Antena Meniu Search
x

Beyonce a mărturisit într-un interviu că e descendenta unui proprietar de sclavi

Beyonce a mărturisit că este descendentă a unui proprietar de sclavi. Cântăreaţa în vârstă de 36 de ani a făcut o serie de dezvăluiri în cadrul celui mai recent interviu acordat Vogue

Beyonce a mărturisit într-un interviu că e descendenta unui proprietar de sclavi - Hepta

Beyonce a mărturisit că este descendentă a unui proprietar de sclavi. Cântăreaţa în vârstă de 36 de ani a făcut o serie de dezvăluiri în cadrul celui mai recent interviu acordat Vogue, revistă pe a cărei copertă va apărea în luna septembrie. 

Cântăreaţa Beyonce, în vârstă de 36 de ani, care apare pe coperta Vogue din septembrie, a mărturisit că este descendentă a unui proprietar de sclavi, potrivit BBC.

Ea a afirmat că a trecut "prin iad şi înapoi" lucrând la numărul din septembrie al revistei. 

Cântăreaţa a scris, în cel mai important număr Vogue al anului, despre sarcină, corp şi alte faţete ale vieţii ei. 

Ea a ţinut prima pagină a ziarelor săptămâna trecută de când s-a aflat că are control deplin în privinţa cover-ului, a fotografiilor şi legendelor acestora, inclusiv a scris un eseu. Tot artista l-a ales colaborator pentru acest număr pe Tyler Mitchell, în vârstă de 23 de ani, primul fotograf de culoare care lucrează la un cover Vogue. 

Cântăreaţa este prima personalitate afro-americană care apare într-un cover Vogue de septembrie. 

"După naşterea primul meu copil, am crezut în lucrurile pe care societatea le-a spus despre cum ar trebui să arate corpul meu", scrie ea.

"Am pus presiune pe mine pentru a scăpa de kilograme în trei luni, şi am programat un mic turneu pentru a mă asigura că o voi face. Privind înapoi, a fost o nebunie". 

În Vogue, Beyonce a reamintit şi de apariţiile sale, inclusiv la festivalul Coachella şi în turneul On the Run II, mărturisind că a aflat că provine dintr-un "proprietar de sclavi care s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu o sclavă". De aceea, crede ea, că "Dumnezeu m-a binecuvântat cu gemeni". 

Beyoncé Knowles, născută pe 4 septembrie 1981, este cântăreaţă pop şi R&B, devenită celebră ca solistă principală a grupului feminin Destiny's Child, ale cărui discuri s-au vândut în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial. După destrămarea acestui grup, ea a ales cariera solo, pe parcursul căreia a lansat şase albume de studio, cel mai recent fiind „Lemonade” (2015). Ea a vândut peste 100 de milioane de copii ale albumelor sale. Artista americană a câştigat numeroase trofee, inclusiv 22 de premii Grammy.

Sursă: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Beyonce a mărturisit într-un interviu că e descendenta unui proprietar de sclavi