Războiul surzilor, cu ecou doar în portofel

Autor: Ionuț Lepa

Când a căzut Guvernul, eu îmi culcam copilul. Și… a fost liniște. Mă așteptam să se audă un zgomot puternic din dealul Parlamentului, până-n Militari, să răsune ca o lespede de granit căzută peste mormântul economiei românești. Însă nu. A fost liniște. 

Toate moțiunile pe care le-am trăit în redacții de știri și-au lăsat amprenta. Un fel de PTSD la supraexpunerea de informații, șerpuieli de culise și trâmbițări politice de la tribuna amorală a plenului. Ca un cronicar obișnuit să stea pe metereze să noteze ghiulelele trase în plin război, mă așteptam să aud șuierături, baionete încrucișate, țipete... dar a fost liniște. 

Și, în acel moment, am înțeles de ce rata absenteismului e atât de mare în România. Oamenii preferă liniștea. Un mecanism de autoapărare, format în trei decenii petrecute în lumea lui "și-așa nu schimb eu nimic". 

Și-uite așa doar sforăitoarele discursuri politice mai sparg liniștea din războiul surzilor: ei surzi în Parlament la adevăratele nevoi ale oamenilor, noi surzi în societate, pentru că alegem să nu-i mai ascultăm.

Dar, dragi concetățeni: lovitura politică e mult mai parșivă - nu face deloc zgomot și nici nu simțiți un cutremur în momentul când în plen se anunță rezultatul votului. Efectul e mult mai insidios. Vine în valuri, câteodată întinse de-a lungul anilor. Inflație, curs valutar, rate, prețul din galantar, libertatea presei, democrație ciobită...

Poate de data asta valul care vine e îndeajuns de învolburat și rece încât să ne trezească și să ieșim în număr mare la vot, pe modelul vecinilor maghiari. Asta cu condiția ca acest val să nu fie, de fapt, un tsunami, care să ne înece de tot.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰