Antena Meniu Search
x

Mașinile abandonate vor putea fi ridicate mai rapid. Proprietarii vor primi o somație

Președintele Klaus Iohannis a promolgat, vineri, o lege care prevede noile condiții în care pot fi ridicate mașinile abandonate de pe drumuri sau parcări publice. Practic, un automobil va fi considerat abandonat dacă a stat mai mult de 6 luni fără ITP și asigurare RCA, iar proprietarul nu a plătit impozitul aferent.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 26.06.2020, 15:21

Mașinile abandonate vor putea fi ridicate mai ușor
Mașinile abandonate, ridicate după 6 luni - Profimedia Images
  • Mașinile, considerate abandonate după 6 luni
  • Proprietarii au la dispoziție 5 zile după somație

Astfel, a fost modificat regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale. Legea a fost inițiată de senatorul USR Nicu Fălcoi.

Potrivit Mediafax, perioada în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice va fi scurtată de la 1 an la 6 luni, în timp ce definiția termenului "vehicule fără stăpân" se modifică pentru a include și acele vehicule înmatriculate în afara țării, care nu puteau fi ridicate până acum din simplul motiv că nu au numere de înmatriculare românești.

Proprietarul are la dispoziție 5 zile lucrătoare, după somație

Legea prevede acum obligația autorităților de a înmâna sau, în cazuri excepționale, de a afișa la adresa de domiciliu a proprietarului somația de plată, iar acesta are la dispoziție 5 zile lucrătoare de la primirea somației pentru a depune dovada achitării taxelor auto, a amenzilor și dovada efectuării ITP.

"Este o victorie a bunului simț civic și a responsabilității individuale. Pe de o parte, nu poți permite, ca autoritate, să lași pe marginea drumurilor mii și mii de mașini neasigurate și nesigure din punct de vedere tehnic – riscuri majore pentru circulație – și, în același timp să nu te achiți de responsabilitățile care îți revin ca și proprietar al unui bun. În plus, nu de multe ori, mașinile abandonate devin depozite de gunoi, ceea ce reprezintă un serios risc de sănătate publică", a declarat senatorul USR Nicu Fălcoi, după aprobarea proiectului în Parlament.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri Auto » Mașinile abandonate vor putea fi ridicate mai rapid. Proprietarii vor primi o somație