Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Artiști infectați cu Covid-19 la Opera Română din București

Situaţie tensionată la Opera Română. Mai mulţi dintre artiştii care au urcat pe scenă, la cel mai recent spectacol, ar fi fost depistaţi cu noul Coronavirus. 

de Redactia Observator

la 03.09.2020 , 14:19

  • Aproximativ 11 artişti ai Operei Naţionale ar fi infectaţi cu noul Coronavirus.
  • Numărul exact al acestora nu este confirmat deoarece nu a fost efectuată nicio ancheta DSP.

Nu există deocamdată un comunicat oficial în această privinţă, noi avem mărturii ale angajaţilor şi familiilor lor, oricum situaţia pare gravă iar spectatorii au fost anunţaţi pe site că următoarele spectacole au fost anulate.

Aproximativ 11 artişti ai Operei Naţionale ar fi infectaţi cu noul Coronavirus, dar numărul exact al acestora nu este confirmat deoarece nu a fost efectuată nicio ancheta DSP. Printre aceştia se numără însă şi tenorul Daniel Magdal care ne-a confirmat printr-un mesaj că a fost testat pozitiv.

Mamă: Sunt mulţi care au COVID şi domnul director nu vrea să închidă instituţia sau să facă ceva, să cheme DSP-ul. Muşamalizează totul şi nu înţeleg de ce! Acum prezentatorul e internat în spital, dar sunt care au COVID şi încă mai dau pe la Operă.

Vezi și

Este declaraţia disperată a unei mame bolnave de cancer a cărei fiică refuză să mai vină acasă din cauza faptului că se teme să nu îşi infecteze mama.

Mamă: Fata mea lucrează acolo însă nimeni, nimeni nu îndrăzneşte să spună nimic pentru că îşi pierd locurile de muncă.

Am încercat şi noi să luam legătura cu conducerea Operei Naţionale în repetate râmduri, atât prin directorul de comunicare, cât şi prin managerul general.

Nu am primit însă niciun răspuns. Pe site-ul Operei Bucureşti scrie că din motive obiective spectacolele de săptămâna aceasta sunt anulate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Sănătate » Artiști infectați cu Covid-19 la Opera Română din București