Antena Meniu Search
x

Curs valutar

DOLIU în lumea filmului! A murit actorul Michael Nyqvist, cunoscut din ”Mission: Impossible-Ghost Protocol” şi seria "Milennium" (VIDEO)

Actorul suedez Michael Nyqvist, cunoscut pentru rolurile din ”Bărbaţi care urăsc femeile/ Män som hatar kvinnor” (2009) şi ”John Wick” (2014), a murit la vârsta de 56 de ani, scrie Daily Mail.

de Redactia Observator

la 28.06.2017 , 16:11

- FOTO: Hepta

Actorul suedez Michael Nyqvist, cunoscut pentru rolurile din ”Bărbaţi care urăsc femeile/ Män som hatar kvinnor” (2009) şi ”John Wick” (2014), a murit, marţi, după o lungă bătălie cu un cancer pulmonar.

”Pasiunea şi bucuria lui Michael erau contagioase pentru cei care l-au cunoscut şi iubit. Farmecul său a fost incontestabil”. Dragostea lui Nyqvist pentru arte ”a fost simţită de toţi cei care au avut plăcerea de lucra cu el”, se arată în mesajul familiei transmis de un purtător de cuvânt al actorului.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Actor şi scenarist, Nyqvist (56 de ani) a urmat studiile Academiei de Teatru din Malmö. A fost cunoscut pentru rolul din filmul ”Bărbaţi care urăsc femeile/ Män som hatar kvinnor” (2009), bazat pe romanul lui Stieg Larsson, parte din trilogia ”Millennium”, unde a jucat alături de Noomi Rapace. 

În versiunea americană a filmului, ”Fata cu un dragon tatuat”, rolul principal a fost interpretat de Daniel Craig.

Nyqvist a jucat în mai multe producţii de la Hollywood, printre care ”Mission: Impossible - Ghost Protocol”, cu Tom Cruise, şi în ”John Wick”, cu Keanu Reeves. În 2015, a putut fi văzut în filmul ”Colonia”, cu Daniel Brühl şi Emma Watson.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nyqvist a scris şi volumul de memorii ”Just After Dreaming”, publicat în 2010, în care vorbeşte despre copilăria lui, despre cum, adoptat fiind, a pornit în căutarea părinţilor biologici.

A fost căsătorit şi a avut doi copii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri Mondene » DOLIU în lumea filmului! A murit actorul Michael Nyqvist, cunoscut din ”Mission: Impossible-Ghost Protocol” şi seria "Milennium" (VIDEO)