Antena Meniu Search
x

Foto Eugen Teodorovici i-a cerut lui Eduard Novak, triplu medaliat paralimpic, "să câştige el măcar o medalie, dacă e în stare"

Din ciclul "hai să câştigăm capital politic pe greşelile adversarilor noştri", social-democratul Eugen Teodorovici a încercat să profite de scandalul iscat între Eduard Novak şi Ana Maria Popescu, însă a gafat impardonabil.

Cornel Preda
de Cornel Preda

la 28.07.2021, 15:57

Fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici, de la PSD, i-a cerut demisia într-o postare pe Facebook ministrului Sportului, Eduard Novak, după ce acesta a transmis că Ana Maria Popescu nu ar fi câştigat medalia de aur la Tokyo nici dacă bugetul federaţiei de scrimă era cu 5 milioane mai mare.

Eugen Teodorovici a mers însă mai departe şi l-a mustrat pe Eduard Novak, medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice de la Londra, spunând că nu a făcut nimic pentru sportivii români şi că ar trebui "să câştige el măcar o medalie la Jocurile Olimpice, dacă e în stare". 

Bravo, Ana Maria Popescu! Te-ai comportat ca o adevărată campioană a României Noi suntem mândri de tine! Un ministru care nu înțelege toată sudoarea și toate sacrificiile făcute de un sportiv ca să ajungă la performanță, nu are ce căuta la conducerea sportului românesc! Și da, așteptăm cu interes ca <sinistrul> sportului, Carol-Eduard Novak, care nu a făcut nimic pentru sportivii români, să câștige el măcar o medalie la Jocurile Olimpice, dacă e în stare ... Nu contează de care", a scris Eugen Teodorovici pe pagina sa de Facebook.

Postarea lui Eugen Teodorovici, la adresa lui Eduard Novak

Facebook Eugen Teodorovici

Pe acelaşi subiect

Cine este Eduard Novak

În 18 ore, postarea lui Eugen Teodorovici a primit mii de like-uri şi sute de comentarii şi distribuiri, însă puţini au fost cei care i-au sesizat fostului ministru greşeala pe care a făcut-o. 

Reamintim pe scurt că Eduard Novak este ciclist paralimpic rutier și de pistă, care a câștigat prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice, dar și prima medalie de aur, în cadrul ediției din 2012 de la Londra.

La începutul carierei, Eduard Novak a fost activ ca patinator de viteză timp de zece ani: a câștigat 11 titluri naționale și a stabilit un total de 30 de recorduri românești la nivel juvenil, terminând pe locul 10 la Mondialul de juniori. Un accident de maşină, la doar 20 de ani, a dus la amputarea piciorului drept şi spulberarea visului de a participa la Jocurile Olimpice de iarnă de la Nagano. 

După o scurtă pauză în cariera sportivă, Novak a început să concureze în competiții de paraciclism în clasa C4, precum și în curse Elite. În 2001 a devenit profesionist. A cucerit argintul la contratimp pe şosea la Beijing 2008, iar la Londra 2012 a luat aur în cursa de urmărire C4 pe pistă şi argint în cea de contratimp C4 pe şosea.

Conflictul Eduard Novak - Ana Maria Popescu

Eduard Novak nu este însă nici el străin de declaraţii nepotrivite. Spadasina Ana Maria Popescu a declarat, sâmbătă, că speră ca argintul obţinut la Tokyo să fie suficient cât să asigure un "buget de bun simţ pentru scrima românească". În replică, ministrul, deşi nu fusese nominalizat ca fiind de vină, a transmis că scrimera nu ar fi obţinut aur nici dacă bugetul federaţiei era mai mare.

La revenirea în ţară, Ana Maria Popescu a refuzat să dea mâna cu ministrul Eduard Novak, la aeroport.

Sportiva a ţinut apoi un discurs-manifest pentru încurajarea sportivilor şi în care a adus mai multe critici la adresa guvernanţilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Jocurile Olimpice de la Tokyo » Eugen Teodorovici i-a cerut lui Eduard Novak, triplu medaliat paralimpic, "să câştige el măcar o medalie, dacă e în stare"