Certificatul verde de vaccinare, gata până în iulie. Anunțul medicului Valeriu Gheorghiță

De Veronica Micu.
Publicat: 08.05.2021, 11:30.
Actualizat: 08.05.2021, 11:43

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a precizat, vineri seara, că certificatul verde european ar putea fi gata la început de iulie.  

Pașaportul Covid, gata până în iulie. Anunțul medicului Valeriu Gheorghiță

shutterstock.com

Valeriu Gheorghiţă anunţă că la nivel european se aşteaptă ca, la finalul lunii iunie - începutul lunii iulie, să fie implementat certificatul verde care să permită persoanelor să călătorească în ţările UE.

Medicul a precizat că sistemul prin care se implementează acesta respectă datele cu caracter personal, iar informaţiile furnizate în urma scanării codului QR nu sunt stocate în alte baze de date.

"Noi avem Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor care poate în orice moment să pună la dispoziţie aceste date. Toate datele regăsite în acel cod QR protejează sută la sută datele cu caracter personal. Mai avem cealaltă bază de date, CoronaForms, în care se regăsesc toate datele şi confirmarea unui diagnostic de COVID-19, ceea ce trebuie să facem este să unificăm aceste baze de date, lucru de care se ocupă colegii noştri de la STS”, a afirmat dr. Valeriu Gheorghiţă, vineri seară, ]n cadrul unei emisiuni TV.

Citește și:

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat că documentul va conține trei tipuri importante de informații: dovada de vaccinare, istoricul de trecere prin boală în ultimele 180 de zile sau un test negativ în ultimele 72 de ore.

Valeriu Gheorghiţă a explicat că persoanele pot solicita codul QR, acesta se poate descărca electronic, iar informaţiile pot fi scanate de pe telefon, în punctele de trecere a frontierei, fără ca datele scanate să fie stocate în alte baze de date.

"Esenţa rămâne aceeaşi, de a defini un risc scăzut al unei persoane de a fi purtător al virusului, de a-l transmite celor din jur. (...) Acest certificat de fapt scuteşte persoana respectivă de a se supune restricţiilor din anumite ţări, altfel, orice persoană poate să se testeze şi conceptul care se doreşte la nivel european este accesul gratuit la testare tocmai pentru a nu fi, într-un fel sau altul, condiţionată vaccinarea”, a precizat medicul militar.

Gheorghiţă: În momentul de faţă, doar cine nu vrea să se vaccineze nu poate să facă acest lucru

Valeriu Gheorghiţă a reamintit că de sâmbătă va fi permisă prezentarea directă în toate centrele de vaccinare pentru imunizare, fără programare.

"Toate aceste elemente de tip maraton de vaccinare şi crearea noilor centre de vaccinare de tip drive thru să permită într-un număr cât mai mare accesul oamenilor la vaccinare. De mâine se permite prezentarea directă în toate centrele de vaccinare din ţară, în limita capacităţii de vaccinare a fiecărui centru. Cred că în momentul de faţă doar cine nu vrea să se vaccineze nu poate să facă acest lucru. Majoritatea centrelor care primesc vaccin de la compania AstraZeneca vor primi de mâine vaccin de la compania Pfizer, în fiecare judeţ a rămas unul sau două centre de vaccinare cu acest tip de vaccin pentru persoane care doresc să se vaccineze cu acest tip de vaccin”, a afirmat Gheorghiţă.

El a precizat că AstraZeneca este un vaccin care îşi păstrează toate beneficiile.

"Este un vaccin care îşi păstrează beneficiile, care depăşesc cu mult riscurile legate de infecţia cu Sars-Cov-2, pe care Agenţia Europeană a Medicamentului le-a infirmat de fiecare dată când Comitetul de Farmacovigilenţă s-a întâlnit. Vedem că în momentul de faţă mai multe ţări europene elimină restricţia, Germania renunţă la acea restricţie de a se utiliza la persoane doar peste 60 de ani”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.

Valeriu Gheorghiţă menţionat că, pe măsură ce vor fi vaccinate mai multe persoane, va scădea circulaţia virusului în populaţie.

"Cred că în felul acesta toate vaccinurile care în momentul de faţă sunt autorizate pot să fie folosite cu încredere de toată lumea, într-un număr cât mai mare tocmai pentru a putea să atingem într-un timp scurt pragul de imunitate de grup pe care ni-l dorim cu toţii pentru ca la momentul când vom ridica restricţiile să nu avem risc de a reveni iarăşi într-o perioadă dificilă din punct de vedere epidemiologic. Cu cât vom vaccina cât mai multe persoane, cu atât masa populaţională receptivă la boală va scădea, cu atât circulaţia virusului în rândul populaţiei scade, riscul de selectare a tulpinilor virale mutante este mic şi în felul acesta beneficiile vaccinării se menţin atât pentru perioada imediat următoare, cât şi pe termen lung”, a mai spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

PARTENERI
Pe cine a eliminat Andi Constantin de la Burlacul! Au mai rămas doar 4 fete în competiție: ”Nu mă văd pe viață cu tine” / VIDEO
spynews.ro
Mama unei victime de la Colectiv vorbește despre cum arată condamnarea prin care trec nevinovații: „Am divorțat. Mi-am pierdut familia”
libertatea.ro
Salam de biscuiți cu ciocolată: rețetă delicioasă
CaTine.ro
Un ciclon lovește România din plin. Avertizare de ultim moment de la ANM: Zonele afectate de vijeli
gandul.ro
Cum arată și cine este Ștefania, sora mai mică a lui Cristi Borcea! Se știu foarte puține lucruri despre ea | FOTO
prosport.ro
Cum arata cel cu care Narcisa a ajuns sa se casatoreasca la numai 14 ani: Eu sunt de etnie. La noi a fost dragoste adevarata...
redactia.ro
Thalia, spectacol în costum de baie. Artista s-a lăsat filmată din toate unghiurile
tvhappy.ro
S-a terminat, divorțează după 13 ani! Reghe a confirmat despărțirea, incredibil ce a spus Anamaria Prodan
GSP
Noua divizare economică a lumii! Vaccinarea cea mai nouă armă a economiilor bogate
money.ro
Detalii de ultimă oră despre starea lui Michael Schumacher: „Îl văd de două ori pe lună! Nu îl las în pace!”
as.ro
Alexandru a murit la vârsta de 23 de ani, după ce a trecut prin 5 intervenţii chirurgicale. Tânărul era cunoscut de mii de români: "Rămas bun, prieten drag!"
as.ro
Lautaro Martinez și Antonio Conte s-au mutat în ring după scandalul uriaș de la Inter – AS Roma 3-1. Ionuț Radu a fost martor la „bătaie”
as.ro