Mononucleoza sau boala sărutului, cumplită în cazul copiilor

Încă o dată viața îmi arătă că de ce îți e teamă, de aia nu scapi. Și-acum îmi imaginez că sunt șanse mari să nu scap de Covid, deși am grijă cât pot, dar măcar sper să fie o formă ușoară. Însă în afara Covidului, mai sunt atâtea alte boli. Una dintre ele a prins-o din zbor și băiețelul meu, Andrei. Mononucleoza. I se mai spune și boală sărutului. Habar n-aveam că există așa ceva. Este o boală contagioasă produsă de virusuri, dintre care cel mai frecvent este virusul Epstein-Barr (EBV). Perioada de incubație e de 4-6 săptămâni. Nu știm de unde a luat-o. Nu am aflat că vreo persoană dintre cele cu care s-a întâlnit ar fi făcut-o, deci e mister total. A debutat cu nas înfundat. Trei zile, soft. Nimic altceva. În a patra zi febra 37,5. Normal că primul lucru a fost să îi fac testul Covid care a ieșit negativ. Mi s-a părut ciudat că nu are niciun simptom în afara năsucului care nu curgea. În ziua cu febră i se umflaseră puțin și amigdalele și îi simțeam în respirație un miros ciudat. Panică: unde mergem cu el în pandemia asta? Prima oprire, la o clinică privată unde am primit diagnosticul în primul minut de evaluare, confirmat ulterior de analizele de sânge. Am mers acasă și am început administrarea tratamentului. Știam că febra urma să dureze în jur de 7 zile. Însă la două zile după începerea tratamentului, la somnul de prânz, m-am speriat îngrozitor pentru că nu respira bine. Aveam impresia că se sufocă. L-am trezit și am venit la spitalul Grigore Alexandrescu. Pentru prima dată în viață. Recunosc că imaginea mea era cea pe care sunt sigură că o au mulți despre spitalele de stat, deși știam că fusese renovat complet. Arată minunat și totul se desfășoară ca la carte. Pot spune chiar că arată mai bine decât o clinică privată. De la triaj, la reacția promptă a asistentelor și medicilor, totul e de nota 10. S-au văzut la ecograf splina și ficatul mărite, iar medicul ORL-ist a constatat și-o otită medie, polipi mega inflamați. S-a schimbat puțin tratamentul și am început să îi dau seara antibiotic, acasă. Nu necesita internare. A doua zi, la prânz a început să îmi spună că îl înțeapă în partea dreaptă în zona apendicului și că îl doare burtica. Într-o oră mi-a zis de 4 ori asta. Așa că am revenit imediat la același spital. Din nou analize de sânge, ecografie, medic ORL-ist, chirurg... Într-un final, medicul pediatru a insistat enorm să ne internăm pentru că e o boală care poate da multe complicații. Doar când medicul pediatru a pronunţat pneumonie și encefalită am simțit că îmi scade tensiunea. Și-acum am rămas în minte cu imaginea acelor ochi frumos conturați (atât vedeam din pricina măștii) care insistau să rămân în spital ca și cum era vorba de copilul dumneaei. Ceea ce am și făcut. Vineri a fost prima noapte în care a făcut febră 39.3, ceva ce n-aveam cum controla acasă pentru că și în spital a scăzut destul de greu. Vă scriu atât de în detaliu totul pentru că mi-aș dori enorm să înțelegeți ce boală urâtă e asta și să nu va tratați acasă copilul, după ureche, fără a discuta întâi cu medicul pediatru de la primele simptome. Andrei a avut doar năsucul înfundat, nimic altceva timp de 3 zile până a făcut febră. Și deja avea multe puncte albe în gât. E o boală care mărește ficatul și splina încât cea din urmă se poate rupe la mișcări bruște. Nu există vaccin care să ofere protecție împotriva mononucleozei infecțioase care vine la pachet și cu o hepatită. Horror, chiar știu! Scriu aceste rânduri după 4 nopți de spitalizare și câteva ore de somn. Andrei a fost pe cele mai bune mâini, n-am îndoială. Atât de neputincioasă mă simțeam, dar, în același timp, atâta putere îmi dădea curajul lui Andrei de fiecare dată când i se recolta sânge sau i se administra tratamentul injectabil. Mă întreb cum aș putea să îmi arat recunoștința pentru faptul că mi-am luat copilul acasă și e bine? Încă nu știu, dar asta nu mă împiedică să mulțumesc din adâncul inimii cadrelor medicale de la spitalul Grigore Alexandrescu, in special domnului doctor Ulmeanu Alexandru. Sănătate să fie, cu restul ne-om descurca... P.S. Medicii îmi spuneau că sunt multe astfel de cazuri in ultima perioadă.