Care vor fi primele restricţii Covid ridicate. Alexandru Rafila a anunţat că mai aşteaptă un singur semnal
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, despre ridicarea măsurilor de restricţie, pe fondul scăderii incidenţei infectărilor cu COVID-19, că aşteaptă o scădere a cazurilor de la ATI.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a spus că trebuie luată o decizie privind etapizarea ridicării acestor restricţii şi trebuie să avem ”elemente de referinţă”.
”Fără să fie o decaraţie care să fie înţeleasă ca o propunere, ca o sugestie, urmărim cu foarte mare atenţie evoluţia numărului de cazuri internate în secţiile de terapie intensivă, pentru că scăderea la ATI este mult mai lentă decât scăderea persoanelor internate.
Aşteptăm să scădem sub 50% grad de ocupare, la terapie intensivă, asta înseamnă sub 900 de paturi ocupate şi cred că atunci putem vorbi de ridicarea primelor restricţii, sau măsuri de protecţie”, a spus ministrul.
Care sunt primele restricţii care vor fi ridicate
El a precizat, despre primele trei măsuri care ar putea fi luate în calcul de către autorităţi, că ”una dintre ele este legată de utilizarea măştii de protecţie în spaţiile deschise”.
”Va rămâne recomandarea, nu altceva, a utilizării în cazul unor spaţii extrem de aglomerate, chiar dacă sunt deschise”, a explicat ministrul.
Alexandru Rafila a precizat că o altă măsură se referă la ”renunţarea la limitările orare, şi eventual pentru accesul în magazinele de mare suprafaţă, care să nu mai fie condiţionat de utilizarea certificatului electronic” precum şi ”mărirea pragului de la 30 la 50% a activităţii în unităţi culturale sau de alimentaţie publică”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰