
Coreea de Nord nu recunoscuse până atunci niciun caz de coronavirus, deşi puţini sunt cei care cred că o ţară cu aproximativ 25 de milioane de locuitori a fost ferită de un virus care a infectat milioane de persoane în întreaga lume.
Tot la începutul lunii mai, liderul nord-coreean a ordonat măsuri de izolare în toate oraşele şi distribuirea de provizii medicale pe care partidul le-ar fi stocat în caz de urgenţă Covid.
Frontierele Coreei de Nord au fost sigilate din ianuarie 2020 pentru a ţine virusul la distanţă, în pofida efectelor asupra comerţului cu Beijingul, un colac de salvare economică de care ţara sărăcită are nevoie pentru ca populaţia sa să nu sufere de foame.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰