Video Ce șanse mai are România să intre anul acesta în Schengen. Anunțul făcut de Klaus Iohannis
România îndeplineşte toate condiţiile să intre în spaţiul Schengen, dar chiar şi aşa nu suntem că vom fi acceptaţi pe 8 decembrie. După ce în urmă cu o zi anunţa că dacă până la Consiliul JAI din 8 decembrie nu există o certitudine pentru un vot favorabil privind accederea României la Schengen, este posibilă o amânare, Klaus Iohannis a mai nuanţat joi situaţia spunând că vede în continuare posibil un vot pe 8 decembrie. Inclusiv premierul Nicolae Ciuca a confirmat că votul care ar urma să aibă loc în fix două săptămâni ar putea fi amânat pentru aproximativ o lună. Potrivit unor surse guvernamentele, oficialii români vor putea decide acest lucru până pe 28 noiembrie. Amânarea votului reprezintă o variantă de rezervă. Decuplarea de Bulgaria este şi ea un scenariu, dar nu va fi pus pe masă de ţara noastră.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, în cadrul conferinţei de presă comune cu preşedintele Lituaniei, la Vilnius, despre şansele României de a intra în Schengen, că el consideră acest lucru ca fiind posibil în continuare.
"Continuu să văd acest lucru ca fiind posibil. Cred că încă mai avem suficient timp pentru a aborda, pentru a rezolva toate problemele. Este adevărat că unii dintre prietenii noştri au venit cu noi întrebări. Suntem însă gata să colaborăm, suntem gata să găsim soluţii şi suntem gata să vedem un vot pe 8 decembrie", a spus preşedintele Iohannis. "Unele parteneriate trebuie întărite, unele aspecte trebuie discutate de o manieră mai cuprinzătoare şi după toate părerea mea toate aceste sunt încă fezabile înainte să aibă loc discuţia de pe 8 decembrie”, a mai spus şeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Riga, că, dacă până la Consiliul JAI din 8 decembrie nu există o certitudine pentru un vot favorabil privind accederea României la Schengen, este posibilă o amânare a acestei decizii cu o lună sau două. "Cred că s-a vehiculat 8 decembrie ca şi un termen final, ceea ce nu este. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată, şi interesul meu, al nostru, este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul României la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forţăm un vot care poate nu este cel aşteptat. Asta apropo de data de 8 decembrie. Şansele României sunt relativ bune.
Avem şanse bune să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, dar cum am mai spus nu există o garanţie pentru asta. Sunt state membre din Uniune care mai au întrebări pentru noi, care mai au întrebări pentru sistemul Schengen", a spus şeful statului, după întâlnirea cu omologul leton, Egils Levits. El a subliniat că România este dispusă şi pregătită să ofere răspunsuri ţărilor care mai au întrebări cu privire la Schengen.
- Aderarea României la Schengen. Votul ar putea fi amânat, decuplarea de Bulgaria este un scenariu, dar nu va fi pus...
- Bode, după discuţia cu ministrul de Interne al Austriei: "Aderarea României la spaţiul Schengen va fi un plus...
- Concluziile Misiunii Schengen în România. Echipa din care face parte și Olanda este mulțumită de ce a văzut....
Se amână sau nu aderarea României la Schengen?
Surse guvernamentale subliniază pentru Observator că avem sprijinul instituțiilor europene și că amânarea votului reprezintă o variantă de rezervă. În ciuda sprijinului, unele state europene sunt reticiente sau chiar se opun aderării României la Schengen. Olanda, unul din principalii opozanți, nu mai reprezintă o problemă în acest moment, țara noastră dovedind că toate criteriile tehnice au fost îndeplinite.
Aderarea României poate fi blocată de Austria, cu precizarea că motivul invocat ține de modul în care funcționează spațiul Schengen în ceea ce privește procesul de imigrare. Sursele guvernamentele susțin că guvernul de la Viena este de partea României dar că a adoptat această critică pentru a-și îmbunătăți poziția la nivel național și în negocierile cu partenerii europeni. Iar în privinţa Suediei, este în aşteptare pronunțarea din parlament.
Sursele citate indică faptul că procedurile din Consiliul JAI permit României să recurgă la o amânare a votului. Trebuie făcută precizarea că oficialii români vor putea decide acest lucru până pe 28 noiembrie. În mass-media internațională s-a vehiculat posibilitatea ca Bulgaria și România să fie separate la vot. În acest moment, acesta este unul dintre scenariile posibile, dar nu va fi pus pe masă de ţara noastră.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰