Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Arabii, tot mai aproape să "salveze" TAROM de pierderi şi "nepotisme". Compania trebuie să concedieze sute de angajaţi

Avansează rapid discuţiile despre vânzarea TAROM, dintre guvern şi una dintre cele mai bune companii aeriene din lume. Investitorii de la Emirates şi autorităţi din Emiratele Arabe Unite au venit în România să negocieze tranzacţia. Vestea rea este că directorii de la Tarom vor fi nevoiţi să facă restructurări masive, inclusiv concedieri. 

de Lucia Cujbă

la 25.04.2024 , 20:36

TAROM salvat cu banii arabilor din Golf. Este planul Guvernului ca să scoată compania din picajul financiar - zboară de 16 ani în pierdere. Investitori şi autorităţi din Emiratele Arabe Unite au venit la Bucureşti pentru a continua negocierile începute săptămâna trecută în Emirate. Statul român vrea să păstreze pachetul majoritar de acţiuni: 51%. Arabii sunt deja prezenţi în aeroportul Otopeni. O companie controlată de un șeic din Dubai, șef al Emirates, administrează spaţiile comerciale și saloanele Business Lounge, VIP și Oficial. 

Marius Popescu, expert în aviaţie: Taromul ar fi un atuu pentru ceea ce doreşte Emirates. Am avea un management care e mult mai performant. N-ar mai fi acele numiri pe nepotisme la cârma companiei sau în diverse poziţii de conducere din cadrul companiei.

Compania trebuie să dea afară sute de angajați

Vezi și

Până să vină un investitor la TAROM, compania ar trebui să strângă centura şi să dea afară sute de angajați. O reformă necesară în schimbul banilor pe care îi va primi de la Comisia Europeană până la sfârşitul lunii.

Pe acelaşi subiect

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Vorbim de zeci de milioane de euro. Un ajutor care nu vine gratuit. Trebuie să facem anumite lucruri. 1.200-1.300 de angajați la Tarom. O companie de tipul Taromului are cam jumătate din aceşti angajaţi.

În 2023, a transportat 2,3 milioane de pasageri

Lucia Cujbă, reporter Observator: Tarom pierde şi cotă de piaţă în favoarea companiilor low-cost. În 2023, a transportat 2,3 milioane de pasageri, de şase ori mai puţin decât Wizz Air, liderul clasamentului. Pe locul doi se află Ryanair, cu peste 3 milioane de pasageri.

Ionuţ Ciurea, expert în infrastructură: Este absolut clar că statul, Ministerul Transporturilor, nu este în stare sau nu vrea ca această companie să facă bani. De ce? Pentru că este o vacă de muls pentru foarte mulţi politicieni care s-au perindat.

TAROM mai are doar 18 aeronave și a anulat multe curse

În 1989, Tarom avea 60 de avioane şi curse regulate inclusiv la New York, Beijing şi Bangkok. Problemele au început odată cu intrarea în scenă a companiilor aeriene private. Acum, TAROM are doar 18 aeronave şi a anulat zborurile de New York, Barcelona, Munchen şi Viena.

Lucia Cujbă Like

Am tocit la matematică într-un mare stil. Calcule, ecuații și formule – toate îmi displăceau profund. Evitam cifrele. Preferam să plutesc printre idei și să caut cuvinte. Multe, încărcate de sens.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri economice » Arabii, tot mai aproape să "salveze" TAROM de pierderi şi "nepotisme". Compania trebuie să concedieze sute de angajaţi