Antena Meniu Search
x

Mircea Rednic și jucătorii lui Poli Iași, în șomaj tehnic. Salarii de 3000 de lei

Poli Iași își reduce drastic cheltuielile în timpul pandemiei. Mircea Rednic și jucătorii săi au fost înștiințați că vor intra, de astăzi, în șomaj tehnic. Salariile lor vor fi reduse chiar și cu 90%.

de Iulian Focșăneanu

la 25.03.2020, 17:28

Mircea Rednic
Poli Iași și-a băgat toți angajații în șomaj tehnic - Profimediaimages
  • Angajații lui Poli Iași au fost băgați în șomaj tehnic
  • Mircea Rednic și jucătorii săi vor încasa cel mult 3000 de lei
  • Meciurile din Liga 1 sunt suspendate până pe 31 martie

Poli Iași își reduce drastic cheltuielile în timpul pandemiei. Mircea Rednic și jucătorii săi au fost înștiințați că vor intra, de astăzi, în șomaj tehnic. Salariile lor vor fi reduse chiar și cu 90%.

Meciurile din Liga 1 sunt suspendate până pe 31 martie. Totuși, în contextul în care numărul persoanelor confirmate cu coronavirus continuă să crească, e de așteptat ca FRF să amâne reluarea campionatului.

Poli Iași și-a băgat toți angajații în șomaj tehnic

Amenințată cu falimentul după întreruperea Ligii 1, Poli Iași a recurs la măsuri disperate. Consiliul Director al clubului a decis, ca pe perioada stării de urgență, toți angajații să intre în șomaj tehnic. 

Pe acelaşi subiect

"S-au luat următoarele măsuri:

  • toți angajații clubului cu contract individual de muncă vor intra în șomaj tehnic, începând cu data de 24 martie 2020 pe perioada stării de urgență, conform hotărârilor Guvernului României, cu posibilitatea prelungirii în funcție de normele legislative ulterioare;
  • persoanele care au contract de activitate sportivă (antrenori, jucători și alții) vor avea suspendate contractele, începând cu data de 24 martie 2020 pe perioada valabilității stării de urgență, cu posibilitatea prelungirii în funcție de normele legislative ulterioare și vor beneficia, de asemenea, de retribuții conform hotărârilor Guvernului României;
  • președintele executiv va avea salariul redus cu 50% începând cu data de 24 martie 2020 pe perioada valabilității stării de urgență, cu posibilitatea prelungirii în funcție de normele legislative ulterioare;
  • antrenamentele sportivilor atât de la echipa de seniori, cât și de la grupele de copii și juniori vor fi suspendate pânâ la finalul perioadei de valabilitate a stării de urgență, cu posibilitatea prelungirii în funcție de normele legislative ulterioare."

Conform comunicatului postat pe site-ul clubului, Mircea Rednic și jucătorii săi vor primi 75% din salariul mediu brut. Antrenorul moldovenilor îi avertizase deja pe fotbaliști că se va ajunge la această decizie. "Trebuie să înțeleagă. Ei oricum sunt răsfățați, au salarii bune pentru România", a declarat Rednic pentru Digi Sport.

Căpitanul lui Poli Iași consideră prea drastică decizia luată de club. "Mă pun și în pielea clubului, este o situație destul de dificilă, e clar. Într-un fel, există înțelegere din partea jucătorilor să li se reducă salariile, dar mi se pare un pic cam mult reduse undeva la 10 la sută", este reacția oferită de Cosmin Frăsinescu pentru Prosport.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Sport » Mircea Rednic și jucătorii lui Poli Iași, în șomaj tehnic. Salarii de 3000 de lei