Vicecancelarul austriac susține aderarea României la Schengen. Se opune veto-ului ministrului de Interne și cancelarului Nehammer
“Austria susține în continuare în mod oficial aderarea Croației, României și Bulgariei la spațiul Schengen”, a declarat Werner Kogler, vicecancelarul austriac și liderul Verzilor, al doilea partid din coaliția de guvernare, potrivit publicației Kurier. Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a criticat, miercuri, România, Bulgaria și Ungaria, pentru că nu reușesc să oprească valul de migranți ilegali spre Occident și a lăudat Croația pentru modul în care își protejează granițele.
Anunțul vicecancelarului Kogler vine după criticile și amenințările cu veto din partea cancelarului Karl Nehammer și a ministrului de interne Gerhard Karner.
Reamintim că Nehammer a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că Austria “nu simte aproape deloc presiunea migrației dinspre Croația deoarece această țară poate să-și protejeze, în mod exemplar, granițele”. Țările sunt votate individual, a mai adăugat cancelarul austriac, referindu-se la votul care ar urma să aibă loc pe 8 decembrie.
„Avem 100.000 de persoane care au traversat ilegal granița, dintre care, 75.000 au tranzitat România, Bulgaria și Ungaria fără a fi înregistrate de autoritățile locale. Este un risc de securitate și trebuie să avem grijă”, sunt îngrijorările lui Nehammer.
Totodată, și ministrul austriac de Interne Gerhard Karner, a declarat recent pentru cotidianul „Kurier” că este un moment nepotrivit pentru extinderea spaţiului Schengen, în ciuda recomandării făcute de Comisia Europeană de a primi România, Bulgaria şi Croaţia în spaţiul european de liberă circulaţie.
- Ce șanse mai are România să intre anul acesta în Schengen. Anunțul făcut de Klaus Iohannis
- Cancelarul Austriei critică România și Bulgaria pentru că nu sunt în stare să oprească migranții ilegali
- Bode, după discuţia cu ministrul de Interne al Austriei: "Aderarea României la spaţiul Schengen va fi un plus...
În urma acestor declarații, ministrul Lucian Bode a efectuat o vizită în Austria, unde a discutat cu omologul său despre gestionarea presiunii migraţilor. ”Aderarea României la spaţiul Schengen va fi un plus pentru securitatea europeană, nu un pericol pentru statele membre”, a subliniat Bode, menţionând că omologul său l-a ”asigurat în mai multe rânduri că ultimele declaraţii pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României, ci subliniază nevoia de acţiune urgentă în privinţa gestionării provocărilor migraţioniste care afectează Austria”.
Ce șanse mai are România să intre anul acesta în Schengen
România îndeplineşte toate condiţiile să intre în spaţiul Schengen, dar chiar şi aşa nu suntem că vom fi acceptaţi pe 8 decembrie. După ce anunţa că dacă până la Consiliul JAI din 8 decembrie nu există o certitudine pentru un vot favorabil privind accederea României la Schengen, este posibilă o amânare, Klaus Iohannis a mai nuanţat joi situaţia spunând că vede în continuare posibil un vot pe 8 decembrie.
Inclusiv premierul Nicolae Ciuca a confirmat că votul care ar urma să aibă loc în fix două săptămâni ar putea fi amânat pentru aproximativ o lună. Potrivit unor surse guvernamentele, oficialii români vor putea decide acest lucru până pe 28 noiembrie. Amânarea votului reprezintă o variantă de rezervă. Decuplarea de Bulgaria este şi ea un scenariu, dar nu va fi pus pe masă de ţara noastră.
"Continuu să văd acest lucru ca fiind posibil. Cred că încă mai avem suficient timp pentru a aborda, pentru a rezolva toate problemele. Este adevărat că unii dintre prietenii noştri au venit cu noi întrebări. Suntem însă gata să colaborăm, suntem gata să găsim soluţii şi suntem gata să vedem un vot pe 8 decembrie", a spus preşedintele Iohannis. "Unele parteneriate trebuie întărite, unele aspecte trebuie discutate de o manieră mai cuprinzătoare şi după toate părerea mea toate aceste sunt încă fezabile înainte să aibă loc discuţia de pe 8 decembrie”, a mai declarat şeful statului.
Concluziile Misiunii Schengen în România
Experții Comisiei Europene au constatat că România îndeplinește toate condițiile pentru intrarea în Schengen. Asta arată raportul făcut de o echipă de experți, formată din reprezentanți ai Comisiei Europene și ai unor state membre, printre care și Olanda, care au efectuat în urmă cu o săptămână o nouă vizită de evaluare în țara noastra.
Vizita a avut loc la invitaţia României, ca urmare a solicitărilor explicite ale Olandei. Echipa nu a identificat probleme în ceea ce priveşte aplicarea de către România a normelor europene în materie de vize, protecţia datelor şi în privinţa cooperării judiciare. În ceea ce proveşte sistemele informatice Schengen, experţii au constatat că România şi-a dotat corespunzător instituţiile, iar infrastructura IT este exemplară.
De asemenea, nu a fost identificată nicio problemă în legătură cu aplicarea acquis-ului Schengen de către România în domeniul protecţiei datelor, iar cooperarea judiciară în materie penală pentru combaterea criminalităţii, inclusiv a traficului de fiinţe umane, a traficului de migranţi şi a grupărilor de criminalitate organizată funcţionează bine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰