Observator » Sport » Sorana Cîrstea vs Iga Swiatek, numărul 1 WTA, pe zgura de la Madrid Open. Este a patra întâlnire directă a celor două

Sorana Cîrstea vs Iga Swiatek, numărul 1 WTA, pe zgura de la Madrid Open. Este a patra întâlnire directă a celor două

Sorana Cîrstea Sorana Cîrstea - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 26.04.2024, 07:05 | Modificat la 26.04.2024, 07:09

Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câștigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în fața chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintre Cîrstea și Swiatek se va juca sâmbătă.

Iga Swiatek a câștigat fără probleme întâlnirea din turul doi, cu 6-1, 6-4, după ce a avut pauză în primul tur, din postura de principală favorită. Cap de serie numărul 27, Sorana Cîrstea nu a învins-o niciodată pe Swiatek în anterioarele trei confruntări directe, românca reușind să câștige un singur set, la Australian Open, în 2022.

Sorana Cîrstea - Iga Swiatek, la Madrid Open

Madridul rămâne singurul mare titlu european pe zgură pe care Swiatek nu l-a câștigat încă, relatează Mediafax. Jucătoarea de 22 de ani este deja triplă campioană la Roland Garros și dublă campioană la Roma și la Stuttgart.

Articolul continuă după reclamă

Aceasta va fi doar a treia sa participare la turneul de la Madrid, în comparație cu Sorana Cîrstea, care participă la Madrid pentru a 12-a oară, prima ei prezență fiind înregistrată în 2009, iar cele mai bune performanțe le-a atins în 2016 și 2017, când a ajuns în sferturile de finală.