Antena Meniu Search
x

EURO 2016: Arlind Ajeti, desemnat cel mai bun jucător al meciului România – Albania

Fundaşul albanez Arlind Ajeti, legitimat la echipa italiană Frosinone, a fost desemnat cel mai bun om al meciului dintre naţionalele de fotbal ale României şi Albaniei, desfăşurat duminică, la Lyon, în Grupa A a EURO 2016.

Ajeti a respins patru mingi, a avut trei intercepţii, două deposedări şi a blocat un şut în victoria istorică reuşită de Albania, prima în faţa României după 68 de ani şi prima la EURO 2016, unde ”vulturii” erau debutanţi.

Astfel, Ajeti a urcat pe locul 19 în clasamentul fundaşilor centrali la EURO 2016.

“E o onoare să fiu desemnat omul meciului. Nu trebuie să uităm, însă, că toţi am luptat pentru o victorie istorică”, a afirmat Ajeti după meci.

“Nu a fost o mare surpriză că am fost titular. M-am luptat pentru asta şi îi mulţumesc antrenorului că a avut încredere şi am dat sută la sută pentru victorie”, a precizat fundaşul lui Frosinone.

sursa: AGERPRES

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Sport » EURO 2016: Arlind Ajeti, desemnat cel mai bun jucător al meciului România – Albania