Antena Meniu Search
x

Până când suntem obligaţi să purtăm mască. Amenda pentru lipsa ei poate ajunge până la 2.500 lei

Suntem obligaţi să purtăm masca în magazine, mijloace de transport sau la locul de muncă până pe 16 iunie, inclusiv.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 23.05.2020, 17:22

Suntem obligaţi să purtăm masca până cel puţin pe 16 iunie - Profimedia
  • Amenda pentru lipsa măştii în locurile amintite este cuprinsă între 500 şi 2.500 de lei.
  • Agentul constatator va fi cel care va decide sancţiunea.

Ordinul prin care se impune obligativitatea purtării măștii de protecție a fost publicat vineri seară în Monitorul Oficial şi stabileşte ca măsura să se aplice pe perioada stării de alertă.

Cum starea de alertă a fost instituită pentru 30 de zile, prin HG, începând cu 18 mai, suntem obligaţi să purtăm masca până cel puţin pe 16 iunie, când se împlineşte termenul de 30 de zile.

Ulterior, dacă autorităţile vor considera necesar, starea de alertă va putea fi prelungită cu alte 30 de zile și, automat, va fi prelungită şi obligaţia purtării măştii.

Amenda pentru lipsa măştii în locurile amintite este cuprinsă între 500 şi 2.500 de lei şi este prevăzută în Legea 55/2020 privind starea de alertă, în vigoare din 18 mai.

Odată ce o persoană a fost sancţionată şi a intrat în posesia procesului-verbal de contravenţie, ea are 15 zile la dispoziţie pentru a plăti jumătate din amenda aplicată de poliţist. De altfel, agentul constatator va fi cel care va decide sancţiunea.

În funcţie de comportamentul respectivei persoane, agentul poate da şi avertisment, în conformitate cu prevederile OG 2/2001. În schimb, dacă va face scandal şi nu va vrea să se legitimeze, spre exemplu, poliţistul va putea invoca circumstanţe agravante şi va putea aplica chiar maximul legal, respectiv suma de 2.500 de lei.

Excepții de la obligativitatea purtării măștii de protecție

Ordinul prevede că "masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă pe toată durata prezenţei în aceste spaţii".

Există însă și excepții de la obligativitatea purtării măștii de protecție:

- angajatul este singur în birou, persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută)

- prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia păstrării unei distanţe de trei metri între ei.

- vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de trei metri faţă de public şi a prezenței a cel mult 16 persoane.

Masca nu este obligatorie nici pentru copiii cu vârsta sub 5 ani.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Sanatate » Până când suntem obligaţi să purtăm mască. Amenda pentru lipsa ei poate ajunge până la 2.500 lei