O româncă din Bacău, printre croitoresele de lux ale Reginei Elisabeta a II-a. "Eram verificată de fiecare dată când intrăm în palat"
O băcăuancă a ajuns să fie printre croitoresele de lux ale Reginei Elisabeta a II-a, după ce a trebuit să plece de acasă și să își urmeze soțul la lucru în Anglia, împreună cu cele două fiice. Deși își făcuse un nume în țară, Claudia Florian s-a văzut nevoită să o ia de la capăt. Se întâmpla în 2007.
Pentru că nu știa deloc engleza, românca a început de jos, de la curățenie. Însă când i s-a oferit ocazia să își practice meseria de croitoreasă, nu a ezitat. „Am avut noroc şi am întâlnit-o pe Ana Cristache, o altă românca stabilită în Londra. Avea afacerea ei, un magazin de rochii de mireasă. Am lucrat vreo doi ani jumătate împreună, ea ajutându-mă foarte mult să învăţ engleza şi noi tehnici de croitorie. Din păcate, a fost nevoită să vândă afacerea, moment în care m-am găsit în poziţia de a-mi căuta un alt loc de muncă. Mi-am făcut un C.V. şi am plecat prin Londra ciocănind la toate magazinele să văd cine are nevoie de o croitoreasă”, a povestit Claudia, potrivit BZI.
Citește și: Cele mai bune filme despre viața Reginei Elisabeta a II-a. Producții de succes care vor rămâne în istorie
Remarcată de o casă de lux
La scurt timp, băcăuanca a ajuns să fie remarcată de o casă de lux și de atunci a călătorit în întreaga lume. A fost implicată chiar și în prezentările de modă de la Paris. Marea uimire a fost când a fost căutată de asistenta personală a Elisabetei a II-a, Regina Angliei.
- Regina Elisabeta a II-a, ultimul drum regal. Sicriul monarhului va fi despus la Catedrala St Giles din Edinburgh,...
- Regina Elisabeta a II-a a pornit în ultima ei călătorie, spre inima Regatului Unit. Gest simbolic făcut de...
- Care au fost mașinile preferate ale Reginei Elisabeta a II-a și cum a ajuns să poarte porecla "Princess Auto...
„Primisem oferta să lucrez la compania de haine şi accesorii de lux “Ralph and Russo” din 2013 până în 2016. Era visul meu, era exact ceea ce îmi doream. Două colecţii pe an la Paris, plimbări în toată lumea, sună ca locul de muncă perfect.Am mers cu prezentări de modă în Qatar, Dubai , Arabia Saudită, Italia, Franţa şi Monaco. Devenisem în scurt timp una din cele mai bune croitorese ale companiei, aşa că m-au numit şef de atelier.
Croitoreasă de lux pentru Regina Angliei
Într-o zi am fost sunata de o persona care nu se prezentase şi mi-a spus că cineva ar vrea să mă întâlnească şi să vorbească cu mine despre un nou loc de muncă. Mi-am zis că trebuie să încerc, pentru că niciodată nu strica experienta unui interviu şi oricum nu aveam nimic de pierdut. Când am ajuns la interviu, am întâlnit o doamnă foarte aspectuoasa, care s-a prezentat ca fiind asistentă personală a Elisabetei, Regina Angliei. Nu îmi venea să cred. Am fost foarte încântată de oferta ei. Am avut un alt interviu la Buckingham Palace, era un nou început pentru mine.
După interviu, am fost acceptată pentru o perioadă de un an să fac hainele Reginei, să o întâlnesc personal şi să facem probe la diverse materiale pentru a confecţiona piesele vestimentare pe care le purta. Materialele folosite erau 100 la sută mătase naturală, făcute la comandă pentru Regina Elisabeta. Experienţa a fost nemaipomenită. Eram verificată de fiecare dată când intrăm în palatul Reginei şi nu aveam voie cu telefon sau alte aparate cu care puteam face poze sau înregistrări. De fiecare dată când întâlneam Regina, trebuia să mă înclin în faţa ei şi să spun “Majestatea Voastră”. Mă simt împlinită că am avut această oportunitate să ajung acolo unde nu oricine ajunge şi mai ales pe forţele proprii”, a mai povestit Claudia, care a creat vestimentații și pentru cântăreaţa Beyonce, actriţa Francesca Duton și alte vedere de talie mondială.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰