Antena Meniu Search
x

Video Alexei Navalnîi ar fi murit încă de joi seară. Ce i s-a spus mamei lui Navalnîi când a venit să-i ridice trupul

Trupul lui Alexei Navalnîi, cel mai mare critic al lui Vladimir Putin, a dispărut de la morgă, anunţă avocatul opozantului rus. Mama lui a fost azi la colonia-penitenciar în speranţa că va putea să-şi ia fiul acasă pentru a-l înmormânta, însă a fost refuzată. Între timp, furia şi revolta iau amploare în toată Rusia. Iar în restul lumii, inclusiv la Bucureşti, i se aduc omagii disidentului rus.

de Redactia Observator

la 18.02.2024, 12:30

Alexei Navalnîi
Alexei Navalnîi

Oameni bătuţi cu brutalitate şi târâţi prin zăpadă de trupele anti-revoltă ale Kremlinului. Sunt imaginile filmate în Moscova, în faţa Zidului Durerii. Toţi sunt simpatizanţi ai lui Alexei Navalnîi, cel mai mare adversar al lui Vladimir Putin, care a murit ieri în condiţii suspecte în colonia penitenciar în care era încarcerat. Toată noapte angajaţii regimului lui Putin au adunat florile şi fotografiile lăsate de oameni în memoria lui Alexei Navalnîi. Iniţial, poliţia rusă a anunţat că îi va lăsa pe simpatiţii opozantului rus să îi aducă un ultim omagiu. Ordinele par a se fi schimbat peste noapte, când mii de flori şi lumânări au început să se adune în jurul monumentelor eroilor din întreaga Rusie. Oamenii au voie acum să se reculeagă doar câteva momente, după care sunt somaţi să plece, cine refuză, este îndepărtat cu forţâ.  

Ce i-au spus gardienii mamei lui Navalnîi

Azi, mama lui Alexei Navalnîi, Ludmila, a ajuns în lagărul polar unde a murit fiul ei. Femeia abia se ţinea pe picioare şi a avut nevoie de ajutor pentru a se deplasa. Morga era însă închisă şi gardienii închisorii au refuzat să-i elibereze trupul neînsufleţit al fiului ei. I-au spus doar că s-a stins din cauza sindromului morţii subite. Tot mai multe informaţii apărute în presa rusă independentă contrazic rapoartul ofiical. Alţi deţinuţi în lagărul de dincolo de Cercul Polar susţin că Navalnîi ar fi murit încă de joi seara.  

Imediat, după ce mama lui Navalnîi a părăsit morga, cadavrul fiului ei a dispărut, anunţă avocatul acestuia. Anchetatorii ruși spun că îl vor preda familiei abia după finalizarea anchetei. Susţinătorii acestuia sunt convinşi că este o metodă prin care Kremlinul încearcă să îşi ascundă urmele. "Da, moartea domnului Navalnîi spune multe despre slăbiciunea Kremlinului, care se teme de orice adversar", a declarat Emmanuel Macron. In toata lumea, susţinătorii lui Navalnîi au ieşit în stradă, în semn de oamgiu. Ei au transformat străzile din faţa ambasadelor Rusiei în altare pentru cel mai mare critic al lui Vladimir Putin.

La Sofia, Sute de bulgari ei au ţinut, în genunchi, un minut de reculegere pentru cel care a fost liderul opoziţiei ruse. Un omagiu i-a fost adus lui Alexei Navalnîi şi în Berlin. În urmă cu 4 ani, dizidentul rus a fost salvat de la moarte de medicii germani, după ce a fost otrăvit cu Novicioc într-o cameră de hotel din Siberia. Alexei Navalnîi este omagiat şi la noi în ţară. Ca in toate capitalele lumii, si la Bucuresti, sustinatorii lui Alexei Navalnîi au venit in fata Ambasadei Rusiei. Flori, lumanari si mai multe portrete ale celui mai aprig opozant a lui Vladimir Putin au fost depuse aici. Vladimir Putin rămâne tăcut în faţa acuzaţiilor care i se aduc. De altfel, liderul de la Kremlin nu a rostit niciodată în public numele lui Alexei Navalnîi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 2 voturi
Întrebarea zilei

Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Observator » Stiri externe » Alexei Navalnîi ar fi murit încă de joi seară. Ce i s-a spus mamei lui Navalnîi când a venit să-i ridice trupul