Pacienţii "aşteaptă moartea" în spitalele din Gaza. Dezvăluirile unui oficial OMS: "Îmi cereau mâncare sau apă, asta ilustrează nivelul de disperare"
Război Israel - Hamas. Un coordonator al ajutorului de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a descris miercuri pacienţii care "aşteaptă moartea" în spitalele din Gaza, devenite nefuncţionale din cauza războiului, într-o declaraţie făcută la sediul ONU din New York, transmite news.ro.
După ce a petrecut cinci săptămâni pe teritoriul palestinian, Sean Casey, coordonatorul echipei de urgenţă a OMS, a descris faptul că a văzut zilnic pacienţi din spitale "suferind de arsuri grave sau fracturi deschise care aşteptau ore sau zile" pentru a fi trataţi.
"Adesea îmi cereau mâncare sau apă, asta ilustrează nivelul de disperare", a adăugat el. Sean Casey a declarat că a reuşit să viziteze doar şase din cele 16 spitale funcţionale din Gaza, din cele 36 care funcţionau înainte de război.
Spitalele din Gaza primesc un aflux uriaş de pacienţi
"Ceea ce am văzut personal a fost o deteriorare rapidă a sistemului de sănătate", a spus el, remarcând, de asemenea, "declinul nivelului de acces umanitar, în special în zonele din nordul Fâşiei". "Am încercat în fiecare zi, timp de şapte zile, să livrăm combustibil şi provizii în partea de nord a oraşului Gaza", a descris oficialul. "În fiecare zi, am fost refuzaţi de aceste solicitări".
- Alertă lângă Tel Aviv. Un mort şi cel puţin 12 răniţi, după ce 2 palestinieni au intrat cu maşinile într-un...
- Hamas a publicat o filmare cu trei ostatici israelieni și avertizează că "va decide soarta lor". De ce nu...
- Bilanțul războiului Israel-Hamas, după 100 de zile. Zeci de mii de oameni uciși sau răniți în enclava din...
Spitalele din Gaza primesc un aflux uriaş de pacienţi, dar nu se pot baza decât pe un personal redus, deoarece îngrijitorii au fost strămutaţi după ce şi-au părăsit casele, la fel ca majoritatea populaţiei. Casey a declarat că a văzut pacienţi în nordul Fâşiei Gaza "aşteptând să moară într-un spital fără combustibil, electricitate sau apă".
Război Israel - Hamas. Bilanțul morților a trecut de 25.000
Războiul, care a devastat teritoriul palestinian şi a strămutat peste 80% din populaţie, a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului, care a făcut 1.140 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe cifre oficiale.
Ca represalii, Israelul a jurat să elimine Hamas, care a preluat puterea în Gaza în 2007. Potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas, 24.448 de persoane, în marea lor majoritate femei, copii şi adolescenţi, au fost ucise în operaţiunile militare israeliene pe teritoriul palestinian, unde ONU a avertizat asupra unui "risc de foamete" şi de "epidemii mortale".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰