Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ofensiva israeliană din Rafah este iminentă. Temeri că asaltul IDF va provoca un exod al palestinienilor

Zeci de mii de persoane au părăsit Rafah, oraş din sudul Fâşiei Gaza, la frontiera cu Egipt, înaintea unei ofensive israeliene terestre ce pare iminentă, potrivit DPA. Între 150.000 şi 200.000 de civili palestinieni au părăsit Rafah din 7 aprilie, a relatat joi publicaţia The Jerusalem Post, citând armata. Forţele de apărare ale Israelului (IDF) au refuzat să comenteze aceste informaţii atunci când au fost întrebate, transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 26.04.2024 , 08:36

Un angajat al unei organizatii umanitare care acţiona în Gaza din partea Belgiei şi fiul său de 7 ani au fost ucişi într-un atac israelian asupra oraşului Rafah. Până acum aproximativ 200.000 de civili palestinieni au reuşit să părăsească Rafah, însă acolo mai sunt peste un milion de refugiaţi.

Egiptul s-a declarat foarte îngrijorat de consecinţele unei potențiale operaţiunii terestre din Rafah şi acuză Israelul că încearcă să provoace migraţia forțată a palestinienilor de pe teritoriile care le aparțin.

Israelienii se laudă, însă, cu succesul lor în teren în sudul Libanului. Aceştia spun că, de la începutul războiului, au reuşit să ucidă jumătate dintre comandanţii Hezbollah. Între timp, au apărut şi noile solicitări ale grupării Hamas pentru o încetare a focului şi predare a ostaticilor.

Vezi și
  • Khalil al-Hayya, oficial Hamas: Soluția este să ajungem la un consens. Am oferit în mod repetat varianta înfiinţării unui stat palestinian pe deplin suveran în Cisiordania și Gaza și predarea ostaticilor în conformitate cu rezoluțiile internaționale emise în sens. Vom trăi în propriul nostru stat, vom stabili și vom conveni asupra unei încetări a focului și a unui armistițiu de cinci sau mai mulţi ani, pentru a trăi în siguranță.
Pe acelaşi subiect

Egiptul, îngrijorat că ofensiva militară din Rafah va provoca un exod al palestinienilor

Preşedintele egiptean Abdel-Fattah al-Sissi a reiterat joi poziţia fermă a ţării sale împotriva strămutării palestinienilor din Fâşia Gaza vecină, în timp operaţiunea militară a Israelului la Rafah, în sudul enclavei, pare iminentă, relatează dpa.

Cairo este îngrijorat de faptul că ofensiva israeliană planificată în oraşul de frontieră Rafah, ultimul bastion al grupării islamiste Hamas rămas în Fâşia Gaza, ar putea declanşa un exod în masă al palestinienilor în Peninsula Sinai din Egipt.

"Egiptul a adoptat o poziţie clară încă din primul minut (al războiului), respingând în totalitate migrarea forţată a palestinienilor de pe pământurile lor în Sinai sau în orice alt loc, pentru a salva cauza palestiniană de la lichidare şi pentru a proteja securitatea naţională a Egiptului", a declarat Sissi într-un discurs televizat.

Rafah este ultimul refugiu pentru sute de mii de palestinieni care fug de războiul actual între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, declanşat de atacurile fără precedent comise de militanţii grupării la 7 octombrie în comunităţile din sudul Israelului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ofensiva israeliană din Rafah este iminentă. Temeri că asaltul IDF va provoca un exod al palestinienilor