Antena Meniu Search
x

Cum au murit principalii opozanţi ai lui Vladimir Putin. Alexei Navalnîi este cel mai recent caz dintr-un lung şir de decese misterioase

Opozantul rus Alexei Navalnîi, cel mai mare critic al lui Vladimir Putin a murit în închisoare la sfârşitul săptămânii trecute. Ce oponenţi i-au mai rămas lui Vladimir Putin după moartea lui Alexei Navalnîi, dar şi cum au murit principalii opozanţi ai liderului de la Kremlin. 

de Redactia Observator

la 21.02.2024, 15:05

Cum au murit principalii opozanţi ai lui Vladimir Putin. Alexei Navalnîi este cel mai recent caz dintr-un lung şir de decese misterioase - Getty Images

În cei 24 de ani în care a condus Rusia cu o mână de fier, Vladimir Putin a redus la zero vocile disidente. Ultimii opozanţi cât de cât cunoscuţi sunt aproape toţi în închisoare sau în exil, relatează Le Figaro, citat de news.ro.

Potrivit oficililor din colonia penitenciară în care de afla, Navalnîi s-a prăbuşit în curtea închisorii şi nu a mai putut fi salvat. În ultimele sale apariţii din închisoare, criticul lui Putin era tot mai slăbit şi familia a spus în repetate rănduri că se teme pentru viaţa lui. În ultimii trei ani el a fost de mai multe ori în greva foamei. 

Cum şi-a prevestit Navalnîi moartea în 2020, într-un documentar premiat cu Oscar

De profesie avocat, a fost considerat  cea mai puternică voce a Opoziţiei ruse în ultimii 20 de ani. În ciuda tuturor riscurilor, nu s-a sfiit să îl critice public pe liderul de la Kremlin şi să-i denunţe pe marii corupţi ai Rusiei. Asta i-a atras numeroase condamnări la închisoare şi o încercare de asasinare cu otravă din care abia a scăpat cu viaţă. Moartea lui Navalnîi vine cu nicio lună înainte de alegerile prezidenţiale, la care Vladimir Putin nu are până acum niciun adversar.

Pe acelaşi subiect

"Onorată instanță, o să va trimit contul ca dumneavoastră, din salariul imens de judecător federal să-mi faceți și mie un transfer, nu de alta, dar nu prea mai am bani, inclusiv din cauza dumneavoastră. Și voi, cei de acolo, puteți face o chetă, eu aștept. La revedere!", spunea Alexei Navalnîi. Sunt ultimele imagini cu Alexei Navalnîi în viaţă. Filmarea a fost făcută în urmă cu nici două zile. Cel mai mare critic al lui Vladimir Putin tocmai fusese din nou condamnat la carceră. "Colonia penală Iamalia a decis să doboare recordul de lingușire față de Vladimir și mulțumire a autorităților de la Moscova. Tocmai mi-au dat 15 zile într-o carceră. Este a patra pedeapsă de acest fel în mai puțin de două luni de când sunt cu ei", sunt ultimele cuvinte scrise liderul opoziţiei ruse pe platforma X, fostă Twitter, miercuri după-amiază.

Echipa lui Navalnîi acuză autoritățile ruse că ascund trupul pentru a muşamaliza cauza morţii

Echipa lui Navalnîi acuză, însă, autoritățile ruse că ascund trupul pentru a muşamaliza cauza morţii acestuia. "Așteptăm în continuare concluzia oficială privind moartea și cerem ca trupul lui Alexei Navalnîi să fie eliberat imediat familiei sale", a declarat Kira Yarmysh, purtătorul de cuvânt al echipei lui Navalnîi. Apar şi alte speculaţii după moartea neaşteptată a opozantului rus. Se pare că mai mulți ofițeri ruşi din serviciul de informații au vizitat închisoarea lui Alexei Navalnîi cu două zile înainte ca el să moară, si ar fi deconectat camerele de securitate și dispozitivele de ascultare. Miniștrii de externe aparținând grupului de națiuni G7, reuniţi la Munchen, fac apel la Rusia să clarifice circumstanțele morții disidentului.

Vladimir Kara-Murza, încarcerat pentru "înaltă trădare"

Condamnat în aprilie 2023 pentru "înaltă trădare", răspândire de "informaţii false" despre armata rusă şi muncă ilegală pentru o organizaţie "indezirabilă" în Rusia, Vladimir Kara-Murza, în vârstă de 42 de ani, execută în prezent o pedeapsă de 25 de ani într-o colonie penală din Siberia. El a scris recent că a fost plasat în izolare pentru cel puţin patru luni.

Ilia Iaşin, încarcerat după ce a criticat invazia rusă în Ucraina

Pentru că a criticat ofensiva rusă în Ucraina în direct pe YouTube, Ilia Iaşin a fost condamnat la opt ani şi jumătate de închisoare în decembrie 2022 - o sentinţă care a rămas neschimbată atunci când a fost judecat în apel, în aprilie 2023. În direct pe YouTube, Iaşin denunţase "uciderea civililor" în oraşul ucrainean Bucea, unde armata rusă a fost acuzată de abuzuri. Kremlinul a negat acest lucru.

Opozantul a fost urmărit penal în temeiul "legii privind ştirile false", care pedepseşte cu până la 15 ani de închisoare pe oricine "discreditează" sau publică "informaţii false" despre armată.

Evgheni Prigojin, declarat mort după ce s-a prăbuşit cu avionul

Cunoscut ca „Bucătarul lui Putin”, oligarhul Evgheni Prigojin a intrat în dizgrație după răzmerița mercenarilor săi Wagner împotriva conducerii de la Moscova. La 23 august, adică la două luni de la scurta rebeliune umilitoare pentru Putin, Prigojin a fost declarat mort în urma prăbușirii avionului său în regiunea Tver. Așa cum era de așteptat, Kremlinul a respins orice vină. 

Mihail Lesin a fost găsit mort într-un hotel din Washington

Fost „ministru de presă” al Kremlinului, Lesin a fost găsit mort într-un hotel din Washington în 2015 prezentând o lovitură puternică la cap. Moartea sa a avut loc chiar după ce s-a aflat că acesta intenționa să coopereze cu FBI într-o anchetă cu privire la corupția elitei din jurul lui Putin.

Boris Nemțov, împuşcat pe un pod în apropiere de Kremlin

Lider al protestelor uriașe împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din 2011, Nemțov a fost împușcat în februarie 2015 pe un pod situat în apropiere de Kremlin. Polticianul rus tocmai se pregătea să publice un raport despre anexarea Crimeei de către Rusia.

Mihail Hodorkovski, fostul oligarh ajuns în exil

Fost miliardar în vârstă de 60 de ani, cândva cel mai bogat om din ţară şi care şi-a făcut averea din petrol, Mihail Hodorkovski a fost arestat în octombrie 2003 în avionul său privat, care era atunci parcat pe pista aeroportului din Novosibirsk, în Siberia. El a fost acuzat de fraudă pe scară largă, evaziune fiscală şi deturnare de bunuri. A fost condamnat la 14 ani de închisoare, sentinţă care a fost redusă în apel.

La decizia lui Vladimir Putin, a fost eliberat după zece ani şi a fugit în Occident. În prezent, el locuieşte la Londra. În 2015, justiţia rusă a emis un mandat internaţional de arestare pe numele său pentru "organizarea de crimă şi tentativă de crimă împotriva a două sau mai multe persoane" - infracţiuni care datează din 1998. În 2001, el a înfiinţat Open Russia, o fundaţie umanitară care finanţează construcţia unei şcoli gimnaziale pentru orfanii de război şi dezvoltarea accesului la internet în şcoli.

Evgheni Roizman, redus la tăcere

Evgheni Roïzman, în vârstă de 61 de ani, este un om liber. Dar a scăpat la limită de închisoare. În martie 2023, fostul primar (2013-2018) din Ekaterinburg, oraş din Urali, a fost condamnat la o pedeapsă simbolică de 14 zile de închisoare pentru că a distribuit pe reţelele sociale un videoclip cu logo-ul Fundaţiei Anticorupţie a opozantului Aleksei Navalnîi, o organizaţie considerată "extremistă".

În luna mai a aceluiaşi an, el a fost judecat pentru că a "discreditat" armata rusă într-un videoclip postat pe canalul său de YouTube în care critica ofensiva din Ucraina. Verdictul: o amendă de 260.000 de ruble - aproximativ 3.000 de euro la cursul de schimb de la acea vreme.

Natalia Estemirova, răpită din faţa casei şi împuşcată într-o pădure

Natalia Estemirova, activistă pentru drepturile omului, a fost răpită în fața casei sale și împușcată într-o pădure, în 2009. În 2021, cea mai înaltă instanță europeană pentru drepturile omului a decis că autoritățile ruse nu au efectuat o anchetă eficientă în cazul uciderii Estemirova, care investiga mai ales brutalitățile comise în Republica Cecenia.

Jurnalista Anna Politkovskaia a fost ucisă în faţa apartamentului ei

Jurnalistă rusă care l-a acuzat pe Putin crearea unui stat polițienesc, Politkovskaia a fost ucisă în octombrie 2006 în fața apartamentului ei.

Deputatul Serghei Iuşenkov, împuşcat în faţa casei sale din Moscova

Deputatul Serghei Iuşenkov tocmai îşi înregistrase mişcarea Rusia Liberală ca partid politic atunci când a fost împuşcat în faţa casei sale din Moscova, în 2003. Iuşenkov, care era angajat activ în apărarea drepturilor omului, strângea dovezi despre implicarea guvernului condus de Vladimir Putin în seria de bombardamente produse în blocuri de locuințe în toamna anului 1999.

Garry Kasparov e ţinut în "şah"

"Nu poţi să negociezi cu cancerul. Ca un cancer, Putin şi elitele sale trebuie extirpate", a declarat opozantul Garry Kasparov la o audiere în Senatul american în 2015, la cinci zile după asasinarea opozantului Boris Nemţov la Moscova.

Septuplul campion mondial de şah are acum 60 de ani şi trăieşte în exil. El este preşedintele Fundaţiei pentru Drepturile Omului (HRF).

Oleg Orlov, co-fondatorul Memorial, riscă 5 ani de închisoare

Considerat de Rusia drept "agent străin", Oleg Orlov, în vârstă de 70 de ani, este judecat de vineri, 16 februarie, pentru că a denunţat în mod repetat asaltul asupra Ucrainei. El riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

Cofondatorul ONG-ului rus Memorial - un pilon în lupta împotriva represiunii în Rusia contemporană şi gardian al memoriei victimelor Gulagului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022 şi dizolvat de justiţia rusă în 2021 - Oleg Orlov a refuzat să depună mărturie în timpul procesului său. Două audieri au fost programate pentru 21 şi 26 februarie. În octombrie 2023, Oleg Orlov a fost găsit vinovat de "discreditarea" armatei. El a fost condamnat la o amendă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Sunteți de acord ca evazioniștii sub 1 milion de euro să scape de închisoare dacă dau banii înapoi?

Observator » Stiri externe » Cum au murit principalii opozanţi ai lui Vladimir Putin. Alexei Navalnîi este cel mai recent caz dintr-un lung şir de decese misterioase