Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Premieră în sistemul de justiţie american: Condamnaţi pentru masacrul provocat de fiul lor într-un liceu. Părinţii vor sta după gratii 10 ani

Premieră în sistemul de justiţie american. Părinţii unui adolescent, care a provocat un masacru într-un liceu din Statele Unite, au fost condamnaţi la 10 ani de închisoare, pentru că nu au făcut nimic ca să împiedice incidentul. Cu o zi înainte de carnagiu, mama i-a cumpărat un pistol şi muniţie şi le-a lăsat nesupravegheate. Mai mult, băiatul ar fi scris în caietele de şcoală că vede sânge peste tot. 

de Redactia Observator

la 10.04.2024 , 21:01

Cheryl Matthews, judecător: Doamnă Crumbley, aţi primit o condamnare de 10 până la 15 ani în Departamentul de Corecţie din Michigan. James Crumbley, dvs. aţi primit o condamnare de 10 până la 15 ani în Departamentul de Corecţie din Michigan. 

Jennifer şi James Crumbley şi-au primit sentinţele cu resemnare în sala de judecată din orăşelul Pontiac. Înainte să fie ridicaţi de poliţişti, tatăl băiatului de 15 ani, care a omorât 4 adolescenţi într-un liceu din Michigan, le-a cerut, cu lacrimi în ochi, iertare părinţilor victimelor. 

Premieră în sistemul de justiţie american

Vezi și

James Crumbley: Am plâns pentru voi şi pierderea copiilor voştri de mai multe ori decât aş putea număra. Ştiu că durerea nu va dispărea niciodată.

Pe acelaşi subiect

Cazul este o premieră în sistemul de justiţie american. Părinţii Crumbley sunt primii care au fost condamnaţi la închisoare pentru că nu au prevenit atacul armat. Jennifer şi fiul ei Ethan, la vremea aceea de 15 ani, au mers la un poligon de trageri de unde au cumpărat un pistol şi muniţie, pe care apoi le-au lăsat nesupravegheate în propria locuinţă.

Craig Shilling, tatăl lui Justin Shilling: Până la urmă, responsabilitatea era în mâinile lor. Ei sunt părinţii. Ei sunt cei care-şi pot controla fiul, ei au puterea să facă ce e necesar şi nu au acţionat. 

Semne că starea de sănătate mintală a adolescentului s-a deteriorat au fost la tot pasul. Înainte să se dezlănţuie, pe paginile temei de acasă, băiatul a scrijelit un pistol şi un glonţ. Lângă ele, a scris mesaje macabre. „Gândurile nu o să se oprească. Ajutaţi-mă, sânge peste tot!’’. Ziua următoare, avea să-şi reverse furia asupra colegilor. 

Ethan Crumbley a fost arestat şi condamnat la închisoare pe viaţă. Cazul lui este doar unul dintr-o statistică sinistră a Statelor Unite. De la începutul anului, au avut loc 125 de atacuri armate în licee, câte unul pe zi. Astăzi, în senatul din statul Tennessee, 26 de politicieni republicani au votat un proiect de lege pentru înarmarea profesorilor. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Premieră în sistemul de justiţie american: Condamnaţi pentru masacrul provocat de fiul lor într-un liceu. Părinţii vor sta după gratii 10 ani