Filmul asasinatului lui Maksim Kuzminov: împuşcat de şase ori şi călcat cu maşina. A comis singurul păcat pe care Putin nu-l poate ierta
Uciderea în stil mafiot a dezertorului rus Maksim Kuzminov stârneşte temeri că Vladimir Putin își țintește din nou inamicii cu echipe de asasini, relatează The New York Times. Atacatorii care l-au ucis în februarie pe cel considerat de Kremlin "trădător", singurul păcat pe care Putin nu-l poate ierta, au vrut să trimită un mesaj clar, mai scrie publicaţia americană.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova. Conduce cu 55.32% după numărarea a peste 99% dintre voturi
Bărbații care l-au ucis pe Maksim Kuzminov, pilotul rus care a fugit anul trecut în Ucraina cu un elicopter și cu documente secrete, ducând şi la moartea altor doi ruşi din echipajului său, au vrut să trimită clar un mesaj. Anchetatorii din Spania au ajuns la această concluzie chiar înainte de a descoperi cine era victima.
Asasinii Kremlinului, puşi pe picior de război
Ucigașii lui Kuzminov nu doar că l-au împușcat de șase ori într-o parcare din stațiunea Villajoyosa, ba mai mult, i-au călcat cadavrul cu maşina. În plus au lăsat intenţionat un indiciu important despre identitatea lor: carcase de cartușe Makarov de 9 milimetri, muniție standard în fostul bloc comunist, dezvăluie The New York Times (NYT), citând anchetatorii spanioli. "A fost un mesaj clar. Te vom găsi, te vom omorî, te vom călca și te vom umili", a spus un înalt oficial din Garda Civilă Spaniolă.
Kuzminov a dezertat din Rusia în Ucraina vara trecută când a zburat cu un elicopter militar Mi-8 pe teritoriul ucrainean și a predat serviciilor secrete ucrainene aeronava împreună cu documente secrete. În timpul operaţiunii, alţi doi ruşi membri ai echipajului au fost ucişi în circumstanţe neclare. Practic, Kuzminov a comis singurul lucru despre care Vladimir Putin a spus în mod deschis că nu-l va ierta niciodată: trădarea.
- "Crimă, lacrimi, sânge". Un pilot rus a dezertat cu tot cu elicopter: cum a decurs operaţiunea executată de...
- Cum au neutralizat ruşii din GRU spioni CIA şi diplomaţi americani cu o armă secretă: "Moscova a comis un act de...
- Cum au reînviat spionii lui Putin după ce au fost fugăriţi din Europa. Două ţări europene, hub-uri de spioni...
- Cine este "asasinul pe bicicletă", închis în Germania, pe care Putin îl vrea înapoi. Kremlinul, dispus să-l dea...
Uciderea lui Kuzminov a dat naştere la temeri că rețelele de spionaj ale Rusiei continuă să funcționeze în Europa și că vizează inamicii Kremlinului, în ciuda eforturilor UE de a le anihila. Serviciile de informații ale Rusiei au fost puse pe picior de război și au început să opereze în țară și în străinătate la un nivel de agresivitate care amintește de epoca lui Stalin, a declarat Andrei Soldatov, expert în serviciile militare și de securitate ale Rusiei. "Nu mai este vorba despre spionaj convențional. Este vorba despre operațiuni, iar aceste operațiuni ar putea include asasinate" a spus el.
Cum l-au găsit asasinii pe Maksim Kuzminov
Poliţia spaniolă a recunoscut că Maksim Kuzminov nu ducea tocmai o viaţă discretă în Spania. Tânărul pilot frecventa baruri populare printre ruşi și ucraineni risipind banii pe care îi primise de la statul ucrainean pentru misiunea sa. Se plimba prin staţiunea Villajoyosa cu un Mercedes S-Class negru. Şi de parcă nu era de ajuns, a luat legătura cu o fostă iubită, aflată în Rusia, și a chemat-o să vină să-l vadă în Spania, potrivit a doi înalți oficiali ucraineni.
"A fost o greșeală gravă", a spus unul dintre ei. Cu toate astea, tot nu este clar cum l-au găsit ucigaşii, scrie NYT. Asasinatul poartă indiciile unor atacuri similare atribuite Kremlinului, inclusiv asasinarea unui fost comandant cecen la Berlin în 2019 și otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Salisbury, Anglia, în 2018. Skripal a supraviețuit.
Cei doi ucigași cu cagule pe faţă, filmaţi de camerele de supraveghere din parcarea complexului de apartamente unde locuia Kuzminov, sunt în mod clar profesioniști care și-au îndeplinit misiunea și au dispărut rapid, au spus oficiali din poliția spaniolă. "Nu este ceva obișnuit aici în Spania ca cineva să fie împușcat cu multe gloanţe. Acestea sunt indicii care arată spre crima organizată, o organizație criminală, profesioniști", a spus Pepe Alvarez, șeful Departamentului de Poliție din Villajoyosa.
Deși nu a apărut nicio dovadă a implicării directe a Kremlinului, Rusia nu a ascuns că vrea să-l vadă mort pe Kuzminov. La câteva săptămâni după dezertarea sa, televiziunea rusă a difuzat un reportaj în care piloți și comandouri din serviciile militare de informații jurau răzbunare. "Îl vom găsi şi pedepsi cu toată severitatea legilor țării noastre, pentru trădare și pentru trădarea fraților săi. Până la urmă îi găsim pe toți. Brațele noastre sunt lungi", a spus un membru dintr-o unitate de luptă, care nu a fost identificat.
Dezertarea lui Kuzminov a fost o lovitură a statului ucrainean, orchestrată de o unitate secretă din GUR, brațul serviciilor secrete din armata ucraineană. Unitatea este specializată în recrutarea de luptători ruși și orchestrarea de misiuni de sabotaj pe teritoriul Rusiei. Unii militari din această unitate au fost instruiţi special de CIA pentru a opera în medii ostile.
Unitatea respectivă a reușit să convingă individual ruși și, uneori, chiar grupuri mici de soldați să dezerteze, dar fuga lui Kuzminov și valoarea a ceea ce a luat din Rusia a fost fără precedent, a declarat un înalt oficial ucrainean. Potrivit NYT, este greu de cuantificat succesul eforturilor Ucrainei de a recruta dezertori. Publicaţia americană scrie că mii de cetățeni ruși s-au alăturat unităților de voluntari care luptă alături de armata ucraineană și, uneori, au efectuat raiduri pe teritoriul Rusiei asupra punctelor de control de la frontieră. Cu toate acestea, aparent nu au schimbat echilibrul de putere într-un mod semnificativ, evaluează NYT.
Cum a dezertat Kuzminov şi cum au murit cei doi colegi ai lui
După fuga sa, Kuzminov a spus în interviuri că a devenit dezamăgit după ce a citit postări ale ucrainenilor pe internet. "Am înțeles cine era de partea binelui și cine era de partea adevărului", a spus el într-un interviu. Pe 9 august 2023, Kuzminov a decolat cu un elicopter militar de pe un aerodrom din regiunea Kursk pentru a duce marfă către o altă bază din țară. Cu el în cabină erau un tehnician pe nume Nikita Kiryanov și un navigator, Khushbakht Tursunov. Cei doi soldaţi nu păreau să fie la curent cu planurile lui Kuzminov.
La scurt timp după decolare, Kuzminov a oprit echipamentul de comunicații radio al elicopterului și a coborât la o altitudine joasă pentru a evita radarele. Apoi a trecut în Ucraina. Kuzminov nu a oferit prea multe detalii în legătură cu ce a urmat, când a stat de vorbă cu presa ucraineană. El a spus doar că a aterizat la un punct de întâlnire din Harkov, la 16 km de graniță, unde a fost întâmpinat de comandourile GUR. "Totul a mers bine", a spus el într-un interviu.
Realitatea este mai complicată, scrie The New York Times. Când a trecut graniţa, Kuzminov a luat prin surprindere un grup de luptători ucraineni, care au deschis focul asupra sa, potrivit unui oficial ucrainean de rang înalt. În confuzie, a fost împușcat în picior.
Ce s-a întâmplat cu colegii săi de echipaj este mai puțin clar. Televiziunea rusă a relatat, citând un medic legist, că cei doi au fost împușcați și uciși de la mică distanță și a sugerat că Kuzminov i-a ucis înainte de a ateriza în Ucraina. Un înalt oficial ucrainean implicat în operațiune a spus că acest lucru nu este adevărat: "Soldații noștri i-au împușcat!" . În caz contrar, aceştia l-ar fi ucis pe Kuzminov și ar fi putut scăpa cu elicopterul. În interviuri, Kuzminov nu a explicat niciodată cum au murit colegii săi, a spus doar că erau neînarmați.
Kuzminov, către ruşi: "Nu vei regreta. Îţi vei asigura tot restul vieții"
GUR a considerat misiunea un succes major: a produs chiar și un documentar despre operațiune pentru a-și prezenta triumful. Generalul Kirilo Budanov, șeful serviciilor secrete militare, a anunțat atunci că operațiunea va da încredere şi altor soldați ruși care iau în considerare dezertarea. Kuzminov a fost plimbat într-un turneu mediatic prin Ucraina, a ţinut conferințe de presă şi interviuri în care a denunțat războiul Rusiei și a făcut apel ca şi alții să-i urmeze exemplul. "Nu vei regreta. Îţi vei asigura tot restul vieții", a spus el în documentar.
Guvernul ucrainean l-a plătit pe Kuzminov cu 500.000 de dolari și i-a oferit un pașaport ucrainean și un nume fals: Igor Shevchenko. De asemenea, i-a oferit șansa să se alăture ucrainenilor în lupta împotriva Rusiei. În schimb, Kuzminov a ales să plece din Ucraina, anul trecut în octombrie. A mers cu mașina spre Villajoyosa, un orășel de pe coasta Mediteranei, popular printre turiștii britanici și est-europeni. Acolo, a locuit la etajul al nouălea al unui bloc de apartamente situat la 10 minute de plajă.
A făcut o alegere ciudată pentru cineva vizat explicit de autoritățile ruse pentru a fi ucis, scrie NYT. Regiunea respectivă este o bază cunoscută a reţelelor ruseşti de crimă organizată iar unii membri au legături cu serviciile ruseşti de informații, spun autoritățile spaniole. Un alt dezertor rus care s-a stabilit în Spania și a vorbit sub protecţia anonimatului a numit locul în care s-a stabilit Kuzminov "o zonă roșie" plină de agenți ruși."Nu voi merge niciodată acolo", a spus el.
Filmul asasinatului lui Maksim Kuzminov
În dimineața zilei de 13 februarie 2024, un Hyundai Tucson alb a intrat în parcarea de la subsolul blocului unde locuia Kuzminov, a parcat într-un loc gol între lifturi și rampa care duce în stradă. Doi bărbați au așteptat acolo câteva ore, potrivit unui oficial din poliţia spaniolă.
În jurul orei 16:20, Kuzminov a intrat în parcare, a ieşit din maşină și s-a îndreptat spre lifturi. În timp ce trecea prin fața faţa maşinii Hyundai, cei doi atacatori au apărut, l-au strigat și au deschis focul. Deși a fost lovit de șase gloanțe, majoritatea în trunchi, Kuzminov a fost în stare să alerge o distanță mică înainte de a se prăbuși pe rampă.
Cei doi ucigași au urcat înapoi în mașină și au trecut cu ea peste cadavrul lui Kuzminov peste rampă. Vehiculul a fost găsit la câțiva kilometri distanță, ars cu ajutorul unei substanţe speciale de accelerare. Specialiștilor le-a luat o săptămână pentru a identifica marca și modelul mașinii și pentru a afla că vehiculul a fost furat cu două zile înainte, din Murcia, un oraș aflat la o oră distanță.
O unitate specială din cadrul Gărzii Civile conduce ancheta în condiții strict secrete. Autoritățile nu au confirmat public că Kuzminov este persoana ucisă. Au luat legătura cu oficiali din Ucraina care i-ar putea ajuta. Dar în comunitatea de ruși și ucraineni care trăiesc în Villajoyosa, nici nu se pune problema cine se afla în spatele morții. "Toată lumea crede că serviciile l-au ucis. Sunt peste tot", a spus Ivan, un ucrainean în vârstă de 31 de ani, care a fugit din orașul său natal Herson la începutul războiului.
Raportul autorităţilor spaniole privind amenințările la adresa securității naționale, publicat luna aceasta, susţine că Rusia și-a reluat operațiunile de informații din țară după expulzarea a 27 de diplomați din cauza războiului din Ucraina. Deși sunt mai puțini la număr, spionii ruși continuă să caute modalități de a "destabiliza sprijinului Spaniei pentru NATO".
Kremlinul s-au bucurat de moartea lui Kuzminov: "Un câine are parte de moartea unui câine"
Dacă în trecut, oficialii ruși s-au dat peste cap încercând să ascundă legăturile Kremlinului cu diferite asasinate din Europa, deşi existau dovezi în acest sens, cazul lui Kuzminov este diferit. Înalți oficiali ruși nu şi-au putut ascunde bucuria în timp ce vorbeau despre moartea sa. "Acest trădător și criminal a devenit un cadavru moral în momentul în care și-a plănuit crima murdară și groznică", a declarat Serghei Narîşkin, directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei.
Dmitri Medvedev, fostul președinte rus, care este acum vicepreședintele al Consiliului de securitate, a spus că "un câine are parte de moartea unui câine".
Iar autoritățile ucrainene, spre deosebire de fanfara pe care au făcut-o la dezertarea lui Kuzminov, au rămas în mare parte tăcute după crimă. Înalți oficiali de la Kiev se tem acum că asasinatul ar putea descuraja soldaţii ruşi să-i urmeze exemplul lui Kuzminov. "Cine va mai coopera cu noi după asta?" a întrebat unul dintre înalții oficiali.
"Rusia va răspândi puternic propagandă, fac deja asta, că îi va găsi pe toți trădătorii. Acesta este un mesaj ascuns adresat altor cetățeni ai Rusiei, în special personalului militar, că vă vom găsi dacă ne trădați."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰