Zodia Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie). Valori, compatibilitate și alimente benefice
Simbolul Săgetătorului este Arcaşul, reprezentat de figura, binecunoscută în mitologie, a centaurului, o fiinţă jumătate om, jumătate cal. Centaurul ilustrează natura duală a nativului din zodia Săgetător: cea animală, instinctuală, dornică de libertate, dar încadrată ritmurilor naturale ale naturii şi partea umană, cea care poartă de fapt emblema zodiei (tipurile elevate sunt cele care definesc sensul spiritual al unei zodii), transmite Agerpres.
Zodia Săgetător reprezintă a 9-a zodie pe cercul zodiacal clasic european (care cuprinde 12 zodii) cu începere din 22 noiembrie, încheindu-se pe 21 decembrie. Este o zodie masculină de foc, guvernată de planeta Jupiter, care conferă nativilor înţelepciune, generozitate, spiritualitate, altruism, un puternic spirit filosofic, demnitate şi noroc. Săgetătorul este simbolul hibernării naturii, al evoluţiei intelectuale şi spirituale a omului, simbolul libertăţii depline.
Asocierea cu planeta Jupiter, îl face să fie considerat filosoful zodiacului. Pe de altă parte, Jupiter fiind considerat ca deschizător al marilor oportunităţii, se spune despre nativ că este cel care păşeşte în viaţă cu un "start norocos".
Cei născuţi în această perioadă zodiacală sunt atraşi de valorile înalte, profund morale şi sunt convinşi că oamenii îşi pot depăşi condiţia prin educaţie. Sunt în permanenţă deschişi spre studiu, a învăţa constituie pentru nativi o preocupare continuă. Are talent de pedagog şi mai puţin de supraveghetor, potrivit site-ului www.eastrolog.ro.
Nativii au un talent organizatoric remarcabil. Sunt de neclintit în principiile fundamentale, care sunt adevărul şi dreptatea. Sunt luptători cinstiţi, care iubesc sportul şi natura, mărinimoşi faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Relaţiile cu ceilalţi semeni reprezintă ''cheia de boltă'' a existenţei lor, nativii din Săgetător fiind ''croiţi astral'' să trăiască în colectivitate şi în tumultul ei, indiferent de consecinţe. Le place să exploreze, să călătorească, să descopere.
5 și 7, numerele norocoase ale zodiei Săgetător
Piatra mistică - turcoaz
Ziua norocoasă - joi
Numerele norocoase - 5 şi 7
Culori norocoase - albastru
Simţul cel mai dezvoltat - văzul
Alimentele benefice: are nevoie de proteine şi vitamine, de carne şi alimente energizante, alimente reci, ficat, alimente oferite de natură: legume, fructe, zarzavaturi, vânat, peşte, muştar, scorţişoară, ceapă, usturoi, migdale, portocale, cafea.
Bărbatul Săgetător preţuieşte libertatea mai mult decât orice şi cu toate că poate dovedi o prietenie de nădejde, e greu ca iubirea unui astfel de bărbat să pară "stabilă". Tipul introvertit poate fi destul de conformist şi nu pune în discuţie structura societăţii în care trăieşte. În relaţie cu copiii săi, bărbatul Săgetător devine idolul lor când aceştia încep să-i pună întrebări, să-şi manifeste inteligenţa. Este încântat să le povestească, să-i instruiască, să-i îndrume şi ca urmare este ascultat şi iubit de copii.
Cum este femeia din zodia Săgetător
Femeia Săgetător, sigură pe ea şi pe săgeţile ei, este cea mai îndrăgostită femeie din zodiac. Ca soţie, va încerca să rezolve rapid treburile casei, pentru a avea cât mai mult timp pentru activităţi extra-casnice. Îi place să fie în mijlocul evenimentelor, al oamenilor. Ca mamă, are răbdare cu copiii săi, va fi o mamă minunată şi îi va creşte în spiritul independenţei pe care ea însăşi o iubeşte. Are talent de pedagog şi mai puţin de supraveghetor, potrivit site-ului eastrolog.ro. În mod normal, este o persoană calmă, însă dacă cineva o va jigni se poate transforma brusc în ceea ce ar putea să semene cu un dragon care scuipă foc, potrivit site-ului venus.org.
Copiii născuţi în zodia Săgetător sunt foarte veseli, dinamici, cu un farmec deosebit. O educaţie prea severă poate să le înăsprească caracterul, eliminând aspectele pozitive. Le place mult să înveţe, informaţiile fiind pentru ei binevenite indiferent de domeniu, după cum menţionează site-ul copilul.ro. Aceşti copii au foarte mare nevoie de mişcare atât pentru sănătatea emoţională cât şi pentru cea fizică. Ei se plictisesc foarte uşor şi au nevoie mereu de jucării noi.
Compatibilitate Săgetător cu alte zodii
Excelentă (100%) - Berbec, Leu
Bună (80%) - Vărsător, Balanţă
Delicată, riscantă (60%) - Peşti, Fecioară
Dificilă, dar interesantă (50%) - Rac, Taur
Nerecomandabil (10%) - Capricorn, Scorpion
Personalităţi de pe mapamond născute în zodia Săgetător
Benedict Spinoza, Toulouse-Lautrec, Winston Churchill, Walt Disney, Olivia Cole, Frank Sinatra, Brad Pitt, Gianni Versace, Edith Piaf, Tina Turner, Rudyard Kipling, Aleksandr Soljeniţîn, Rainer-Maria Rilke, William Blake, Jacques Chirac, Jeff Bridges, Alain Tanner, Franco Nero, Kayvan Novak, Carlo Collodi, Emir Kusturica, Joe DiMaggio, William Amstrong, Mark Twain, Jonathan Swift, Maria Callas (Maria Calogeropoulos), Ozzy Osbourne, Billy Idol, Christina Aguilera.
Personalităţi din România născute în zodia Săgetător: Johnny Răducanu, Florenţa Albu, Dan Marţian, Ionel Pop, Victor Iliu, Mihail Drumeş, Emil Hossu, Mitică Popescu, Cornel Fugaru, Ivan Patzaichin, Radu Beligan, Grigore Antipa, Liviu Rebreanu, Nicolae Manolescu, Colea Răutu, Mariana Nicolesco, Traian T. Coşovei, Nicolae Labiş, Leo Iorga, Cătălin Botezatu, Ştefan Hruşcă, Leopoldina Bălănuţă, Aura Urziceanu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰