Live Text Miniştrii propuşi de Dacian Cioloş, audiaţi de comisiile de specialitate ale Parlamentului. Cătălin Drulă, singurul aviz pozitiv
Candidaţii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş pentru funcţiile de miniştri sunt audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Până la această oră, un singur ministru audiat a primit aviz pozitiv.
UPDATE 20.20 - Ioana Mihăilă, propusă de USR pentru Ministerul Sănătății în Guvernul Cioloș, a primit aviz negativ în comisiile de specialitate. Au fost 7 voturi ”pentru”, 18 împotrivă, iar 9 parlamentari s-au abţinut.
Mihăilă a fost aplaudată în comisie după replica dată unui deputat AUR care a întrebat-o dacă știe care sunt principalele trei afecțiuni de sănătate a românilor care duc la deces. Fostul ministru a subliniat că este conștientă că există o problemă a pacienților cu afecțiuni non-COVID în ceea ce privește accesul la îngrijirea medicală, însă această problemă ”domnule parlamentar, e cam târziu s-o conștientizați având în vedere că toată iarna dvs. ați chemat susținătorii să protesteze împotriva purtării măștii, iar apoi ați protestat împotriva vaccinării”.
UPDATE 19.30 - Corina Atanasiu a primit un aviz negativ în comisiile de specialitate. Propunerea USR pentru Ministerul Educaţiei a primit 10 voturi „pentru” un aviz favorabil, 17 voturi „împotrivă” şi 11 abţineri. Audierea ei a durat cu aproximativ o oră mai mult decât era programat iniţial.
Aviz negativ a primit și propunerea USR pentru Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Oana Ţoiu, cu 18 voturi „pentru”, 24 ”împotriva” şi 5 parlamentari s-au abţinut de la vot.
- Dacian Cioloș a uitat că e premier desemnat, la o ședință USR: "Eu nu o să fiu în Guvern. De fapt, evident că...
- Ce șanse are Guvernul Cioloș să treacă de votul Parlamentului. Aritmetica parlamentară și calculul USR
- Calendar accelerat pentru învestirea Guvernului Cioloş. Liderul USR are susţinerea a 80 de parlamentari
UPDATE 17:30 - Ministrul propus la Justiţie, Stelian Ion a primit un aviz negativ, marţi, în urma audierii în cele opt comisii comune ale Cameri Deputaţilor şi Senatului. Acesta a primit 16 voturi "împotriva", 11 "pentru", iar 13 au fost "abţineri".
Dragoş Pîslaru a primit aviz negativ pentru ministerul Finanţelor. El a avut 16 voturi "împotrivă", 11 "pentru" şi s-au înregistrat 13 abţineri.
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Goţiu, a primit marţi aviz negativ din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. Membrii comisiilor de specialitate au respins nominalizarea lui Goţiu pentru portofoliul de la Mediu cu 18 voturi "împotrivă", 9 "pentru" şi 7 abţineri.
Claudiu Năsui, aviz negativ pentru Ministerul Economiei
UPDATE 16:00 - Claudiu Năsui a primit aviz negativ, marţi, pentru funcţia de ministru al Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. S-au înregistrat 13 voturi "pentru", 22 "împotrivă" şi 11 abţineri din totalul voturilor exprimate de membrii comisiilor de specialitate ale celor două Camere.
Claudiu Năsui, vicepreședinte USR și deputat de București, este de profesie economist specializat în finanțe. În perioada 2016 - 2020 a fost deputat, membru în Comisia de Buget, și a promulgat un pachet de legi care debirocratizează activitatea economică și încurajează antreprenoriatul.
Înainte de a intra în politică, Claudiu Năsui a lucrat exclusiv în sectorul privat, în consultanță financiară și în sectorul bancar. A absolvit Facultatea de Finanțe a Universității Paris-Dauphine și a efectuat un Master la Universitatea Bocconi, în Italia, tot în domeniul finanțelor. În 2014, Claudiu a lansat Open Budget, platforma de transparență bugetară care prezintă bugetul statului într-un mod inteligibil și transparent oricui este interesat.
Ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, între ianuarie 2020 și septembrie 2021, Claudiu Năsui a asigurat, în mandatul său, o sumă record pentru firmele românești afectate de pandemiei - 2,34 miliarde lei. A preluat măsurile de ajutor Covid cu un gol de finanțare de 500 de milioane de euro, din care a reușit să facă rost de 400 de milioane de euro. În plus, Claudiu Năsui a făcut publice toate contractele cu statul pe care le are ministerul, a numit noi consilii de administrație transparent, formate din profesioniști pentru toate companiile din subordine. A lansat un amplu program de debirocratizare care să vină în sprijinul antreprenorilor. A schimbat modul de acordare a schemelor de ajutor de stat, astfel încât să reducă corupția și să elimine criteriul „primul venit, primul servit”, prin introducerea plății pro-rata pentru toți.
Ionuţ Moşteanu, aviz negativ pentru Ministerul Dezvoltării
UPDATE 15:03 - Ministrul desemnat pentru Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ionuţ Moşteanu, a primit aviz negativ. El a avut 10 voturi pentru, 16 împotriva şi 14 parlamentari s-au abţinut.
Ionuț Moșteanu este deputat de Argeș la al doilea mandat și lider al grupului USR în Camera Deputaților. În primii patru ani în Parlament, a militat din Comisia pentru transporturi pentru deblocarea lucrărilor la Autostrada Pitești-Sibiu și pentru alte proiecte mari de infrastructură.
În 2016, Ionuț a fost secretar de stat în ministerul Transporturilor în Guvernul tehnocrat, unde responsabilitatea sa principală a fost rezolvarea problemelor de management din companiile aflate în subordine, printre care Tarom, ROMATSA, Compania Națională de Aeroporturi București, Portul Constanța. Într-un timp scurt, a reușit să demită câțiva directori incompetenți și să rezolve conflictele cu sindicatele.
Înainte de a intra în politică, a lucrat peste 20 de ani în mediul privat, în companii multinaţionale, unde a coordonat proiecte și echipe de oameni (Scala J Walter Thompson, Connex/Mobifon, Western Union, Leo Burnett/Publicis), apoi a devenit antreprenor.
Cristina Prună, aviz negativ pentru Ministerul Energiei
UPDATE 14:45 - Cristina Prună a primit, marţi, aviz negativ în comisiile parlamentare de specialitate pentru poziţia de ministru al Energiei. Au fost 27 de voturi „împotriva” unui aviz favorabil, 14 voturi „pentru” şi 16 abţineri ale membrilor din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Cristina Prună, în prezent vicepreședinte al Camerei Deputaților și deputat de București la al doilea mandat, este economist de profesie, iar, anterior intrării în politică, a studiat și lucrat în mai multe țări vest-europene, atât în sectorul privat, cât și în instituții europene.
În primul mandat de deputat, a fost membru în Comisia pentru industrii și servicii și în Comisia pentru afaceri europene. Pe parcursul mandatului de parlamentar, a co-inițiat și promovat proiecte pentru promovarea industriei și debirocratizarea și ușurarea vieții mediului de afaceri, iar trei dintre acestea au și devenit legi. Printre altele, a reușit eliminarea restricțiilor pentru înființarea unei firme și a costurilor inutile impuse de stat micilor antreprenori.
Cristina este vocea USR în ceea ce privește promovarea unor proiecte mari care țin de reindustrializare și securitatea energetică a României. A coordonat Programul de Guvernare al USR pe zona de energie și a contribuit la programul pe economie.
De asemenea, a propus măsuri pentru echilibrarea pensiilor și oferirea de alternative, prin pilonul 2, prin folosirea banilor din resursele naturale pentru pensiile tuturor românilor, pe model norvegian.
Cristian Ghinea, aviz negativ pentru Ministerul Investiţiilor Europene
UPDATE 14:30 - Cristian Ghinea, propus pentru poziţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene în Cabinetul Cioloş, a fost avizat negativ marţi în comisiile parlamentare de specialitate. Au fost 13 voturi „împotrivă”, şapte voturi „pentru” şi opt abţineri.
Cristian Ghinea este licenţiat în Studii Politice şi Administrative și a absolvit un program de Master la London School of Economics and Political Science. În anul 2009 a fondat, împreună cu un grup de experţi, Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), un think-tank având ca obiectiv sprijinirea rolului României în Europa prin furnizarea de expertiză în domeniul politicilor publice.
În aprilie 2016 a devenit Ministru al Fondurilor Europene în guvernul tehnocrat, după o perioadă de cinci luni petrecute la Cancelaria Prim-Ministrului Dacian Cioloş, unde a iniţiat şi coordonat „Comisia de tăiat hârtii”, un proiect legislativ menit să uşureze viaţa cetăţenilor prin reducerea birocraţiei. Ca ministru a lucrat la Pachetul Anti-Sărăcie.
După experiența în guvernul tehnocrat, s-a înscris în USR și a candidat la alegerile parlamentare din decembrie 2016. Cristian Ghinea a fost deputat de București până în mai 2019 când a devenit europarlamentar USR, vicepreședinte al Comisiei pentru dezvoltare regională. Ca europarlamentar, s-a asigurat că Parchetul European EPPO va primi o finanțare adecvată, a prioritizat intensificarea eforturilor de prevenire și detectare a fraudei și nu numai.
În decembrie 2020 a renunțat la funcția de europarlamentar pentru a se întoarce în țară și a devenit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. În timpului mandatului său, încheiat în septembrie 2021, Cristian Ghinea a finalizat Planul Național de Redresare și Reziliență, cel mai mare program de dezvoltare de care a beneficiat România în ultimii 30 de ani.
Tot Cristian Ghinea a reușit să aducă în jur de 600 de milioane de euro din fonduri europene pentru decontarea testelor PCR, pentru plata medicilor, pentru dotări pentru spitale, centre sociale și școli, în contextul pandemiei COVID-19 și a reușit să crească ritmul de absorbție al fondurilor europene de peste 3 ori în perioada ianuarie - iunie 2021 față de aceeași perioadă din anii anteriori: peste 1 miliard de euro.
Cătălin Drulă, aviz favorabil pentru Ministerul Transporturilor
UPDATE 13:20 - Cătălin Drulă a primit aviz pozitiv pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Au fost 12 voturi pentru aviz negativ, opt împotrivă şi 7 abţineri. Preşedintele de şedinţă a precizat că nu a trecut avizul negativ, pentru că nu a întrunit numărul minim de voturi.
Cătălin Drulă este vicepreședinte USR și deputat de Timiș la al doilea mandat.
În decembrie 2020 a fost numit ministru al Transporturilor și Infrastructurii. În mandatul său, lucrările pe șantiere au mers în ritm alert: peste 30 de șantiere și peste 600 km de autostradă, drumuri expres și de legătură, reabilitări poduri, centuri și drumuri naționale.
Mandatul lui Cătălin Drulă a reprezentat un record absolut în materie de investiții: 3,7 miliarde de lei investiții din fonduri europene în doar 8 luni. S-a luptat cu curaj cu diverse grupuri de interese și a gestionat cu succes crize majore, precum blocarea ilegală a metroului.
De profesie inginer software, a studiat în Canada, la University of Toronto, iar după ce a terminat facultatea a revenit în țară și a lucrat pentru diverse proiecte antreprenoriale în domeniul IT. În 2012, Cătălin a fondat Asociația Pro Infrastructură și s-a implicat civic în monitorizarea proiectelor de infrastructură din România.
Datorită experienței sale, a primit în 2016 propunerea de a face parte din guvernul tehnocrat, iar prioritatea lui a fost să deblocheze șantierele mari de autostrăzi, care erau sistate și îngropate în birocrație și formalități neefectuate.După mandatul de consilier de stat, Cătălin Drulă a fost ales deputat USR de Timiș și a făcut opoziție activ la proiectele nocive sau numirile politice în instituții publice care nu respectau criterii minime de profesionalism.
Alin Stoica, aviz negativ pentru Ministerul de Interne
Alin Stoica a primit aviz negativ pentru Ministerul de Interne, cu 19 voturi pentru aviz negativ, 13 abţineri şi 5 voturi împotrivă.
Alin Stoica a fost prefectului Bucureștiului în perioada mai - septembrie 2021 și a gestionat unele dintre cele mai dificile luni ale pandemiei în Capitală.
Este de profesie avocat, absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București. Între 2016 și 2018, Alin Stoica a reprezentat societatea civilă într-una din comisiile Consiliului Economic și Social – Comisia pentru relații de muncă, politică salarială, incluziune socială și sănătate. În același timp, de peste cinci ani, Alin Stoica a reprezentat organizații patronale la nivel de industrie și la nivel național, fiind implicat în negocieri complexe și în procese de elaborare a actelor normative, în dialog atât cu Guvernul cât și cu Parlamentul.
Înainte de a fi prefect, Alin Stoica a lucrat ca expert în domeniul relațiilor de muncă într-o companie multinațională, ultima funcție pe care a deținut-o a fost cea de HR Governance Expert.
Dan Barna, aviz negativ pentru Ministerul de Externe
UPDATE 12:21 - Dan Barna, fostul lider al USR, a primit aviz negativ pentru Ministerul Afacerilor Externe. S-au întrunit 20 de voturi "împotrivă", 11 voturi "pentru" şi 4 abţineri.
Dan Barna, vicepreședinte USR și deputat de Sibiu la al doilea mandat, este licențiat în Drept la Universitatea din București, absolvent de master în Management de proiect la Universitatea Politehnică din București și absolvent al programului de formare de formatori al International Development Law Organisation din Roma. În primul mandat de deputat a fost vicepreședintele Comisiei pentru politică externă și membru în Comisia pentru afaceri europene.
În 2016, a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, iar experienţa în Guvernul tehnocrat l-a convins că România are nevoie de oameni competenţi şi integri care să se implice în politică. S-a înscris în USR, iar din octombrie 2017 a fost ales președintele partidului. Dan Barna a coordonat proiectul Fără Penali în Funcții Publice, prima inițiativă civică pe cale să modifice Constituția României, care a strâns un milion de semnături.
În 2020 a fost numit vicepremier, mandat în timpul căruia s-a implicat activ în realizarea PNRR, în dezbaterile privind relansarea economică și atragerea de investiții în România, a asigurat coordonarea coaliției de guvernare, care a reușit să treacă prin Parlament bugetul pe 2021 cu o sumă record alocată investițiilor: 61,4 miliarde de lei. In calitate de vicepremier a coordonat activitatea ministerelor Investițiilor și Proiectelor Europene, Transporturilor, Justiției, Economiei, Sănătății și Digitalizării.
Nicu Fălcoi, aviz negativ pentru Ministerul Apărării
UPDATE 12:20 - Deputatul Nicu Fălcoi, propus de USR pentru portofoliul Apărării, a primit aviz negativ, marţi, în comisiile de Apărare din Parlament, cu 8 voturi pentru, 15 împotrivă, 13 abţineri.
Nicu Fălcoi este în prezent deputat de Timiș. În legislatura 2016-2020, a fost senator, secretar în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
În timpul mandatului de senator, a fost ales în funcția de vicelider al grupului „Alianța liberalilor și democraților” și vicepreședinte al comitetului de Apărare și Securitate (Defence and Security Committee) din cadrul Adunării Parlamentare NATO.
De profesie inginer, Nicu are o experiență de peste 20 de ani ca pilot, după absolvirea școlii Militare de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu” din județul Buzău și a Facultății de Mecanică, Secția Autovehicule Rutiere din cadrul Universității Politehnica din Timișoara.
A participat la exerciții multinaționale NATO, iar între 2004–2005, a fost observator ONU în cadrul Misiunii Organizației Națiunilor Unite în R.D. Congo (MONUC).
Monica Berescu, aviz negativ pentru Ministerul Digitalizării
UPDATE 12:15 - Monica Elena Berescu a primit aviz negativ, marţi, pentru funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
S-au înregistrat 17 voturi "pentru", 17 "împotrivă" şi 8 abţineri din totalul voturilor exprimate de membrii comisiilor de specialitate ale celor două Camere.
Monica Berescu este deputat USR de Iași la primul mandat, vicepreședinte al comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor și membru în comisia pentru muncă şi protecţie socială.
A absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității „Al.I.Cuza” din Iași, specializarea Administrație Publică, și are un master în Managementul și Dezvoltarea Resurselor Umane. Este licențiată și în Drept. A lucrat încă din timpul facultății, în primele corporații din Iași, pe zona de legal și collection, și apoi în IT.
Peste 11 ani din cariera sa profesională i-a petrecut în firme cu specializare în domeniul digital, ultimii ca manager de operațiuni și project manager, conducând echipe de peste 90 de persoane și gestionând peste 18 clienți din SUA și Europa pe zona de outsourcing IT.
Tudor Pop, aviz negativ pentru Ministerul Tineretului şi Sportului
UPDATE 11:50 - Tudor Pop, propus la Ministerul Tineretului şi Sportului, a obţinut 9 voturi pentru, 12 împotrivă şi 4 abţineri.
Tudor Pop este deputat de București la al doilea mandat și în prezent președinte al Comisiei pentru Tineret și Sport. În actualul mandat a depus un proiect pentru deschiderea terenurilor sportive din curțile școlilor pentru copii și a accelerat procesul de adoptare a noii Legi a Tineretului, aceasta urmând a fi votată de Parlament în această sesiune, după o întârziere de aproape 3 ani.
Din 2016 este membru în Comisia pentru Sănătate și Familie, calitate în care a inițiat mai multe proiecte, printre care „Stop Nosocomiale!”, proiect pentru prevenirea și reducerea infecțiilor intraspitalicești devenit între timp lege. Un alt proiect al său devenit lege este cel privind transparentizarea deconturilor CNAS. Adoptarea acestui proiect reprezintă o victorie importantă în lupta cu corupția din sistemul de sănătate din România. O altă lege importantă este cea a caravanelor medicale care cresc accesul la servicii medicale de specialitate pentru populația vulnerabilă și izolată. O nouă inițiațivă depusă anul acesta, Legea Asistenței Medicale Mobile, vine să consolideze acest demers de a aduce medicii mai aproape de pacienții cu acces precar sau inexistent la servicii medicale.
Înainte de fi deputat, Tudor a făcut parte din Guvernul condus de Dacian Cioloș, ca șef de cabinet al Ministrului Fondurilor Europene, iar principalele proiecte în care a fost implicat au fost: Pachetul Anti-Sărăcie, Pachetul pentru Dezvoltarea Clasei de Mijloc la Sate și programul „Fiecare copil la grădiniță”.
Iulia Popovici, aviz negativ pentru Ministerul Culturii
UPDATE 11:00 - Iulia Popovici, propunerea lui Dacian Cioloş pentru Ministerul Culturii a primit aviz negativ, cu 4 voturi pentru, 9 împotrivă şi 7 abţineri.
Iulia Popovici este critic și curator de artele spectacolului, expert în programe culturale românești și europene, autoare de cărți despre sectorul cultural independent și artele performative din Europa de Est. În 2016 a fost consilier al ministrului Culturii, Corina Șuteu. Este unul dintre fondatorii ATIC (Asociația Trans-sectorială a Independenților din Cultură), organizație de advocacy și asistență pentru lucrătorii culturali independenți. În ultimii 15 ani, a fost redactor al revistei „Observator cultural”. Scrie despre politici publice culturale în presa românească și europeană.
În perioada februarie-septembrie 2021, a fost secretar de stat în Ministerul Culturii, din partea USR, poziție din care a propus un nou cadru legislativ pentru organizarea Capitalei Europene Culturale Timișoara 2023 și a coordonat componenta de cultură din PNRR, axată pe reforma sistemului de finanțare în cultură și adoptarea statutului lucrătorului cultural. Este specializată în legislație și politici publice privind susținerea accesului la servicii culturale și relevanța economică a culturii.
UPDATE 9:47 - Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat că membrii PNL din comisii se vor "abţine la voturile pentru candidatura miniştrilor din acest Guvern".
"Am avut o şedinţă scurtă. Le cer colegilor mei decenţă şi profesionalism. Ne vom abţine la voturile pentru candidatura miniştrilor din acest Guvern", a declarat preşedintele PNL.
Știrea inițială:
Astăzi, începând de la ora 10.00, candidaţii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş pentru funcţiile de miniştri vor fi audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Primii programaţi sunt miniștrii propuși la Cultură şi Sport.
Candidaţii au la dispoziţie, în medie, câte o oră pentru a-şi expune intenţiile şi pentru a răspunde la întrebări. Pentru miniştrii propuşi la Mediu, Justiţie şi Educaţie este programată câte o oră şi jumătate, iar pentru Ioana Mihăilă, propusă la Sănătate, timpul alocat este de 2 ore.
Programul audierilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului
Ora 10.00
Iulia Popovici - Ministrul Culturii
Tudor Pop - Ministrul Tineretului şi Sportului
Ora 11.00
Monica Berescu - Ministrul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii
Nicu Fălcoi - Ministrul Apararii Nationale
Ilie Dan Barna - Ministrul Afacerilor Externe
Ora 12.00
Alin Stoica - Ministrul Afacerilor Interne
Catălin Drulă - Ministrul Transporturilor si Infrastructurii
Ora 13.00
Cristian Ghinea, Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene
Cristina Prună - Ministrul Energiei
Ora 14.00
Claudiu Iulius Gavril Nasui - Ministrul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului
Ionuţ Moşteanu - Ministrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
Ora 15.00
Dragoş Pîslaru - Ministrul Finantelor
Mihai Goţiu - Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor
Stelian Cristian Ion - Ministrul Justitie
Ora 16.30
Oana Ţoiu - Ministrul Muncii şi Protectiei Sociale
Ora 17.30
Corina Atanasiu - Ministrul Educatiei
Ora 18.30
George Căţean - Ministrul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurală
Ora 18.30
Ioana Mihăilă - Ministrul Sănătăţii
Guvernul Cioloș cere votul de încredere al Parlamentului 20 octombrie
Votul final în plenul reunit al Parlamentului va fi dat miercuri, de la ora 10.00. Dacian Cioloş are nevoie de 234 de voturi ca să devină premier.
Premierul desemnat Dacian Cioloş a depus luni, la Parlament, lista cu miniştri şi programul de guvernare. El a subliniat că este nevoie de un Executiv capabil să îşi asume măsurile dificile care urmează şi aşteaptă ca partidele parlamentare să voteze acest Cabinet.
„Avem nevoie de oameni care să răspundă rapid nevoilor politice și să-și asume măsurile dificile care urmează. Noi suntem pregătiți să ne asumăm aceste măsuri dificile, nu ne mai permitem să pierdem nicio secundă”, a declarat Dacian Cioloș, într-o conferință de presă.
Lista miniștrilor propuși de Dacian Cioloș
Lista miniștrilor și programul de guvernare au fost aprobate, duminică, de Biroul Naţional și de Comitetul Politic al USR.
Din cabinetul anunțat de Dacian Cioloș fac parte șase foști membri ai guvernului Cîțu. Este vorba despre Dan Barna, Stelian Ion, Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, Cristian Ghinea și Ioana Mihăilă.
Dragoș Pîslaru - ministrul Finanțelor
Dragoș Pîslaru este de profesie economist, deține un doctorat în economie la Institutul Național de Cercetări Economice (INCE) al Academiei Române, un masterat în Relații Internaționale obținut la London School of Economics din Marea Britanie și o licență în Economie Mondială la Academia de Studii Economice - Relații Economice Internaționale. A înființat și condus pe rând think-tank-ul Grupul de Economie Aplicată (2004-2007), iar mai apoi GEA Strategy & Consulting (2007-2015), ca director executiv și respectiv manager general. A construit ca antreprenor una dintre cele mai bune echipe autohtone în domeniul consultanței strategice pentru dezvoltare, realizând proiecte pentru organizații internaționale, administrația publică centrală și locală și pentru sectorul privat. A fost consilier de stat pe probleme economice al prim-ministrului și mai apoi ministru al Muncii în 2016, în guvernul condus de Dacian Cioloș, unde s-a concentrat pe revizuirea legii salarizării unitare, reforma măsurilor active de ocupare, crearea registrului unic privat și public al salariaților prin reforma REVISAL, reforma inspecției sociale, debirocratizarea în relația cu cetățenii și implementarea Planului Național Anti-Sărăcie, lansând proiectul pilot al serviciilor comunitare integrate.
În mai 2019 a fost ales europarlamentar pe lista USR, devenind membru în comisia pentru afaceri economice și monetare (ECON) și subcomisia de fiscalitate (FISC) unde a fost co-raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență (RRF), cel mai ambițios program de redresare al Uniunii Europene din istoria recentă. În prezent este raportor din partea grupului Renew Europe pe Planul de acțiuni al Comisiei Europene pentru un sistem de taxare simplu și echitabil la nivel european și pentru Regulamentul pentru prevenirea spălării banilor și finanțării organizațiilor teroriste (AML). Este membru în grupul de lucru al Parlamentului European pentru zona euro. A fost ales în 2020 cel mai influent europarlamentar pe probleme economice de o organizație independentă, VoteWatch.eu, se arată în prezentarea făcută de USR lui Dragoș Păslaru.
Alin Stoica - ministrul Afacerilor Interne
Alin Stoica a fost prefectul Capitalei în perioada mai - septembrie 2021 și a gestionat unele dintre cele mai dificile luni ale pandemiei în Capitală. Este de profesie avocat, absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București. Între 2016 și 2018, Alin Stoica a reprezentat societatea civilă într-una din comisiile Consiliului Economic și Social – Comisia pentru relații de muncă, politică salarială, incluziune socială și sănătate. În același timp, de peste cinci ani, Alin Stoica a reprezentat organizații patronale la nivel de industrie și la nivel național, fiind implicat în negocieri complexe și în procese de elaborare a actelor normative, în dialog atât cu Guvernul cât și cu Parlamentul. Înainte de a fi prefect, Alin Stoica a lucrat ca expert în domeniul relațiilor de muncă într-o companie multinațională, ultima funcție pe care a deținut-o a fost cea de HR Governance Expert.
Dan Barna - ministrul Afacerilor Externe
Dan Barna, vicepreședinte USR și deputat de Sibiu la al doilea mandat, este licențiat în Drept la Universitatea din București, absolvent de master în Management de proiect la Universitatea Politehnică din București și absolvent al programului de formare de formatori al International Development Law Organisation din Roma. În primul mandat de deputat a fost vicepreședintele Comisiei pentru politică externă și membru în Comisia pentru afaceri europene.
În 2016, a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, iar experienţa în Guvernul tehnocrat l-a convins că România are nevoie de oameni competenţi şi integri care să se implice în politică. S-a înscris în USR, iar din octombrie 2017 a fost ales președintele partidului. Dan Barna a coordonat proiectul Fără Penali în Funcții Publice, prima inițiativă civică pe cale să modifice Constituția României, care a strâns un milion de semnături. În 2020 a fost numit vicepremier, mandat în timpul căruia s-a implicat activ în realizarea PNRR, în dezbaterile privind relansarea economică și atragerea de investiții în România, a asigurat coordonarea coaliției de guvernare, care a reușit să treacă prin Parlament bugetul pe 2021 cu o sumă record alocată investițiilor: 61,4 miliarde de lei. In calitate de vicepremier a coordonat activitatea ministerelor Investițiilor și Proiectelor Europene, Transporturilor, Justiției, Economiei, Sănătății și Digitalizării.
George Cățean - ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
George Cățean a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii în perioada februarie - septembrie 2021 și a luat mai multe măsuri pentru a-i ajuta pe fermierii români să înființeze Puncte Gastronomice Locale. Provine din zona Brașovului și alături de părinți și de ceilalți doi frați ai săi, conduce în prezent o afacere în domeniul agricol și al produselor tradiționale cu cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro. A studiat marketing în cadrul Universității Transilvania din Brașov. Este activ în mai multe organizații non-guvernamentale, cu implicare locală și regională.
În 2013, a fost coordonator al proiectului Transhumanța, proiect desfășurat în cinci țări de pe lanțul carpatic. În 2017, a hotărât să se implice în Platforma România 100, organizație în cadrul căreia a coordonat Comunitatea Tematică "Agricultură și dezvoltare rurală".
Mihai Goțiu - ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
Mihai Goțiu a fost senator USR între 2016 și 2020 și a activat în Comisia de mediu. Este printre inițiatorii legii DNA-ul Pădurilor și modificărilor la Codul Silvic împotriva mafiei lemnului din România. În ultimii ani a făcut multe vizite în țară pentru a documenta tăierile ilegale de păduri. Mihai Goțiu are studii de Drept și un doctorand în Jurnalism și Comunicare de mediu la Universitatea Babeș Bolyai Cluj și a avut o carieră în mass-media, timp de 20 de ani. Cele mai cunoscute articole au fost cele de investigație, reportaje, analize și comentarii legate de cazul Roșia Montană, pe care l-a documentat începând cu anul 2002.
Stelian Ion - ministrul Justiției
Stelian Ion, deputat USR de Constanța la al doilea mandat, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. Din 2002 practică profesia de avocat. În timpul primului său mandat de deputat, între 2016 și 2020, Stelian Ion a luptat în comisia juridică împotriva modificărilor nocive la legile justiției inițiate de Liviu Dragnea și a contribuit la redactarea a zeci de sesizări la Curtea Constițională pentru a bloca legile în favoarea infractorilor promovate de PSD.
În decembrie 2020 a devenit ministru al Jusțiție, funcție din care a avut ca principală misiune să repare după Dragnea și Iordache tot ce au stricat în sistemul de justiție. A propus un proiect de desființare a Secției Speciale de anchetare a magistraților, a avansat proiecte noi pentru legile justiției și a pus în dezbatere publică modificările la Codul Penal si Codul de procedură penală. Stelian a contribuit la deblocarea admiterii în magistratură și a demarat procedura de selecție pentru funcțiile de coducere din DNA și DIICOT.
Nicu Fălcoi - ministrul Apărării
Nicu Fălcoi este în prezent deputat de Timiș. În legislatura 2016-2020, a fost senator, secretar în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
În timpul mandatului de senator, a fost ales în funcția de vicelider al grupului „Alianța liberalilor și democraților” și vicepreședinte al comitetului de Apărare și Securitate (Defence and Security Committee) din cadrul Adunării Parlamentare NATO. De profesie inginer, Nicu are o experiență de peste 20 de ani ca pilot, după absolvirea școlii Militare de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu” din județul Buzău și a Facultății de Mecanică, Secția Autovehicule Rutiere din cadrul Universității Politehnica din Timișoara. A participat la exerciții multinaționale NATO, iar între 2004–2005, a fost observator ONU în cadrul Misiunii Organizației Națiunilor Unite în R.D. Congo (MONUC).
Claudiu Năsui - ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Claudiu Năsui, vicepreședinte USR și deputat de București, este de profesie economist specializat în finanțe. În perioada 2016 - 2020 a fost deputat, membru în Comisia de Buget, și a promulgat un pachet de legi care debirocratizează activitatea economică și încurajează antreprenoriatul.
Înainte de a intra în politică, Claudiu Năsui a lucrat exclusiv în sectorul privat, în consultanță financiară și în sectorul bancar. A absolvit Facultatea de Finanțe a Universității Paris-Dauphine și a efectuat un Master la Universitatea Bocconi, în Italia, tot în domeniul finanțelor. În 2014, Claudiu a lansat Open Budget, platforma de transparență bugetară care prezintă bugetul statului într-un mod inteligibil și transparent oricui este interesat. Ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, între ianuarie 2020 și septembrie 2021, Claudiu Năsui a asigurat, în mandatul său, o sumă record pentru firmele românești afectate de pandemiei - 2,34 miliarde lei. A preluat măsurile de ajutor Covid cu un gol de finanțare de 500 de milioane de euro, din care a reușit să facă rost de 400 de milioane de euro. În plus, Claudiu Năsui a făcut publice toate contractele cu statul pe care le are ministerul, a numit noi consilii de administrație transparent, formate din profesioniști pentru toate companiile din subordine. A lansat un amplu program de debirocratizare care să vină în sprijinul antreprenorilor. A schimbat modul de acordare a schemelor de ajutor de stat, astfel încât să reducă corupția și să elimine criteriul „primul venit, primul servit”, prin introducerea plății pro-rata pentru toți.
Ionuț Moșteanu - ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice
Ionuț Moșteanu este deputat de Argeș la al doilea mandat și lider al grupului USR în Camera Deputaților. În primii patru ani în Parlament, a militat din Comisia pentru transporturi pentru deblocarea lucrărilor la Autostrada Pitești-Sibiu și pentru alte proiecte mari de infrastructură. În 2016, Ionuț a fost secretar de stat în ministerul Transporturilor în Guvernul tehnocrat, unde responsabilitatea sa principală a fost rezolvarea problemelor de management din companiile aflate în subordine, printre care Tarom, ROMATSA, Compania Națională de Aeroporturi București, Portul Constanța. Într-un timp scurt, a reușit să demită câțiva directori incompetenți și să rezolve conflictele cu sindicatele.
Înainte de a intra în politică, a lucrat peste 20 de ani în mediul privat, în companii multinaţionale, unde a coordonat proiecte și echipe de oameni (Scala J Walter Thompson, Connex/Mobifon, Western Union, Leo Burnett/Publicis), apoi a devenit antreprenor.
Cristina Prună - ministrul Energiei
Cristina Prună, în prezent vicepreședinte al Camerei Deputaților și deputat de București la al doilea mandat, este economist de profesie, iar, anterior intrării în politică, a studiat și lucrat în mai multe țări vest-europene, atât în sectorul privat, cât și în instituții europene. În primul mandat de deputat, a fost membru în Comisia pentru industrii și servicii și în Comisia pentru afaceri europene. Pe parcursul mandatului de parlamentar, a co-inițiat și promovat proiecte pentru promovarea industriei și debirocratizarea și ușurarea vieții mediului de afaceri, iar trei dintre acestea au și devenit legi. Printre altele, a reușit eliminarea restricțiilor pentru înființarea unei firme și a costurilor inutile impuse de stat micilor antreprenori. Cristina este vocea USR în ceea ce privește promovarea unor proiecte mari care țin de reindustrializare și securitatea energetică a României. A coordonat Programul de Guvernare al USR pe zona de energie și a contribuit la programul pe economie.
De asemenea, a propus măsuri pentru echilibrarea pensiilor și oferirea de alternative, prin pilonul 2, prin folosirea banilor din resursele naturale pentru pensiile tuturor românilor, pe model norvegian.
Cristian Ghinea - ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
Cristian Ghinea este licenţiat în Studii Politice şi Administrative și a absolvit un program de Master la London School of Economics and Political Science. În anul 2009 a fondat, împreună cu un grup de experţi, Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), un think-tank având ca obiectiv sprijinirea rolului României în Europa prin furnizarea de expertiză în domeniul politicilor publice.
În aprilie 2016 a devenit Ministru al Fondurilor Europene în guvernul tehnocrat, după o perioadă de cinci luni petrecute la Cancelaria Prim-Ministrului Dacian Cioloş, unde a iniţiat şi coordonat „Comisia de tăiat hârtii”, un proiect legislativ menit să uşureze viaţa cetăţenilor prin reducerea birocraţiei. Ca ministru a lucrat la Pachetul Anti-Sărăcie. După experiența în guvernul tehnocrat, s-a înscris în USR și a candidat la alegerile parlamentare din decembrie 2016. Cristian Ghinea a fost deputat de București până în mai 2019 când a devenit europarlamentar USR, vicepreședinte al Comisiei pentru dezvoltare regională. Ca europarlamentar, s-a asigurat că Parchetul European EPPO va primi o finanțare adecvată, a prioritizat intensificarea eforturilor de prevenire și detectare a fraudei și nu numai. În decembrie 2020 a renunțat la funcția de europarlamentar pentru a se întoarce în țară și a devenit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. În timpului mandatului său, încheiat în septembrie 2021, Cristian Ghinea a finalizat Planul Național de Redresare și Reziliență, cel mai mare program de dezvoltare de care a beneficiat România în ultimii 30 de ani. Tot Cristian Ghinea a reușit să aducă în jur de 600 de milioane de euro din fonduri europene pentru decontarea testelor PCR, pentru plata medicilor, pentru dotări pentru spitale, centre sociale și școli, în contextul pandemiei COVID-19 și a reușit să crească ritmul de absorbție al fondurilor europene de peste 3 ori în perioada ianuarie - iunie 2021 față de aceeași perioadă din anii anteriori: peste 1 miliard de euro.
Cătălin Drulă - ministrul Transporturilor și Infrastructurii
Cătălin Drulă este vicepreședinte USR și deputat de Timiș la al doilea mandat.
În decembrie 2020 a fost numit ministru al Transporturilor și Infrastructurii. În mandatul său, lucrările pe șantiere au mers în ritm alert: peste 30 de șantiere și peste 600 km de autostradă, drumuri expres și de legătură, reabilitări poduri, centuri și drumuri naționale. Mandatul lui Cătălin Drulă a reprezentat un record absolut în materie de investiții: 3,7 miliarde de lei investiții din fonduri europene în doar 8 luni. S-a luptat cu curaj cu diverse grupuri de interese și a gestionat cu succes crize majore, precum blocarea ilegală a metroului. De profesie inginer software, a studiat în Canada, la University of Toronto, iar după ce a terminat facultatea a revenit în țară și a lucrat pentru diverse proiecte antreprenoriale în domeniul IT. În 2012, Cătălin a fondat Asociația Pro Infrastructură și s-a implicat civic în monitorizarea proiectelor de infrastructură din România.
Datorită experienței sale, a primit în 2016 propunerea de a face parte din guvernul tehnocrat, iar prioritatea lui a fost să deblocheze șantierele mari de autostrăzi, care erau sistate și îngropate în birocrație și formalități neefectuate.După mandatul de consilier de stat, Cătălin Drulă a fost ales deputat USR de Timiș și a făcut opoziție activ la proiectele nocive sau numirile politice în instituții publice care nu respectau criterii minime de profesionalism.
Ioana Mihăilă - ministrul Sănătății
Ioana Mihăilă este medic, antreprenor, fost secretar de stat și ministru al Sănătății. Este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și profesează ca medic endocrinolog în Cluj și în Oradea. A coordonat caravane medicale prin care au fost oferite servicii medicale gratuite în satele din județul Bihor, a pornit de la zero un mic cabinet medical care s-a transformat în câțiva ani într-o clinică de specialitate cu zeci de angajați, implicați în tratarea pacienților din județ. Din februarie 2021, a fost numită secretar de stat, din acest rol a coordonat activitățile de gestionare a investițiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe și elaborarea componentei de sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Ca ministru al Sănătății, între lunile aprilie-septembrie 2021, Ioana Mihăilă a transparentizat toate contractele de achiziții de la Ministerul Sănătății și a organizat zeci de concursuri pe bune pentru ocuparea funcțiilor de manageri în spitale, a aprobat lista medicamentelor esențiale și a extins vaccinarea gratuită anti-HPV pentru adolescentele între 11 și 18 ani.
Iulia Popovici - ministrul Culturii
Iulia Popovici este critic și curator de artele spectacolului, expert în programe culturale românești și europene, autoare de cărți despre sectorul cultural independent și artele performative din Europa de Est. În 2016 a fost consilier al ministrului Culturii, Corina Șuteu. Este unul dintre fondatorii ATIC (Asociația Trans-sectorială a Independenților din Cultură), organizație de advocacy și asistență pentru lucrătorii culturali independenți. În ultimii 15 ani, a fost redactor al revistei „Observator cultural”. Scrie despre politici publice culturale în presa românească și europeană.
În perioada februarie-septembrie 2021, a fost secretar de stat în Ministerul Culturii, din partea USR, poziție din care a propus un nou cadru legislativ pentru organizarea Capitalei Europene Culturale Timișoara 2023 și a coordonat componenta de cultură din PNRR, axată pe reforma sistemului de finanțare în cultură și adoptarea statutului lucrătorului cultural. Este specializată în legislație și politici publice privind susținerea accesului la servicii culturale și relevanța economică a culturii.
Oana Țoiu - ministrul Muncii și Protecției Sociale
Oana Silvia Țoiu, deputat de București, a fost secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale în Guvernul Tehnocrat, unde a coordonat politici publice pentru copii și familie, intervenții de urgență pentru românii din Diaspora și reforme de debirocratizare a sprijinului oferit de stat, este Președinta Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților și unul dintre coordonatorii programului de guvernare USR PLUS. Cariera sa se bazează pe implicare civică, înainte de a începe cariera politică a fost desemnată internațional de World Economic Forum ca unul dintre tinerii cu cariere de impact și de către Comisia Europeană pentru inovarea în muncă. A inițiat și coordonat programe de sprijinire a tinerilor pentru antreprenoriat social și implicare civică și a fost implicată în grupuri de lucru și proiecte de training sau consultanță în parteneriat cu peste zece țări.
Ca deputat, a coinițiat proiectul „Zi liberă pentru vaccinare”, care a devenit lege, cei care se vaccinează primesc o zi liberă plătită pentru fiecare doză efectuată, iar elevii și studenții primesc scutire de la cursuri. De aceste drepturi beneficiază și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului pentru a-l însoți la vaccin. A introdus în Parlament accesul la sprijinul financiar pe perioada școlilor închise și pentru doctorii din familii monoparentale cu copii sub 12 ani, acum în vigoare și a obținut unanimitate în Comisia de Muncă și Protecțe Socială prelungirea perioadei în care părinții au acces la stimulentul de reinserție mărit, de la primele șase luni ale copilului la primul an.
Tudor Pop - ministrul Tineretului și Sportului
Tudor Pop este deputat de București la al doilea mandat și în prezent președinte al Comisiei pentru Tineret și Sport. În actualul mandat a depus un proiect pentru deschiderea terenurilor sportive din curțile școlilor pentru copii și a accelerat procesul de adoptare a noii Legi a Tineretului, aceasta urmând a fi votată de Parlament în această sesiune, după o întârziere de aproape 3 ani. Din 2016 este membru în Comisia pentru Sănătate și Familie, calitate în care a inițiat mai multe proiecte, printre care „Stop Nosocomiale!”, proiect pentru prevenirea și reducerea infecțiilor intraspitalicești devenit între timp lege. Un alt proiect al său devenit lege este cel privind transparentizarea deconturilor CNAS. Adoptarea acestui proiect reprezintă o victorie importantă în lupta cu corupția din sistemul de sănătate din România. O altă lege importantă este cea a caravanelor medicale care cresc accesul la servicii medicale de specialitate pentru populația vulnerabilă și izolată. O nouă inițiațivă depusă anul acesta, Legea Asistenței Medicale Mobile, vine să consolideze acest demers de a aduce medicii mai aproape de pacienții cu acces precar sau inexistent la servicii medicale.
Înainte de fi deputat, Tudor a făcut parte din Guvernul condus de Dacian Cioloș, ca șef de cabinet al Ministrului Fondurilor Europene, iar principalele proiecte în care a fost implicat au fost: Pachetul Anti-Sărăcie, Pachetul pentru Dezvoltarea Clasei de Mijloc la Sate și programul „Fiecare copil la grădiniță”.
Monica Berescu - ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării
Monica Berescu este deputat USR de Iași la primul mandat, vicepreședinte al comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor și membru în comisia pentru muncă şi protecţie socială. A absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității „Al.I.Cuza” din Iași, specializarea Administrație Publică, și are un master în Managementul și Dezvoltarea Resurselor Umane. Este licențiată și în Drept. A lucrat încă din timpul facultății, în primele corporații din Iași, pe zona de legal și collection, și apoi în IT.
Peste 11 ani din cariera sa profesională i-a petrecut în firme cu specializare în domeniul digital, ultimii ca manager de operațiuni și project manager, conducând echipe de peste 90 de persoane și gestionând peste 18 clienți din SUA și Europa pe zona de outsourcing IT.
Corina Atanasiu - ministrul Educației
Corina Atanasiu este expertă în accesarea de fonduri europene și are la activ numeroase proiecte de dezvoltare locală, combaterea sărăciei și din sfera educației. În perioada ianuarie - septembrie 2021 a fost secretar de stat în ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și s-a ocupat de componenta de educație din PNRR. A absolvit Colegiul Al. I. Cuza, este licențiată în Științele Educației, are două studii masterale, Administrație Publică și Studii de Muncă și formare în Educație în criză, precum și numeroase certificări. Foarte implicată în comunitate, este de 20 de ani voluntar activ al Crucii Roșii Vrancea, calitate din care a atras finanțări de aproape 1 milion de Euro pentru dezvoltarea locală, care au dus la îmbunătățirea calității vieții copiilor și familiilor lor din județ.
De 7 ani este implicată civic în dezvoltarea asociațiilor de părinți din România. A spijinit crearea Federației Părinților și Aparținătorilor Legali, alături de care a militat pentru implicarea părinților în efortul de modernizare a școlilor.
Conform Constituţiei, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Pentru învestirea Guvernului sunt necesare 234 de voturi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰