Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "L-am văzut cu pușca pe acoperiș, arătam cu degetul spre el". Martori la mitingul lui Trump spun că Secret Service le-a ignorat avertismentele disperate

Într-o întorsătură uluitoare a evenimentelor dramatice de la mitingul electoral al lui Donald Trump de sâmbătă, martorii susțin că avertismentele lor disperate despre un potențial lunetist au fost ignorate atât de Serviciul Secret al SUA, cât și de poliția locală, până când a fost aproape prea târziu. 

de Veronica Micu

la 17.07.2024 , 19:50

"L-am văzut cu pușca pe acoperiș, arătam cu degetul spre el". Martori la mitingul lui Trump spun că Secret Service le-a ignorat avertismentele disperate - capturi video

Unul dintre participanții la adunarea electorală din Butler, Pennsylvania, a declarat pentru BBC News că suspectul era vizibil înarmat și poziționat pe un acoperiș din apropiere, cu vedere la eveniment, cu doar câteva momente înainte să se audă focurile de armă

Martor la mitingul lui Trump: Le-am arătat polițiștilor. Arătam spre individ cu degetul

Omul spune că el şi alţi prieteni au încercat să alerteze poliția timp de câteva minute, în timp ce agenţii Secret Service observau locul fără să intervină.

Articolul continuă după reclamă

Situația a escaladat când au răsunat între cinci și opt împușcături, despre care martorul a afirmat că "sută la sută" au provenit de la individul urcat înarmat pe acoperiș.

Pe acelaşi subiect

"L-am văzut pe individ urcându-se pe acoperiş, la aproape 20 de metri de noi. L-am văzut clar cu o puşcă. Le-am arătat polițiștilor. Arătam spre individ cu degetul, iar polițiștii se învârteau de colo-colo, buimaci. Nu știau ce se întâmplă. În momentul acela mă întrebam de ce Trump încă vorbește și nu a fost scos de pe scenă. Timp de 2..3 minute am arătat spre individ cu degetul: Hei, omule, tipul de pe acoperiș are o pușcă! Agenții Secret Service se uitau la noi, iar în în secundele imediat următoare s-au tras 5 focuri de armă", a povestit bărbatul, pe nume Greg, pentru BBC.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Acțiunea rapidă a Secret Service a venit abia după ce bărbatul înarmat a deschis focul, acesta din urmă fiind neutralizat de poliție.

Cine este atacatorul lui Donald Trump

Bărbatul care a încercat să îl ucidă a fost identificat. Numele lui este Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, potrivit unei declaraţii a FBI. 

"FBI l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, ca fiind subiectul implicat în tentativa de asasinare a fostului preşedinte Donald Trump, la 13 iulie, în Butler, Pennsylvania. Aceasta rămâne o anchetă activă şi în curs de desfăşurare, iar orice persoană care deţine informaţii care ar putea contribui la anchetă este încurajată să trimită fotografii sau înregistrări video online la FBI.gov/butler sau să sune la 1-800-CALL-FBI", se arată în mesajul FBI.

Atacatorul a fost ucis de Secret Service, conform agenţiei care asigură securitatea oficialilor americani. "În timpul unui miting al fostului preşedinte Trump în Bulter, Pennsylvania, în seara zilei de 13 iulie, la aproximativ ora 6.15 pm, un presupus suspect a tras mai multe focuri de armă în direcţia podiumui dintr-un loc aflat în afara ariei de desfăşurare a mitingului. Personalul Secret Service a neutralizat trăgătorul, care acum este decedat. Un spectator a fost ucis, iar alţi doi sunt în stare gravă. Secret Service a implementat măsuri de protecţie şi fostul preşedinte este în siguranţă. Aceasta este în prezent o investigaţie activă a Secret Service şi a fost notificat FBI-ul", se arată în comunicatul Secret Service.

Imagini cu fostul președinte după atac

Fostul preşedinte SUA Donald Trump este în siguranţă, au anunţat sâmbătă Secret Service şi campania sa, după ce mai multe focuri de armă au răsunat la un miting din Pennsylvania al candidatului republican la preşedinţie. 

O înregistrare video îl arată pe Trump făcând o grimasă şi ridicând o mână la urechea dreaptă, unde sângerează. Directorul adjunct de comunicații al lui Trump, Margo Martin, a publicat ulterior un videoclip cu el coborând pe treptele unui avion duminică dimineață. Înregistrarea video îl arată pe Donald Trump într-un costum bleumarin şi cămaşă albă, fără cravată, coborând din avion. Urechea dreaptă, rănită de o împuşcătură, nu este vizibilă în imagini.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Puternic și rezistent. El nu se va opri niciodată din lupta pentru America", a scris ea în mesajul care însoțește filmarea. Împuşcăturile de la mitingul lui Trump sunt investigate ca o tentativă de asasinat

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "L-am văzut cu pușca pe acoperiș, arătam cu degetul spre el". Martori la mitingul lui Trump spun că Secret Service le-a ignorat avertismentele disperate