Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Protocolul de tratament pentru COVID a fost actualizat. Noile reguli pentru pacienţii infectaţi

Învăţăm din mers. Aceeaşi boală, alte medicamente. Bolnavii infectaţi cu SARS-COV 2 nu vor mai fi trataţi cu antibiotice, asimptomaticii nu vor mai lua niciun fel de medicamentaţie, iar Ibuprofenul despre care, la început, se spunea că nu e indicat s-a dovedit că dă rezultate. Remdesivirul, medicamentul minune, de acum va fi administrat cu moderaţie, iar plasma nu şi-a dovedit eficienţa în lupta cu virusul.

de Bianca Iacob

la 04.12.2020 , 19:39

  • Conform protocolului, asimptomaticii nu necesită niciun fel de tratament.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Protocolul pentru tratamentul COVID a fost actualizat în Monitorul Oficial. Sunt astfel noi reguli ce trebuie respectate în tratarea pacienţilor infectaţi cu noul virus.

În primul rând, trebuie să ştim, conform protocolului, că asimptomaticii nu necesită niciun fel de tratament, iar antiviralele sunt mult mai eficiente dacă sunt administrate din timp. De asemenea, plasma nu şi-a dovedit eficienţa, motiv pentru care nu există indicaţii certe cu privire la utilizarea ei. 

În ceea ce priveşte medicaţia, remdesivirul, singurul antiviral aprobat pentru COVID-19, este indicat să fie administrat doar la formele medii sau la cele severe, înainte ca pacienţii să ajungă la terapie intesivă pentru a-şi dovedi eficienţa.

Vezi și

La rândul său, Dexametazona trebuie administrată doar pacienţilor cu inflamaţie sistemică sau celor care necesită oxigen. Foarte important, este greşit să luăm antibiotice pentru tratarea COVID 19, dacă nu avem o infecţie bacteriană. 

Orban, despre campania de vaccinare: "Eu mă voi vaccina, vă spun sigur"

Premierul Ludovic Orban a afirmat, vineri, că se va vaccina când îi va veni rândul, potrivit priorităţilor din Strategia naţională. ”Dacă, în schimb, oamenii or să considere necesar să dau un exemplu, eu mă voi vaccina, vă spun sigur”, a precizat premierul, citat de News.ro.

Ludovic Orban a fost întrebat, vineri, când se va vaccina anti-Covid şi a răspuns: ”Când îmi vine rândul”. 

”Dacă, în schimb, oamenii or să considere necesar să dau un exemplu, eu mă voi vaccina, vă spun sigur. Mă voi vaccina, dar există o ordine de priorităţi care este stabilită prin Strategia de vaccinare şi aceasta trebuie respectată”, a adăugat premierul. 

Acesta a explicat că demnitarii nu fac parte din categoriile prioritare la vaccinare. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Sănătate » Protocolul de tratament pentru COVID a fost actualizat. Noile reguli pentru pacienţii infectaţi