Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scrisoarea înduioșătoare a mamei sale i-a adus libertatea unui marinar britanic închis în Bahrain. Regele l-a "iertat"

Un tânăr marinar din Marea Britanie, închis pe nedrept într-o închisoare din Bahrain, a fost eliberat după ce mama sa i-a scris regelui ţării. Pedeapsa de trei luni, primită pentru că ar fi intervenit într-un conflict stradal, s-a transformat într-o graţiere regală neaşteptată.

de Redactia Observator

la 28.03.2025 , 22:41

Owen Haggerty, alături de mama sa, Kirsty Reynolds, care i-a obţinut graţierea regelui Bahrainului printr-o scrisoare Scrisoarea înduioșătoare a mamei sale i-a adus libertatea unui marinar britanic închis în Bahrain. Regele l-a "iertat" - Profimedia

Un marinar britanic, arestat în Bahrain după ce a încercat să oprească o bătaie, a fost graţiat de regele ţării şi va fi eliberat, potrivit presei britanice. Owen Haggerty, în vârstă de 22 de ani, fusese condamnat la trei luni de închisoare într-un penitenciar notoriu din Orientul Mijlociu, unde era încarcerat alături de "criminali şi violatori", scrie The Sun.

Mama lui, Kirsty Reynolds, a apelat la ultima soluţie pe care o mai avea: a trimis o scrisoare directă regelui Bahrainului, Hamad bin Isa Al Khalifa. După doar câteva zile, familia a primit vestea miraculoasă.

"Nu mă pot opri din tremurat", a mărturisit Kirsty pentru Daily Record. "Este o veste incredibilă, este o barieră uriaşă pe care am depăşit-o în lupta de a-l aduce pe Owen acasă".

Articolul continuă după reclamă

Durerea unei mame l-a înduioşat chiar pe Rege

Pe acelaşi subiect

Momentul în care a aflat vestea a fost la fel de emoţionant: "Am deschis laptopul şi scria apel urgent pentru Owen Haggerty. M-a sunat avocatul nostru şi mi-a spus că are veşti bune. Am izbucnit în plâns imediat. Pur şi simplu nu-mi venea să cred. Am trimis scrisoarea luni, iar astăzi avem graţierea regală".

Politiciana Johanna Baxter, care a intervenit în Parlamentul britanic, a criticat lipsa de reacţie din partea autorităţilor de la Londra.

"Nimeni nu a vrut să-mi ofere informaţii despre starea lui sau despre cazul său, pentru că, aparent, nu aveam consimţământul explicit al lui Owen. El stătea într-o închisoare din Bahrain. Aveam consimţământul mamei lui, care este şi ea o alegătoare de-a mea. Cu toate acestea, nimeni nu a vorbit cu mine", a declarat aceasta în faţa Camerei Comunelor.

Owen Haggerty, originar din Johnstone, Renfrewshire, fusese reţinut cu doar o zi înainte de încheierea misiunii sale în Bahrain. În 2021 s-a alăturat Marinei Regale şi în octombrie 2023 plecase în prima sa misiune în Orientul Mijlociu.

Deşi în închisoare i s-au oferit doar 10 secunde pentru a i se comunica sentinţa, tânărul nu a avut ocazia să se apere în instanţă, susţine familia. Fratele său, Jack, a zburat special în Bahrain pentru a-i fi alături la proces, iar familia a cheltuit peste 4.000 de lire pe avocaţi pentru a-l aduce acasă.

"Avocatul nostru ne-a spus să mai avem puţină răbdare – mai sunt câteva proceduri ce trebuie finalizate în penitenciar", a adăugat Kirsty. "Înainte de graţiere, Marina Regală ne-a asigurat că îl vor aduce înapoi şi îl vor verifica. Toată lumea a continuat să lupte. Nu am renunţat niciodată la ideea de a-l scoate pe Owen din închisoare".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Mapamond » Scrisoarea înduioșătoare a mamei sale i-a adus libertatea unui marinar britanic închis în Bahrain. Regele l-a "iertat"