Cum mi-am petrecut "sfârşitul lumii" cu președintele în Spartan
Noi, românii, suntem o naţie de experţi. În epoca reţelelor de socializare, avem experţi în tot şi toate. Românul e expert în politică externă, expert în războaie, expert în interesele americane în Groenlanda si Venezuela. Expert în sfere de influenţă şi în echilibrul marilor puteri.
Mai nou, românul e expert în comunicaţii criptate, în chestiuni care ţin de securitatea naţională şi, mai ales, e doctor honoris causa în avioanele Spartan.
Că nu se poate, dom'ne, să stea ditamai preşedintele ţării, ca orice amărât, să aştepte să se oprească ninsoarea la Paris. Ne facem de râs ca naţiune, oameni buni. Asta e o umilinţă pentru popor, pentru fibra noastră de daci liberi cu cont pe TikTok.
Acum, dincolo de isterie şi delir, vă spun povestea aşa cum a fost. Aşa cum am trăit-o eu, unul dintre cei 9 jurnalişti care au călătorit cu Spartanu' la Paris.
Miercuri, ora 6 dimineaţa, Paris. Oraşul luminilor e îngheţat, iar marile bulevarde pariziene sunt albe. Nouă jurnalişti, cu ochii cârpiţi de somn, coboară din hotel şi se urcă în microbuzul care îi va duce spre aeroport.
Pe drum, ne oprim câteva minute la hotelul unde a fost cazat preşedintele, ne lipim de coloana oficială şi pornim spre aeroport. Între timp, în Paris a început să ningă abundent.
După 20-30 minute ajungem la aeroport. Le Bourget e acoperit de zăpadă, zeci de avioane stau încremenite pe pistele care abia se mai văd.
Spartanul nostru a fost dejivrat, are motoarele pornite, iar piloţii sunt gata de zbor. Preşedintele şi consilierii urcă în avion, ne urcăm şi noi jurnaliştii, ne punem centurile de siguranţă şi aşteptăm să decolăm spre Bucureşti. Trec 15-20 minute şi vine anunţul sec: trebuie să coborâm. Pista e plină de zăpadă, ninge viscolit, nu se mai poate decola. Durează o oră - două să cureţe pista şi poate atunci vom pleca.
Anunţăm redacţiile din ţară si intrăm într-un salon separat cu preşedintele şi toată delegaţia. Nicuşor Dan bea un ceai cald, jurnaliştii şi oficialii fac coadă la aparatul de cafea.
Lumea stă la poveşti, Nicuşor râde, jurnaliştii îşi beau cafelele în grabă, apoi ies pe pistă înfofoliţi. La Paris e viscol, ninge fără oprire, la Bucureşti e deja isterie şi breaking news.
Preşedintele e "blocat" în aeroport, stare de alertă, criză naţională, delir absolut. Live-uri, relatări, ambianţe, stand-up-uri şi înregistrări trimise la foc continuu pe WhatsApp.
Pe pistă, Spartanul e îngheţat, viscolul nu dă semne că se potoleşte, aeronava militară trebuie dejivrată din nou.
În aeroport, angajaţii francezi vin la poze cu "monsieur president", jurnaliştii mai beau o cafea, îşi încarcă telefoanele, trimit materialele şi ies din zece în zece minute să filmeze "urgia şi iadul alb".
Trec două-trei ore, în ţară apar experţii, iar reţelele de socializare sunt pline de glume, meme-uri şi păreri.
Oficialii şi jurnaliştii glumesc şi ei. Nicuşor vede postările şi se amuză ca un copil. Preşedintele se lipeşte timid de gaşca jurnaliştilor, se aşază pe canapea, facem cerc în jurul lui şi încep alte poveşti.
Cum era în studenţie la Paris, cum se distra când era tânăr, cum călătorea prin ţară şi prin Europa la olimpiade. În ţară e news alert, panică şi prăpăd. Burtierele televiziunilor de ştiri sunt roşii, criza naţională e la apogeu. Ne facem de râs ca naţiune, e inadmisibil, oameni buni...
Preşedintele "izolat" stă de vorbă cu jurnaliştii, mănâncă un sandviş rece, apoi încep întrebările mai serioase. Ce a mai spus Zelenski, ce a zis Macron, ce zic americanii? Ce ţări vor trimite trupe în Ucraina? Noi cu ce mai ajutăm, ce contribuţie vom avea la garanţiile de securitate? Cât mai rezistă Coaliţia? Ce se întâmplă la CCR? Când începe referendumul în Justiţie?
Subiectele se derulează cu o viteză ameţitoare. Spartanul e tot pe pistă, încremenit în viscol şi zăpezi.
După două ore de "terapie" cu presa, Nicuşor îşi ia laptopul şi se retrage singur să lucreze ceva. Jurnaliştii ies, din nou, pe pistă pentru live-uri si filmări.
Aşa trec mai bine de şapte ore, iar în final vine anunţul pe care îl aşteptam: în juma' de oră plecăm. Ne urcăm în avion, fiecare cu gândurile, cu amintirile şi cu poveştile lui.
Zborul cu Spartanul a durat patru ore şi jumătate. În spaţiul aerian al Elvetiei, două avioane de luptă F-18 escortează Spartanul preşedintelui, în semn de respect pentru sprijinul oferit de România după tragedia de la Crans Montana.
Aterizăm în prime-time la Baza 90, mai tragem două trei cadre pe fugă şi plecăm.
Micul Paris e rece, afară plouă de rupe, la televiziuni şi pe Facebook... invazie de experţi. Am ajuns acasă îngheţat, cu sentimentul că dacă n-aş fi fost jurnalist... habar nu am ce aş fi fost.
"Rețelele de socializare dau dreptul la cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător al adevărului absolut" - Umberto Eco.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
