Antena Meniu Search
x

Coronavirus, 13 martie. 89 de cazuri confirmate în România

Bilanțul coronavirusului în România a ajuns la 89 de cazuri confirmate. În Italia au murit peste 1.200 de oameni.

de Redactia Observator

la 13.03.2020, 22:55

Coronavirus, 13 martie
Cazurile confirmate de coronavirus sunt în creștere în România - Mediafax Foto / Dani Amariei via Hepta
  • 89 de cazuri în România.
  • Peste 1200 de morți în Italia.

Ce știm până acum:

- 89 de cazuri confirmate în România

- Un senator PNL a fost confirmat cu coronavirus, la Constanța

- Urgență națională decretată în SUA

- Peste 1.200 de morți în Italia

Ora 22.54: A fost confirmat încă un caz de infectare cu coronavirus în România. O femeie de 49 de ani, din Bihor și care s-a întors de curând din Italia, este al 89-lea român descoperit cu coronavirus.

Ora 22:00: Încă două cazuri de coronavirus au fost confirmate în România. Este vorba despre o femeie din Caraș Severin și un bărbat din București.

Ora 21.45: Președintele Donald Trump anunță urgență națională în Statele Unite, din cauza coronavirusului. Decizia prevede înăsprirea măsurilor pentru a combate Covid-19.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ora 21.36: Au fost confirmate încă patru cazuri de infectare cu coronavirus în România, astfel că totalul îmbolnăvirilor cu coronavirus a ajuns la 86. Un bărbat de 32 de ani, din Timișoara, un bărbat de 36 de ani, aflată în carantină în Lugoj, o femeie de 41 de ani, din Timișoara, și o femeie de 33 de ani, aflată în carantină în Lugoj, sunt cei patru pacienți noi depistați cu coronavirus. Toți cei patru s-au întors de curând din Italia și sunt în carantină.

Ora 20.27: A fost confirmat al 82-lea caz de infectare cu coronavirus în România. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din București, venit joi din Marea Britanie și care este internat la "Matei Balș", în Capitală.

Ora 20:00 - Observator Update: Informațiile orei despre coronavirus în România și în lume, transmise de Bianca Iacob

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ora 19.29: Autoritățile italiene au raportat 2.547 de infectări noi cu coronavirus, în ultimele 24 de ore, dar și 250 de decese noi. Astfel, în Peninsulă s-a ajuns la un total de 17.660 de îmbolnăviri cu coronavirus și 1.266 de decese.

Ora 18.58: Infectările cu coronavirus s-au înmulțit cu 35% într-o singură zi, în Marea Britanie.

Ora 18.25: A fost confirmat al 81-lea caz de infectare cu coronavirus în România. Este vorba despre o tânără de 26 de ani, din București, aflată în autoizolare din 9 martie, iar în prezent internată la Spitalul de Boli Infecțioase "Victor Babeș".

Ora 18:00 - Observator Update: Live, informațiile orei despre coronavirus în România și în lume, transmise de Bianca Iacob

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ora 17.55: A fost confirmat al 80-lea caz de infectare cu coronavirus în România. Este vorba despre un tânăr din Prahova care a fost de curând în Italia.

Ora 17:30 - Pedro Sanchez, premierul Spaniei, a anunțat că țara intră de sâmbătă în stare de alertă pentru o perioadă de 15 zile. Spania a ajuns la peste 4.200 de îmbolnăviri cu coronavirus și 120 de decese. "Suntem abia în prima etapă a luptei cu acest virus. Nu este exclus ca, în următoarele săptămâni, să ajungem la peste 10.000 de îmbolnăviri", a declarat Sanchez

Ora 17:00 - Alte patru cazuri de coronavirus confirmate în România. Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 79.

- Caz 76: Brașov, bărbat, 44 ani, s-a întors în data de 11.03.2020 din Boston și a fost internat cu simptomatologie specifică în data de 12.03.2020.

- Caz 77: Covasna, tânăra, 16 ani, contact cu persoană pozitivă.

- Caz 78: Covasna, femeie, 77 ani, contact cu o familie venită din Italia.

- Caz 79: Brașov, femeie, 51 ani, venită din Italia, aflată în carantină.

Ora 16:55 - Ministerul Afacerilor Externe a publicat harta traseelor rutiere prin care este permisă tranzitarea Ungariei. Rutele sunt valabile pentru cetățeni sau transportatori care intră în Ungaria din alte state decât Italia sau care nu au tranzitat anterior Italia.

Ora 16:10 - Ultimii doi pacienți diagnosticați cu coronavirus în România sunt medici. Numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 75.

Ora 15:45Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban pentru funcția de premier, după consultările prin teleconferință cu partidele și grupurile parlamentare. "Toate discuțiile au fost foarte bune, foarte constructive, toate abordările politicienilor au fost consistente, mature și constructive. Toată lumea a înțeles că suntem într-o situație foarte specială, de criză, în care nu este loc de răfuieli politice, ci de soluții, iar asta foarte urgent", a precizat președintele.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ora 15.20: Danemarca raportează 785 de cazuri de coronavirus. Potrivit TV2, un bărbat a murit după ce a suferit un stop cardiac, însă fusese diagnosticat și cu coronavirus. Pentru moment, oficial, cauza morții nu e considerată infecția de coronavirus.

Ora 15.05: Olanda raportează 5 noi decese și 190 de noi cazuri de coronavirus. Bilanțul în această țară a crescut la 804 cazuri și 10 morți.

Ora 15.00: Ministerul Sănătății din Spania anunță că, de la miezul nopții, s-au înregistrat 1063 de noi cazuri de coronavirus și alte 53 de decese. Bilanțul general în această țară a urcat astfel la 120 de morți și 4209 cazuri confirmate.

Ora 14:55 - Alte trei cazuri de coronavirus au fost confirmate de autorități în județul Timiș. Este vorba despre trei femei, de 40, 50 și 33 de ani. Primele două paciente sunt carantinate în Timișoara. Numărul persoanelor diagnosticate cu coronavirus în România a ajuns la 73.

Ora 14:45 - Autoritățile din Spania au raportat 812 îmbolnăviri noi cu coronavirus, în ultimele 24 de ore, dar și 24 de decese provocate de virus. În baza acestor cifre, Spania a ajuns la 3.958 de îmbolnăviri, de la debutul epidemiei, 91 dintre pacienți pierzându-și viața.

Ora 14:20 - Zeci de șoferi români sunt blocați cu TIR-urile la ieșirea din Italia. Slovenia a închis granițele dinspre Peninsulă.

Ora 14:00 - Live, Special Observator: informațiile orei despre coronavirus în România și în lume, transmise de Bianca Iacob

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ora 13:00 - Vergil Chițac, confirmat cu coronavirus, declarații în exclusivitate pentru Observator: "De marţi sunt în casă, izolat"

Senatorul liberal a afirmat că nu a mai ieșit din casă de luni seara și că nu știe unde a fost infectat.

Ora 12:30Bulgaria a decretat stare de urgență, din cauza epidemiei de coronavirus. Adunarea Națională a acceptat propunerea guvernului bulgar de a decreta starea de urgență, din cauza răspândirii coronavirusului. Măsura a intrat în vigoare astăzi și este valabilă până în 13 aprilie.

Ora 11:39 - Conducerea PNL va intra în izolare, după ce senatorul Vergil Chițac a fost depistat pozitiv cu coronavirus. "Cerem diagnosticarea noastră rapid", a declarat Ludovic Orban, care a precizat că nu se va prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni de astăzi.

Ora 11:13 - 70 de cazuri de coronavirus în România. Doi noi infectați în Mehedinți, vineri numărul persoanelor confirmate pozitiv fiind de 11.

Ora 10:58 - Încă patru cazuri de coronavirus au fost confirmate în Constanța. Astfel, numărul îmbolnăvirilor la nivel național a ajuns la 68.​ "Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți contacți cu persoana infectată", a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Ora 8.14: Sophie Gregoire Trudeau, soția premierului canadian, a fost diagnosticată cu noul coronavirus. Justin Trudeau se află în izolare la domiciliu.

Ora 8.10: 13 oameni au fost infectați în București de polițistul pensionar care a ascuns că a fost în excursie în Israel. Toată familia lui, inclusiv nepoțica de trei ani, au luat virusul.

Ora 7.20: În București au fost confirmate alte 5 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Este vorba despre persoane care au intrat în contact cu fostul ofițer MAI. În România, numărul persoanelor testate pozitiv la Covid-16 a ajuns la 64.

Ora 7.00: De astăzi, ora 12.00, se închid alte 13 puncte de trecere a frontierei cu România, în contextul numărului mare de infecţii cu coronavirus în Europa. 

Ora 00.50: Președintele Braziliei a anunțat că a făcut testul de coronavirus și așteaptă rezultatele.

Ora 00.20: Antrenorul echipei Arsenal Londra, Mikel Arteta, a fost confirmat cu coronavirus.

Ora 00.05: Belgia a închis școlile până pe 3 aprilie. Barurile și restaurantele, de asemenea, au fost închise. Toate evenimentele recreaționale, indiferent de numărul participanților, au fost închise.

Ce trebuie să mai știi: Hunedoara a devenit una din zonele cele mai afectate de coronavirus în România, după ce joi au mai fost descoperite 6 cazuri. Cele 6 femei au fost în contact cu tânăra de 26 de ani din Petroșani care nu a respectat condițiile de izolare și a plecat de la domiciliu.

Este alertă acum în 4 spitale hunedorene, pe unde tânăra a fost în timp ce trebuia să stea la domiciliu. În total, joi seară, bilanțul în România crescuse la 59 de cazuri.

În Italia, situația s-a agravat joi, când au fost confirmate 189 de decese. Peste 1000 de morți s-au înregistrat de la debutul epidemiei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Sanatate » Coronavirus, 13 martie. 89 de cazuri confirmate în România