Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie. Zodia care se va lăsa dusă de val şi va pierde o sumă mare de bani
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie. Pentru majoritatea zodiile începutul săptămânii va fi unul liniştit atât în viaţa personală cât şi în cea de cuplu. Finalul săptămânii se anunţă unul anevoios unde ar putea apărea anumite probleme financiare sau dificultăţi de somn din cauza Lunii Pline.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Berbec
În această săptămână Venus face aspect benefic cu Marte, luni, și dezvoltă simpatii și parteneriate puternice. Vineri, în schimb, vei avea surprize neplăcute legate de bani. Tot vineri are loc Luna Plină în zodia ta și te vei simți mai epuizat și aglomerat, de asemenea, somnul va fi mai tulburat de vise.
BANI: Spre finalul săptămânii apar situații neprevăzute din punct de vedere financiar, fie prin prisma partenerului sau poate cheltuiești mai mult decât este cazul. Speculațiile financiare pot crea mari prejudicii, așa că orice ține de investiții sau jocuri de noroc ar trebui evitate.
DRAGOSTE: Luna Plină tinde să te facă mai irascibil și vulnerabil, motiv pentru care orice discuție în contradictoriu se poate transforma într-un conflict puternic. Deși relația ta este stabilă vei traversa împreună cu partenerul momente intense în care trebuie să clarificați anumite probleme de cuplu.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Taur
Atenția ta se mută către cămin și rutină în prima parte a săptămânii, unde ai nevoie de un program clar. Spre weekend intervine și agitația deoarece apar evenimente care îți dau programul peste cap. Vineri, Luna Plină din Berbec scoate la iveală cauza unor probleme care te-au afectat indirect.
BANI: Îți organizezi bine cheltuielile, mai ales cele care țin de casă și îngrijirea acesteia sau cele care țin de alimentație. Ar trebui să profiți de acest moment și să găsești o modalitate de a face economii sau să dezvolți o modalitate de a pune bani de o parte într-un mod mai organizat decât până acum.
DRAGOSTE: Luna Plină îți va furniza informații prețioase despre lucrurile care nu au funcționat foarte bine. Iar dacă ai dificultăți în cuplu acum este momentul în care sentimentele care îți pun piedici pot fi mai ușor recunoscute sau observate, atât în cazul tău, cât și al partenerului.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Gemeni
Comunicarea este principalul domeniu de activitate în această săptămână, iar dacă ești singur cineva interesant poate apărea luni. Vineri în schimb nu reușești să fii foarte coerent în discurs. Luna Plină din Berbec va modifica cercul de prieteni și nu este exclus ca anumite relații să își găsească acum finalul.
BANI: Dacă îți cauți un loc de muncă sau aștepți niște decizii atunci prima parte a săptămânii este benefică. Ai grijă totuși ce contracte semnezi, mai ales vineri deoarece clauzele pot fi interpretabile și să nu constituie un avantaj pentru tine, ba din contră să fie o posibilitate de pericol financiar.
DRAGOSTE: Relațiile afective sunt susținute în această săptămână, mai ales dacă ești singur și dorești să formezi o relație de cuplu. În schimb influența prietenilor se dovedește a fi dezavantajoasă, motiv pentru care pot apărea gelozii sau neînțelegeri puternice în mediu social, motiv pentru care se încheie relațiile.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Rac
Inițiativele tale financiare încep să dea roade, mai ales luni. În schimb prietenii pot avea anumite pretenții de la tine care te frustrează și te pun în situații de disconfort. Luna Plină din Berbec va aduce tensiuni la locul de muncă pentru că se pune o presiune mare pe tine și pe performanță.
BANI: Deși efectele muncii tale sunt vizibile, s-ar putea să nu fie suficient. Astfel, vineri trebuie să îți ții în frâu tensiune interioară și să iei în propriile mâni situațiile cu care ceilalți nu se pot descurca la locul de muncă. Este nevoie de un lider care să își asume responsabilitate într-un mod lipsit ferm și clar.
DRAGOSTE: Stabilitatea ta emoțională va fi afectată mai ales la începutul weekendului, cel mai probabil din cauza contextului de lucru. Însă tensiunea profesională se va transforma în irascibilitate față de partener sau prieteni care par să aibă pretenții prea mari și să îți aducă un nivel suplimentar de stres.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Leu
Deoarece Venus este în zodia ta vei resimți mai puternic evenimentele din această săptămână. Acestea se vor concentra pe dezvoltarea comunicării, iar spre weekend câteva probleme cu autoritatea. Luna Plină din Berbec pentru tine înseamnă a ieși din zona de confort și a experimenta alte contexte.
BANI: La locul de muncă s-ar putea să apar conflicte spontane sau relația ta cu superiorii să fie afectată mai ales vineri. Ai tendința de a te opune și a fi demonstrativ ceea ce nu este neapărat în avantajul tău. Încearcă să îți păstrezi opiniile dar într-un mod care nu implică agresivitate sau rebeliune.
DRAGOSTE: Se pare că o dată cu Luna Plină devii mai nehotărât, iar planurile tale de viitor se modifică substanțial. Ai tendința de a deveni inflexibil sau rigid în ceea ce privește concepțiile tale față de viață și încerci să le impui partenerului dar fără argumentare sau discuții constructive în acest sens.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Fecioară
Ai nevoie de timp și de spațiu personal în această săptămână, mai ales spre finalul ei când agitația are tendința de a te scoate din ritmul tău natural. Vineri pot exista puternice conflicte de viziune, iar Luna Plină aduce pentru tine încheiere unor capitole din viața profesională sau personală.
BANI: Există o bună stabilitate financiară de care ești conștient mai ales la începutul săptămânii, iar Luna Plină poate însemna faptul că renunți la o dependență financiară. Chiar dacă este dificil pentru că așa te-ai obișnuit, ar fi indicat să lupți pentru autonomie financiară, mai ales dacă vorbim de credite.
DRAGOSTE: Din punct de vedere emoțional s-ar putea să fii destul de confuz, mai ales în weekend când partenerul vine cu propuneri sau planuri care ți se par foarte mari și care implică o schimbare puternică în viața ta. Încearcă să nu percepi lucrurile ca un dezastru, ci mai degrabă ca pe o evoluție.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Balanță
În această săptămână atenția se îndreaptă spre mediul social care are nevoie de o restructura conform idealurilor și intereselor tale, chiar dacă acest lucru înseamnă și încheierea relațiilor. Luna Plină influențează relația de cuplu unde vei traversa împreună cu partenerul turbulențe semnificative.
BANI: Vei fi pus în situația de a decide dacă un ajutor financiar pentru un prieten sau cineva din grupul social reprezintă un gest necesar sau de fapt este o formă de manipulare. Ai putea ajunge la concluzia că intenția oamenilor din jur nu este cea mai nobilă sau reală în momentul în care îți cer ajutorul financiar.
DRAGOSTE: Tensiunea din cuplu se poate manifesta spre finalul săptămânii sub formă de conflicte puternice sau reproșuri cu privire la implicarea individuală în cadrul relației. Deși puteți găsi tot timpul astfel de argumente încercați să vedeți relația ca pe o formă de colaborare, nu o competiție.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Scorpion
Ai nevoie să îți impui părerea în această săptămână, ceea ce poate conduce la reacții virulente mai ales din partea partenerului dacă ești intruziv. Luna Plină din Berbec te pune în ipostaza în care este nevoie să îi asculți și pe ceilalți, chiar dacă sunt subalterni și îi consideri cumva inferiori profesional.
BANI: Relațiile la locul de muncă pot crea mult bătăi de cap, mai ales dacă conduci grupuri de oameni sau în relație cu colegii de muncă exprimi o oarecare aroganță. Încearcă să îți temperezi nevoia de a conduce și să cauți o formă de colaborare sau de comunicare care să avantajeze grupul ca întreg.
DRAGOSTE: Cu cât ești mai insistent cu atât partenerul poate fi mai reactiv, într-o manieră explozivă și neașteptată la care nu te-ai fi așteptat. În acest sens nu este indicat să pui presiune sau să încerci să convingi, ci mai degrabă este perioada în care tu ar trebui să te supui deciziilor partenerului de viață.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Săgetător
Deși ideile și părerile tale sunt apreciate în cercul de prieteni nu la fel se întâmplă și în cadrul colectivului de muncă, unde idealurile irealiste sunt amendate imediat. Luna Plină te poate bulversa emoțional pentru că produce o creștere destul de mare a intensității sentimentelor, mai ales spre weekend.
BANI: Încearcă să nu aduci la muncă idei care vin din afara acestui mediu pentru că vor fi respinse imediat. Deși ai nevoia de a inova sau, crezi tu, că este nevoie de o schimbare fii atent la ceea ce îți comunică colegii de muncă sau subalternii și respectă aceste nevoie cu mare atenție.
DRAGOSTE: Mai ales dacă ești singur s-ar putea să fii bulversat de sentimentele pe care le experimentezi începând de vineri. S-ar putea ca inima ta să se înflăcăreze foarte puternic ceea ce te face nechibzuit, excentric sau mult prea implicat într-o relație care nici măcar nu a început în mod real, doar din perspectiva ta.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Capricorn
Dacă profesional ești foarte meticulos și atent în prima parte a săptămânii, se pare că emoțional ai tendința de a exagera puternic. Probabil și din acest motiv Luna Plină de vineri aduce discuții care pot fi violente sau agresive în cadrul familiei, mai ales cu mama sau o figură maternă destul de reactivă.
BANI: Perseverența ta este recunoscută la locul de muncă, mai ales de superiori și acesta constituie un avantaj. Spre finalul săptămânii s-ar putea să fie nevoie de investiții financiare în care pe care le-ai amânat de ceva vreme dar care se pare că sunt imperios necesare acum și nu mai poți ocoli subiectul.
DRAGOSTE: Pasiunea emoțiilor și sentimentelor tale se poate transforma ușor în încăpățânare sau gelozie, mai ales vineri când ai impresia că multe lucruri ți se cuvin. Acestei atitudini se va opune una la fel de puternică din partea unui reprezentat din familie și există un potențial mare de conflict.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Vărsător
Viziunea ta relațională poate fi idealistă la începutul săptămânii, dar spre finalul lucrurile iau o întorsătură nefastă mai ales din punct de vedere familial. Luna Plină de vineri îți va aduce vești neplăcute sau va anula posibilitatea unor colaborări la care lucrai, ori a unor contracte pe care sperai să le semnezi.
BANI: Chiar dacă eforturile tale nu vor avea rezultate concrete în această săptămână nu trebuie să te descurajezi, pentru că încă ai opțiuni. Nu te limita doar la răspunsurile negative primite acum, ci încearcă sau cauți mai departe, ia în calcul inclusiv posibilitatea de a căuta în străinătate variantele de aici.
DRAGOSTE: Vineri s-ar putea să intri în conflict cu familia partenerului sau cu un membru mai vocal. Din fericire nu există pericole reale, ci mai degrabă trebuie să demonstrezi intențiile tale stabile mai ales în ceea ce privește relația ta de cuplu și viitorul pe care îl conturezi acesteia.
Horoscop săptămânal 25 septembrie – 01 octombrie Pești
Muncești mult în această săptămână, chiar pasional șu cu rezultate extrem de bune în prima parte. Din păcate comunicarea poate fi deficitară în a doua parte și să nu constituie un avantaj. Luna Plină de vineri atrage atenția asupra banilor unde există un mare pericol de a pierde o sumă de bani din imprudență.
BANI: Deși vei avea mici beneficii materiale la începutul săptămânii, poate o restituire a unui împrumut ar trebuie să fii în continuare precaut. Luna Plină te face să uiți de limite și fie să cumperi, fie să investești bani în ceva care nu este decât un capriciu și astfel să realizezi, prea târziu, că ai fost păgubit.
DRAGOSTE: Îți este ușor că comunic comportamental și să oferi dovezi de iubire și implicare, dar vineri limbajul tău nu corespunde neapărat ideilor. Din acest motiv pot apărea neînțelegeri casnice cu partenerul și este necesar să depui eforturi suplimentare pentru a te face în mod real înțeles.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰