Video Daniel Băluță a renunțat la scandalul de la Planșeul Unirii cu Nicușor Dan la intervenția lui Ciolacu - surse. Cum arată acum zona
Scandalul de la Piaţa Unirii, din Bucureşti a luat pauză aseară, dar nu înainte să facă şi victime... doi angajaţi ai primăriei Sectorului 4 au ajuns la spital după ce au făcut scut în faţa buldozerelor aduse de Nicuşor Dan. Primarul general a venit cu poliţia şi cu utilajele să dărâme gardurile montate la ordinul... lui Daniel Băluţă, care susţine el, nu are autorizaţie. A făcut-o în baza unei decizii emise chiar de el însuşi. De partea primarului de sector este însă prefectul Capitalei. Şoferul buldozerului care i-a lovit pe angajaţii primăriei sectorului 4 a fost dus la Poliţie, unde i s-a deschis dosar penal.
Scandalul a început de dimineaţă, însă totul s-a amplificat după ce Nicușor Dan s-a întors în Piața Unirii, după ora 19.00. A adus cu el mai multe buldozere pentru a dărâma gardurile montate de Daniel Băluţă. Edilul nu a stat pe gânduri şi a dat ordin de demolare, în baza documentului pe care tot el îl semnase, în urmă cu doar câteva minute.
Şantier cu scandal pe Planşeul Unirii
Poliţiştii locali de la sectorul 4 s-au aşezat în faţa buldozerelor, care şi-au continuat totuşi cursa şi au dărâmat nişte garduri. În timpul operaţiunii, doi oameni au fost răniţi. În sprijinul lui Nicuşor Dan, în Piaţa Unirii a ajuns şi Clotilde Armand, dar şi prefectul Capitalei, Mihai Toader. Acesta a declarat că, potrivit documentelor, primăria Sectorului 4 are dreptate, în consecinţă va ataca în instanţă ordinul de demolare emis de Nicuşor Dan.
Prefectul s-a declarat şocat de tot circul generat în Piaţa Unirii: Lucrul ăsta deja mă depăşeşte. Am şi eu foarte, foarte mulţi ani în administraţie, n-am întâlnit aşa ceva.
- Şantierul de la Planşeul Unirii a fost desființat. Nicușor Dan acuză că lucrările sunt ilegale: "Gardurile...
- Război pe Planşeul Unirii. Prefectul Capitalei s-a declarat şocat de scandalul între Băluță și Nicușor Dan:...
- Daniel Băluţă anunţă retragerea echipelor care lucrau la planşeul Unirii. "Violenţa n-are ce căuta într-o...
- Nicușor Dan, cu buldozerul la Piața Unirii. Mai mulți angajați ai Sectorului 4 s-au pus în fața utilajului,...
Cu toate acestea, Nicuşor Dan e decis să ridice gardurile de delimitare a lucrărilor instalate de primarul sectorului 4: Aceste garduri, până la urmă, vor dispărea. Pentru că România este un stat de drept. Că se va întâmpla în 2 ore, că se va întâmpla mâine dimineaţă, aceste garduri vor dispărea. Pentru că România este un stat de drept. Am pierdut o zi întreagă în care aveam mai multe întâlniri importante, pe fonduri europene, dar, e mai important un principiu decât toate astea.
Băluţă şi-a retras angajaţii la intervenţia lui Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, despre scandalul de la Piaţa Unirii, că nu a câştigat nimeni, toată lumea a pierdut, au pierdut şi primarul general şi primarul de sector. El a precizat că a vorbit cu Daniel Băluţă şi i-a spus că nu este permis ce se întâmplă.
"Am vorbit cu Daniel Băluță și i-am spus că nu este permis ce se întâmplă, nici de-o parte, nici de partea primarului general, nici ce se întâmplă în spațiu public. Din punctul meu de vedere nu a câștigat nimeni. Toată lumea a pierdut. Nu trebuia să se ajungă la acest lucru. În acest moment, lucrurile sunt în instanță. Am înțeles că Daniel Băluță a retras tot ce a fost acolo. Nu este atributul meu să știu cine trebuie să emită autorizații. Nu întâmplă nimic cu niciun ban. A fost o minciună care a depășit imaginația cuiva, că acei bani s-au livrat, se fură... Banii se dau când încep lucrările. Nu a început nicio lucrare. Banii sunt alocați pe credite-angajament. Așa funcționează o administrație", spune premierul Marcel Ciolacu. Liderul PSD a precizat că "este regretabil, mai ales că vorbim de Capitala României, dar s-a intrat pe un făgaș normal".
"Eu am înțeles totuși că domnul Băluță, cu o zi înainte, a prezentat ce se va face. Din punctul meu de vedere și după cum am văzut expertizele și faptul că acum 2 ani domnul primar general spunea că e o urgență acel pasaj. Între timp nu mai e o urgență. Deja mi se pare că intrăm într-o zonă mult prea neserioasă", a încheiat Marcel Ciolacu.
Şantierul de la Planşeul Unirii a fost desființat. Nicușor Dan acuză că lucrările sunt ilegale
Luni seara Nicușor Dan a emis un ordin de demolare a șantierului, iar Daniel Băluță a anunţat, printr-un mesaj postat pe Facebook, faptul că îşi retrage angajaţii din Piaţa Unirii, pentru a nu-i pune în pericol. "Sunt şocat de efectele generate de demersul legal de a pune în siguranţă centrul Capitalei, care au condus, astă seară, la rănirea celor doi colegi de la Primăria Sectorului 4, loviţi în timpul intervenţiei brutale, cu excavatoarele Primăriei Generale. Suntem alături de colegii răniţi şi de familiile lor. Pentru a pune în siguranţă integritatea şi viaţa angajaţilor Primăriei Sector 4, dar şi a echipelor care lucrează la consolidarea planşeului peste râul Dâmboviţa de la Piaţa Unirii, am decis retragerea de îndată a tuturor. Consider că violenţa nu are ce căuta într-o administraţie de capitală europeană", a scris, luni seară, pe Facebook, Daniel Băluţă.
"Daniel Băluță retrage acum oamenii din amplasamentul ilegal al șantierului de la Parcul Unirii. Pentru revenirea la starea de legalitate, gardurile trebuie ridicate din teren care este proprietatea Municipiului București", a scris luni seara pe Facebook şi Nicușor Dan.
Primarul general al Capitalei a transmis că va continua toate demersurile pentru ca documentele care atestă dreptul de proprietate al PMB să fie fără echivoc.
Ce urmează după scandal
Bucureştenii aşteaptă o decizie în ceea ce priveşte lucrările de la Planșeul Unirii, despre care specialiştii spun că este un pericol real.
Muncitorii firmei care, inițial, s-au apucat inițial de lucrările de consolidare a Planșeului de la Unirii s-au apucat în acest moment să readucă zona la starea inițială. Așa că oamenii au început să monteze la loc băncile și coșurile de gunoi pe care le demontaseră inițial.
Cele două părți, Primăria Municipiului București și Primria Sectorului 4, vor continua cu siguranță acest război al avizelor și autorizațiilor. Până când se vor pune de acord cei doi primari, NIcușor Dan și Daniel Băluță, de Planșeul de la Unirii nu se mai atinge nimeni. Asta, deși numeroși experți susțin că uzura de dedesubt este accentuată și ar exista un pericol de prăbușire al întregii structuri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰