Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "E destul de șocant". Andreea, românca însărcinată și înjunghiată în Țara Galilor, era urmărită de Daniel de mai bine de o lună. Femeia abia își lăsase copiii la școală

Un orășel din Ţara Galilor este în stare de şoc, după ce o româncă însărcinată a fost înjunghiată de un bărbat, originar tot din România. Femeia a fost atacată chiar în faţa casei şi a scăpat cu viaţă ca prin miracol. Are răni uşoare şi a fost externată între timp. Atacatorul ei a fost arestat de poliţie. Localnicii cer expulzarea imigranţilor. Vă avertizăm că urmează informaţii cu un puternic impact emoțional.

de Redactia Observator

la 07.12.2023 , 20:39

Scenele de groază au avut loc în orașul Aberfan, din Țara Galilor. Andreea, în vârstă de 29 de ani, şi-a dus copiii la şcoală şi se întorcea acasă în momentul în care atacatorul s-a năpustit asupra ei cu un cuţit. A înjunghiat-o de cinci ori. Alertaţi de strigătele femeii, vecinii au găsit-o într-o baltă de sânge.

Urmărită de atacator de mai bine de o lună

Katie Roberts, localnic: La început am crezut că sunt doar niște copii care se joacă, dar apoi mi-am dat seama ce se întâmplă, așa că am ieșit și am fugit direct la ea. El a fugit, în acel moment, în susul străzii. Așa că da, e destul de șocant.

Vezi și

Tânăra a fost transportată de urgență la spital. Din fericire, rănile provocate nu-i pun viața în pericol nici ei, nici copilului. Atacatorul s-a făcut nevăzut. Zeci de polişişti au plecat pe urmele românului, în timp ce oamenii din mica localitate galeză au fost sfătuiţi să rămână în case până la prinderea agresorului.

Pe acelaşi subiect

Rob Miles, poliţist: Şcolile locale au activat protocolul de carantinare, pentru a asigura protecţia oamenilor. Poliţiştii au fost în zonă pentru a se asigura că cei mici vor putea pleca din școală la ora prestabilită.

Atacatorul ar fi un apropiat al femeii. Nu se ştie care este relaţia dintre cei doi. Poliţia a descoperit că o urmărea din octombrie. Ba chiar a filmat-o alături de copii şi a pus înregistrările pe contul de Tiktok. Polițiștii l-au prins după 7 ore. Azi a apărut în faţa judecătorilor şi a pledat nevinovat.

Reporter: Daniel Popescu a părut emoționat în boxa acuzaților, ștergându-și ochii de mai multe ori. Prin intermediul unui translator el a confirmat doar numele şi data naşterii şi a spus că nu are o adresă fixă.

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, iar cazul său va fi prezentat la Curtea Coroanei, luna viitoare. Atacul comis de român a înfuriat mica comunitate din Aberfan. Localnicii cer acum expulzarea tuturor imigranţilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "E destul de șocant". Andreea, românca însărcinată și înjunghiată în Țara Galilor, era urmărită de Daniel de mai bine de o lună. Femeia abia își lăsase copiii la școală