Galerie foto „Ai fost un înger!". O tânără înotătoare a murit la doar 27 de ani, în urma unui infarct. Urma să se căsătorească

Urma să împlinească 28 de ani în doar o săptămână, spusese „DA” unei promisiuni de căsătorie în faţa iubitului ei, peste o lună termina facultatea, iubea sportul şi viaţa şi era o întotătoare excelentă. Atâtea planuri, atâtea vise şi toate spulberate în doar o clipă. Tânăra Mariasofia Paparo s-a stins tragic, în urma unui atac de cord.

de Larisa Andreescu

la 12.04.2022 , 17:47

Un vis cât o viaţă întreagă, spulberat într-o clipă de durere. Mariasofia Paparo a murit, în urma unui infarct subit la vârsta de doar 27 de ani. Era o înotătoare de succes, crescută în San Giorgio a Cremano, în provincia Vezuviană Napoli, relatează napoli.repubblica.it. Urma să-şi sărbătorească ziua de naștere în mai puțin de o săptămână și de curând îi făcuse o promisiune de căsătorie lui Matteo, iubitul ei de care era îndrăgostită nebuneşte.

Pe 28 aprilie ar fi trebuit să devină absolventă a Universităţii Parthenope. Unitatea de învăţământ a postat de altfel pe rețelele de socializare un mesaj de condoleanțe în memoria tinerei sportive: „Mariasofia Paparo s-a stins din viață prematur; era studentă absolventă a Departamentului de Știință și Tehnologie (ar fi absolvit în aprilie) și înotătoare profesionistă. Simţim durerea familiei sale și a tuturor prietenilor săi. Ultimul rămas bun de la Maria Sofia va avea loc astăzi, 12 aprilie, în biserica Sant'Antonio di Padova din San Giorgio a Cremano (NA), la ora 15:00”.

Mariasofia era o înotătoare extrem de talentată, fiind înscrisă în Clubul Nautic Posillipo. În 2019 a făcut parte din staff-ul Trofeului Swim4Life, valabil pentru Circuitul Supermaster FIN. A făcut parte şi din Speedo Master Team și în 2020 a participat la traversarea strâmtorii Messina, precum și la Capri-Napoli.

Articolul continuă după reclamă

Mesaj de adio din partea lui Matteo, sufletul ei pereche

Partenerul ei, Matteo, a publicat o postare pe Instagram pentru a-i transmite câteva gânduri în semn de rămas bun, potrivit ilmattino.it.

Ai fost un înger care mi-a schimbat viața dându-mi puterea să fac lucruri la care nu m-aș fi putut gândi niciodată să le fac. M-ai învățat dragostea adevărată, m-ai învățat să zâmbesc și să fiu fericit din nou. Aveam o viață înainte și tu ai plecat așa. Te-am iubit din prima zi în care te-am văzut Mariasofia Paparo, gata să concurăm împreună în portul Golfului, m-ai făcut să mă chinui să te cuceresc, dar apoi ai acceptat să trăim împreună această aventură fantastică și mi-ai oferit cei mai buni doi ani din viața mea. Îmi voi aminti mereu de tine așa, ca și frumoasa mea Mariasofia, și voi fi mereu ciccino-ul tău. Te iubesc și te voi iubi pentru totdeauna iubirea mea”, a scris el, în dreptul unei fotografii de cuplu.

Larisa Andreescu Like

Fac parte din echipa Observator din 2016, lucrând în prezent ca Editor de Content. În fiecare zi urmăresc fluxul știrilor din România și din lume, aleg ce contează și mă asigur că informațiile ajung rapid, clar și corect la cititori.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Este acesta cel mai scump Paște din ultimii ani?
Observator » Mapamond » „Ai fost un înger!". O tânără înotătoare a murit la doar 27 de ani, în urma unui infarct. Urma să se căsătorească