Antena Meniu Search
x

Femeile se pot pensiona la 65 de ani, la fel ca bărbaţii. Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial

Femeile se vor putea pensiona la 65 de ani, la fel ca bărbaţii. Potrivit unei decizii a CCR, publicată în Monitorul Oficial, femeile pot munci maxim 3 ani peste vârsta standard de pensionare, de la 63 la 65 de ani. 

de Redactia Observator

la 10.05.2019, 11:59

Femeile se vor putea pensiona la 65 de ani, la cerere
Femeile se pot pensiona la 65 de ani, la fel ca bărbaţii. Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial - Observator.tv

Femeile se vor putea pensiona la 65 de ani, la fel ca bărbaţii. Potrivit unei decizii a CCR, publicată în Monitorul Oficial, femeile pot munci maxim 3 ani peste vârsta standard de pensionare, de la 63 la 65 de ani. 

Din punct de vedere procedural, persoana interesată să-şi continue activitatea adresează angajatorului o cerere scrisă în acest sens cu minim 30 de zile înainte de îndeplinirea condițiilor standard de pensionare. 

Cu acordul angajatorului, salariatul își va păstra aceeaşi funcție deținută, cu prelungire anuală a contractului de muncă.

Femeile se pot pensiona la 65 de ani

Acest lucru presupune ca la atingerea vârstei de pensionare să înceteze contractul de muncă existent și în funcție de dorința exprimată de salariat, dacă acesta dorește să continue activitatea, se va întocmi un nou contract de muncă. 

Egalizarea vârstelor de pensionare a fost o recomandare transmisă României de Comisia Europeană.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » Femeile se pot pensiona la 65 de ani, la fel ca bărbaţii. Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial