Politica de groază. Lupta cu morții vii și impotența
Dacă vrei să înțelegi cât de blocată este România în acest moment, nu trebuie să citești statistici economice. E suficient să te uiți la spectacolul declarațiilor de după consultările eșuate de la Cotroceni.
În timp ce țara este blocată în traficul unei crize guvernamentale fără GPS, președintele PSD a venit la Observator să ne prezinte noul său scenariu din The Walking Dead, filmat direct pe holurile de la Cotroceni. Un serial scris prost, cu prea multe sezoane.
Vedeta serii? Ilie Bolojan, rebranduit instant în „zombie politic care se plimbă și se agață de funcție”. O metaforă menită să ne arate că la PSD, dacă nu poți tăia o panglică la un guvern, măcar poți tăia un adversar din două cuvinte.
Dar delirul nu s-a oprit aici. Într-un acces de clarviziune demn de vrăjitoarele de la periferia Capitalei, Sorin Grindeanu l-a acuzat pe Bolojan că blochează negocierile pentru că se află deja în campanie electorală... pentru alegerile prezidențiale din anul 2030!
Ați citit bine. Românii nu știu dacă își permit facturile de luna viitoare ori dacă au mâncare suficientă în frigider, dar la vârful PSD se fac strategii pentru Cotroceni. Simulări pentru un viitor în care încă nu știm cine va fi premierul de săptămâna viitoare. Acest gen de proiecție SF arată dimensiunea uriașă a deconectării de la realitate. Oamenii cer soluții pentru azi, iar Grindeanu le vinde bârfe despre poimâine. Liderul PSD a pus diagnosticul de „impotență politică” pe fruntea întregii Opoziții, acuzând PNL și USR că singurul lor program de țară este „lupta cu PSD”. Pe hârtie, Grindeanu vrea să pară singurul adult dintr-o cameră plină de copii imaturi.
Doar că, dacă ridici puțin cortina, vezi că toată camera e, de fapt, aceeași familie politică, certată pe telecomandă. PSD a votat moțiunea, PSD a dărâmat Guvernul, dar acum se miră în direct că „zombii” nu vor să joace după regulile lor. Cu PNL se poate, dar numai dacă Bolojan rămâne în stadiul de „fost”.
Cu USR e greu, că au intoleranță la trandafiri. Cu AUR nu se trece, că e drumul închis spre Occident. Iar Nicușor Dan e controlorul de trafic delegat de PSD. Mingea a fost trimisă oficial în terenul președintelui, cel care, conform liderului PSD, are misiunea ca la următoarea rundă să vină direct cu numele premierului în plic. O altă metodă elegantă de a spune: „Dacă lucrurile merg prost, e vina altcuiva”. Ce rămâne în urma acestui spectacol?
Un Monopoly politic în care se mută pioni, se blochează străzi și se negociază funcții, în timp ce publicul plătește chiria realității. Grindeanu are dreptate într-un punct: e ușor să-ți faci campanie înjurându-i pe ceilalți. Morții vii din politică sunt foarte activi. Aleargă, vorbesc, acuză, etichetează. Singurul lucru pe care nu îl mai fac este exact ce ar trebui: să guverneze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
