Foto "Întotdeauna am vrut să ucid și posibil să mă sinucid". Mesajele șocante postate de tânărul de 24 de ani, înainte să provoace masacrul din Praga
Atac armat în Praga. Apar noi detalii șocante despre tânărul de 24 de ani care a ucis 14 oameni, după ce a intrat cu o pușcă în Universitate, apoi s-a sinucis. Tânărul și-a împărtășit pe rețelele de socializare fanteziile morbide, cu postări în care spunea că-și dorește să devină criminal în masa și că „a vrut întotdeauna să omoare”.
David Kozak, părea un singuratic introveritit pentru lumea exterioară. Totuși, nu s-a sfiit să-și împărtășească gândurile morbide pe platforma de socializare Telegram. Tânărul posta mesaje în care spumea că își dorește să intre în școli și să omoare tineri. El a spus că pagina sa de pe rețeaua de socializare va fi un „jurnal” al vieții sale „înainte de masacru”.
Postările înfricoșătoare făcute de tânăr, înainte de masacru
“Vreau să intru în școli și să împușc și posibil să mă sinucid. Întotdeauna am vrut să ucid. Am crezut că voi deveni un criminal în viitor”, a scris tânărul de 24 de ani într-o postare înfiorătoare.
Kozak a continuat să-l laude pe „Ilznaz”, despre care se crede că este o referire la Ilznaz Galyaviev, un tânăr în vârstă de 19 ani, care a ucis nouă persoane într-un atac din 2021, asupra fostei sale școli din Kazan, Rusia.
- Un bebeluş de 2 luni şi tatăl acestuia, alte 2 victime ale autorului masacrului din Praga. Poliţia a găsit arma...
- Atacul armat din Praga a şocat întreaga Europă. Altar de flori şi lumânări, după bilanţul sângeros de 14...
- Atac armat în Praga. Momentul în care poliţia ia cu asalt universitatea. Imagini surprinse cu un bodycam
„Când Ilznaz a provocat atacul, mi-am dat seama că era mult mai profitabil să faci crime în masă decât cele în serie”, a spus el. De asemenea, a scris și despre Alina Afanaskina, adolescenta de 14 ani care și-a atacat colegii din școala din Rusia, la începutul lunii decembrie.
„Parcă ea ar fi venit în ajutorul meu din cer la timp”, a postat el.
Studentul nu avea antecedente penale, dar, în calitate de proprietar legal de armă, era interesat de armament. Sinuciderea a apărut foarte mult în postările lui Kozak pe rețelele sociale, unde și-a revărsat cele mai întunecate gânduri.
Cehii sunt şocaţi după masacrul care a avut loc, joi, la Universitatea Carolină din Praga. În piaţeta din faţa rectoratului universităţii, la 10 minute distanţă de clădirea unde a avut loc tragedia, s-au adunat sute de oameni care au depus un munte de flori şi lumânări în memoria victimelor împuşcate mortal. Mâine, la Praga, va fi zi de doliu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰