Antena Meniu Search
x

Video Regina Elisabeta a II-a a pornit în ultima ei călătorie, spre inima Regatului Unit. Gest simbolic făcut de Prințul William, pentru Harry

Regina Elisabeta a II-a a părăsit pentru totdeauna Castelul Balmoral. Trupul Suveranei a pornit în călătoria spre inima Regatului Unit. Azi, s-a oprit la reşedinţa regală din Edinburgh, capitala Scoţiei. Un drum de peste 200 de kilometri, pe care a fost condusă de mii de britanici. La ceremonia din Scoţia au fost prezenţi trei dintre copiii ei: Anne, Andrew şi Edward. Regele Charles a rămas la Palatul Buckingham pentru îndatoririle oficiale. Moartea Reginei i-a adus, din nou, unul lângă celălalt pe Prinţul Wiliam şi pe fratele său Harry, într-un moment emblematic pentru viitorul monarhiei britanice. 

de Redactia Observator

la 11.09.2022, 19:12

Vezi și

A venit și momentul în care Regina a lăsat în urmă pentru totdeauna castelul pe care l-a iubit cel mai mult. În faţa porţilor care s-au deschis pentru ultima dată pentru suverană au rămas sute de flori, ursuleţi de pluş Paddington şi mesaje care i-au înduioşat până la lacrimi pe membrii Familiei Regale. 

Trupul reginei a fost depus într-un sicriu de stejar, învelit în drapelul regal al Scoţiei

Deasupra, o coroană din florile ei preferate, printre care dalii, planta de mazăre dulce, brumărele şi ace de brad, culese din grădinile Castelului Balmoral. Prinţesa Anne, fiica reginei, alături de soţul ei, a fost cea care a însoţit sicriul la Edinburgh. 

Pe drumul de peste 200 de kilometri, cortegiul a trecut prin mai multe oraşe, inclusiv Aberdeen. S-a oprit în Dundee, unde a înconjurat localitatea, iar apoi şi-a continuat traseul pe lângă parlamentul scoţian.

Pe acelaşi subiect

Cu capetele plecate, în haine de doliu, cu flori în mâini şi în linişte. Mii de oameni au întâmpinat aşa cortegiul funerar. Nu a fost oraş în care Regina să nu fie omagiată. Din când în când, doar aplauzele în semn de mulţumire pentru cei peste 70 de ani de devotament mai spărgeau tăcerea. 

Şase ore mai târziu, trupul Reginei a ajuns în Edinburgh. Sicriul a fost depus în Sala Tronului din reşedinţa regală de la Palatul Holyrood. În timp ce oamenii şi-au luat rămas bun de la Regina, proclamarea noului rege a fost citită la Edinburgh, ca şi în capitalele Irlandei de Nord şi Ţării Galilor, după ce ieri a fost citită şi în Canada. 

Regele Charles a fost ovaţionat de mii de oameni, pe drumul dintre reşedinţa sa şi Palatul Buckingham, unde avea stabilite întâlniri cu secretarul general şi alţi reprezentanţi ai naţiunilor din Commonwhealth. 

Clipe emoţionante au fost şi la Castelul Windsor

Moartea bunicii i-a adus din nou aproape pe fraţii Wiliam şi Harry. Prinţul de Wales este cel care ar fi întins ramura de măslin fratelui său şi l-a invitat să meargă împreună să mulţumească pentru sprijin oamenilor adunaţi în faţa castelului. 

Pentru prima dată, după doi ani, cele două cupluri, Wiliam şi Kate, acum prinţ şi prinţesă de Wales, şi Harry şi Meghan, au fost văzute împreună. Mai bine de 40 de minute cei patru au citit mesajele lăsate de oameni, apoi au stat de vorbă cu ei. Kate a consolat un copil care plângea şi a dezvăluit aproape în lacrimi cum şi ea a fost liniştită de cel mai mic dintre copiii ei. 

Şi Meghan a fost rugată de o tânără să o îmbrăţişeze, ceea ce ducesa de Sussex a şi făcut. Wiliam şi Harry au reuşit să-şi lase deoparte propria durere de a-şi pierde bunica şi au consolat zeci de oameni, spre bucuria şi surpriza celor care au fost acolo. 

Regina Elisabeta a II-a rămâne la Palatul Holyrood doar o noapte. Mâine, sicriul va fi mutat la Catedrala St. Giles din capitala scoţiei unde va mai rămâne încă 24 de ore. Marţi, cu avionul de această dată, va ajunge la Londra. Sicriul va depus la Westminster Abbey unde va putea fi vizitat timp de patru zile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Regina Elisabeta a II-a a pornit în ultima ei călătorie, spre inima Regatului Unit. Gest simbolic făcut de Prințul William, pentru Harry