Antena Meniu Search
x

Foto Pașaportul european de vaccinare va fi disponibil până în vară, a anunțat Angela Merkel

Certificatele digitale care atestă vaccinarea pentru călătorii în Europa vor fi disponibile până în vară, a anunțat cancelarul german Angela Merkel, după o conferință virtuală în cadrul Consiliului European, informează Reuters.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 26.02.2021, 09:29

Vezi și
  • Cu un astfel de certificat, cetățenii din Uniunea Europeană vor putea călători liberi

"Cu toții am agreat că avem avem nevoie de un certificat de vaccinare", a declarat Angela Merkel, la o conferință de presă susținută joi. Potrivit Reuters, cancelarul a adăugat că oficialii din Comisia Europeană ar avea nevoie de aproximativ trei luni pentru a crea baza tehnică pentru astfel de documente.

Liderii europeni au încercat, în cadrul acestui summit virtual, să afişeze o strategie comună în faţa ameninţării variantelor noului coronavirus, în pofida unor restricţii de circulaţie necoordonate şi a unor divergenţe aprige pe tema unui viitor "paşaport de vaccinare", relatează AFP.

Liderii Celor 27 s-au întâlnit prin videoconferinţă, începând cu ora 16:00, ora României, în contextul în care numărul contaminărilor întârzie să scadă pe continent, din cauza unor campanii de vaccinare lente şi a ascensiunii celor două tulpini amenințătoare - cea britanică şi cea sud-africană.

Restricții la frontiere, țările UE încearcă să se protejeze de noile tulpini

Îngrijorate, zece state membre UE au adoptat restricţii la frontieră. Comisia Europeană (CE) le-a somat pe şase dintre ele să prezinte explicaţii cu privire la restricţii ale circulaţiei pe care le consideră restrictive, temându-se de disfuncţionalităţi în lanţurile de producţie.

Între ele se află Belgia - care interzice orică călătorie neesenţială - şi Germania - care filtrează frontiera cu Cehia, Slovacia şi Tirolul austriac.

"Coordonarea este complicată, pentru că liderii consideră că prioritatea lor este să-şi protejeze populaţia", a notat un oficial european, care se aşteaptă la "discuţii aprinse"

Cei 27 şi-au promis iniţial să adopte doar măsuri "proporţionate" şi "nediscriminatorii". Însă variantele noului coronavirus au schimbat datele situației.

Pașaportul digital de vaccinare pare inevitabil

"Toate statele sunt de acord să lucreze la un document care să asigure că ai fost vaccinat (...). Unii, foarte dependenţi de turism, vor să facă din el un mijloc de facilitare a venirii vizitatorilor în vară, însă trebuie să avansăm împreună", a subliniat un diplomat.

Grecia şi Ciprul au încheiat deja, fiecare separat, câte un acord turistic cu Israelul care le permite cetăţenilor lor vaccinaţi să călătorească fără restricţii cu ajutorul unui "paşaport verde".

O dovadă a rolului-cheie al campaniilor de vaccinare în vederea opririi pandemiei este un studiu de mare amploare în Israel, care a confirmat miercuri eficacitatea în condiţii reale a vaccinului Pfizer-BioNTech - dovedită până acum numai prin teste clinice.

Altă veste bună este că autorităţile americane au confirmat eficienţa vaccinului împotriva Covid-19 într-o singură doză Johnson & Johnson, inclusiv împotriva variantelor noi de SARS-CoV-2.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Pașaportul european de vaccinare va fi disponibil până în vară, a anunțat Angela Merkel